… pîn-la urmă mi-am făcut curaj – după trei ani – și-am poftit să văd și eu Bucureștiul de la înălțimea autobuzului turistic cu etaj.
Zic eu c-au fost 25 de lei cheltuiți cu folos – mi-am admirat orașul din imperială, cum s-ar zice.
Otobelul cu care te plimbă e mai dichisit decît acesta din poză, pe care-l bricolam în uzine, odinioară…
Am pus poza asta veche aici, așa, ca să ne distrăm un pic. Dar, întorcîndu-ne la drăguțul nostru București, face să-l vezi de la vreo patru metri-nălțime. L-am nimerit duminica, și era gol-goluț; dacă vă suiţi în autobuz într-o zi obișnuită de-a săptămînii, o să aveți vreme berechet să căscați gura la toate atracțiile, dată fiind aglomerația de mașini și mersul de melc…
Pozele – mai din mers, mai cu soarele cîș – n-au ieșit cine știe ce. Bucureștiul e mai frumos văzîndu-l cu ochii tăi decît cu ochiul camerei: pen’ că-l simți altfel.
De la Unirii – pe marile bulevarde ce-ajung spre Herăstrău – și-napoi, pe Calea noastră a Victoriei, care arată grozav de bine tot mai îngustată, în stînga și-n dreapta se deschid felurite perspective. Mi-a plăcut mult, sincer vă zic. Și mie, și turiștilor sadea. Și mi-a plăcut s-o fac pe turistul la mine-acasă.
Intrebare:înţeleg că te-ai urcat la Unirea ; când ajungi la nefericitul capăt de linie de pe bd. Mărăşti, vizavi de hotel Pullman, aşteaptă deja alt autobuz sau stai “pe coada ta” până îşi reia traseul cel cu care ai venit?
păi, din ce-am văzut, nu se-așteaptă unul pe cel’lalt la Scînteia. Te-ntorci tot cu cel cu care-ai venit, da’ stai cam un sfert de oră să-și tragă șoferul sufletul.