Ce poate fi mai frumos decît să-ți petreci ziua-ntreagă cu cei pe care-i iubești?
Și, cum o iubesc pe fii-mea, dar iubesc și orașul ăsta, îmi iau, din cînd în cănd, cîte-o zi liberă, lăsînd în urmă și mesaje, și mailuri, și probleme de serviciu; și petrecem, împreună, ziua asta prin oraș.
Ce frumos e Bucureștiul într-o zi de lucru, acum la-nceputul toamnei, cînd e cald, cînd e frumos, cînd miroase deja a struguri, cînd zacusca fierbe pe aragazuri! Ce frumos e să-l străbați la ceas de zi, cînd lumea umblă cu treabă (… oare? oare eram singurul chiulangiu?) de colo-colo!
Și ce frumos e să te dai cu barca-n Cișmigiu, numai tu… c-o fată frumoasă… chiar dac-are doar șase ani!!!
Nu pot să vă mint: nimic nu-i mai frumos și nimic nu-ți dă dependență mai mare decît senzația de centrul Bucureștiului. E, încă, plin; e și azi locul unde se-nvîrt lucrurile; e locul unde vezi și omul grăbit, dar și pe gură-cască ce tîndălește profesionist; e locul unde turistul privește cu încîntare numai el știe ce!
Cît de prielnic ne e orașul pentru tras chiulul, oare ne dăm noi seama de asta? Oare ne dăm seama că și pentru chiulul ăsta ne trebuie și ceva metodă, ceva artă, ceva stil? Oare ne dăm seama că și-n pauza aceea de masă legiuită trebuie să ne rupem de-ale noastre și să devenim boieri, boierindu-ne cu știința că merităm asta?
Drag mi-e să văd – în calea mea – oameni care mai știu să-și trăiască clipa…
Frumoas-a fost ziua asta. Ne-am plimbat prin parc, ne-am tîrît picioarele pe străzi umbrite, căutînd chestii drăguțe, ne-am bucurat de liniștea neobișnuită a noii Căi a Victoriei, acum îngustată mașinilor și lăsată-n stăpînirea celor care nu se grăbesc; ne-am dus să ne odihnim și să luăm masa la restaurantul nostru preferat, trăgînd cu urechea la conversațiile turiștilor străini (apropo de ei, ați văzut cîți sînt în zona Filaretului, pozînd strada Xenofon? – uimitor!)
Mi se pare minunant sa strabat orasul intr-o zi de lucru, in timpul orelor de program! Am un sentiment de libertate extraordinar! Cel mai mult imi place intre orele 10 si 12, cand orasul abia si-a intrat in ritm. Atunci am timp sa privesc mai in tihna cladirile, sa observ schimbarile, sa mananc pe indelete ceva cumparat de la o patiserie, sa zabovesc mai mult intr-o librarie sau intr-un magazin. Din pacate, momentele astea sunt rare, dar cu atat mai pretioase!
dacă n-ar fi rare, cum de-am mai putea bucura așa de mult de ele?
Ce-mi place asta :
“…și pentru chiulul ăsta ne trebuie și ceva metodă, ceva artă, ceva stil” 🙂
Pai de ce ii invidiem pe chiulangii? Nu doar pentru ca chiulesc, ci mai ales pentru cum chiulesc…
l.s, ai perfecta dreptate!!!
Este ceva rar: in cursul saptamanii, acelasi oras il vedem doar intre 8-9 si 18-20, in graba, indiferent daca mergem cu masina, cu metroul sau cu RATB-ul … Sambata faci aprovizionarea si trebuirile ramase restante din zilele de lucru, Duminica te odihnesti, mergi la parc, la spectacol, in concediu PLECI – cnad ai timp sa vezi orasul de zi cu zi in ritmul dorit, si la orele 10-12-14, cum zici?!
Chiulangii au creat lucruri mari, luați aminte 🙂