Puține cartiere bune ale Bucureștiului au avut ghinionul acestui Primăverii… Știți și voi – Primăverii este unul dintre ultimele cartiere noi interbelice. Nu era destinat parcelărilor ieftine, ci trebuia să găzduiască funcționărime – care-și putea permite case mai acătării, nu dintr-acelea „tip”.
Ghinionul amplasării splendide – într-o zonă verde, liniștită, cuminte – l-a pus, pesemne, în calea comuniștilor, care-și căutau un cuibar discret, unde să-și clocească puii. Primăverii a devenit, pînă-n Revoluție, un cartier secret, închis, plin de legende și de jinduiri.
Primăverii nu s-a deschis oamenilor nici în anii libertății. Și azi, Primăverii are un aer de cartier închis – între închisul de stat, cu milițian la poartă și închisul privat, cu bodyguard lat la ușă.
Namile de mașini care n-au loc să intre-n curți, restaurante noi cu meniuri scumpe, lipsa aerului de zonă rezidențială adevărată (ce diferență între Primăverii și Cotroceni, Domenii și alte locuri bune ale Bucureștiului!) nu te-mbie la plimbare pe-aici – deși ai ce vedea. Străzile-s frumoase, casele-s (cele mai multe) splendide – dar ce folos? Nu-i lucrul acela-n atmosferă care să te facă să simți locul ăsta aproape.
Or fi destui care-or mai tînji, azi, să se-adune printre ai lor aicea. Or fi destui care să țină cu dinții de cortina trasă peste acest loc – și asta nu ți-l face deloc plăcut.
De asta – cînd mai ajung pe-aici – nu-mi vine să pierd vremea, să mă pierd pe aleile drăguțe-n sinea lor, să merg agale privind oameni și felul lor de-a fi. Nu-mi place nici azi, Primăverii.
Și-i păcat – și pentru cartier, și pentru Oraș.
Un loc al speculei distructive. Parcelarea, casele ordonate cu densitate mica spre medie au fost zdrobite de speculantii care au trantit monstruozitati de 5-6 etaje pe niste parcele menite sa fie ocupata de cate o familie-doua, hai trei. Parvenitismul hapsan cu perete cortina a fost servit pana la un punct; de la acest moment inainte trebuie sa ai o doza de snobism prostesc sa irosesti saci de bani pe o locuinta intr-un ghetou “de lux”.
frumos zis! – despre porcaria ce se petrece acolo…
Aici mai e cum mai e…dar acelaşi “miraj” al nordului Capitalei a transformat aria cuprinsă între Şos.Nordului şi Str. Nicolae Caranfil,cea vizavi de parcul Herăstrau, într-o zona de urbanism “cu furca”.
Cartierul francez este printre cele mai vechi de gen
Cartierul francez, in sine, e chiar reusit. Ce s-a construit inghesuit in preajma-i… valeu!
Casele nu sunt splendide şi nu au cum să fie, fiindcă mai toate casele construite de şi pentru (co)mu(n)işti sunt cenuşii şi arată a “depozite” (cubice, ferestre mici, curţi nu prea mari).
De altfel, cea mai mare parte a caselor de parveniţi se văd de la distanţă, tocmai prin acest aer “de depozit”: curte mică pavată în întregime sau nu are curte deloc, casa ocupând tot terenul, exterior neted, fără ornamente, ca de bloc, balcoane inexistente sau atât de mici încât sunt inutile, gard din zid sau, atunci când nu e din zid, placat cu policarbonat semi-opac. Ca şi cum în loc de casă, ar fi proiectat un bloc la scară foarte mică.
Casele deţinute de (co)mu(n)işti în alte cartiere (1 Mai, Dorobanţi, Aviatorilor, Mareşal Averescu fost Miciurin) nu au acel aer de depozit fiindcă provin din transformarea şi renovarea unor case din epoci mai vechi, sau au fost construite de la zero, dar arhitecţii s-au încadrat cât au putut de bine în stilul epocilor mai vechi.