scris de Ando
Piaţa Charles de Gaulle. Sunt 4 sau 5 stâlpi vechi, rămaşi – nu ştiu cum – pe peluzele laterale.
Intr-un oraş care-şi devorează cu o sinucigaşă stăruinţă spaţiile verzi, nu ştiu cine, dar merită toate felicitările, a avut reconfortanta idee de a planta la baza lor nişte plante de alea agăţătoare, de care niciodată n-am ştiut ce soi sunt.
Şi iată cum acestea, în câţiva ani, au înconjurat cu lăcomie cilindrii de metal care, acum, la o primă vedere, arată ca nişte arbori!
Mă gândeam dacă nu asta poate fi o chiar soluţie mai rapidă şi mai ieftină decât plantarea de copaci pentru “a înverzi” – cât de cât – unele străzi atât de aride, fără nici-un pomişor…
Ca să nu zic de varianta gen “cortină”, aşa cum este cea din poza de mai jos, făcută pe strada Justiţiei…
trompeta/luleaua turcului (Campsis Tagliabuana)
Dragos:Mulţumesc pentru precizare. Din câte am văzut, se menţine destul de înfrunzită şi în perioada de iarnă.
Spaţiul verde din centrul pieţei Charles de Gaulle nu a fost devorat, a fost lărgit eliminând o bandă de circulaţie.
Nautilus:n-am vorbit “fix” despre spaţiul verde din piaţa Charles de Gaulle…
Dar dacă tot suntem în zonă: pe peluza dinspre fosta casă a funcţionarilor ambasadei URSS, s-a ”croit” o alee inutil de largă(am poze)-bineînţeles asfaltată!Cred că are aproape 3 metri lăţime.Spun inutilă deoarece exista şi înainte- dar era mult mai îngustă.Ceea ce e important: aproape nimeni nu o folosea pentru că există, în paralel, trotuar !!!
Deci putea fi eliminată fără probleme şi pus gazon, gard viu etc…