despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

se demoleaza fabrica de pîine Băneasa

Zilele astea se demolează încă una dintre fabricile noastre de pîine. Nu știu dacă vă dați seama, dar dintre fabricile vechi, multe s-au dus! S-a dus cea din Grozăvești, s-a dus cea din Titan; cea de la Lujerului – dacă nu s-a dus încă, nu mai are mult, fiindcă prea-i bun de altceva, terenul ei de-acolo… Nici în Vitan, nu cred să mai fie, fabrică – unde se mai face, azi, pîine în București? În Berceni, în Pajura, pe șoseaua Sălaj – zău așa.

Nici fabrica Băneasa nu mai există – în București. Cîteva poze de la parastasul – fără colaci – uneia dintre ultimele fabrici de pîine construite înainte de ’89:

17 comments to se demoleaza fabrica de pîine Băneasa

  • Branxu

    Nu-i numai vina piețe imobiliare… aveți idee cât costa sa aduci un TIR de grâu prin București? Sau cam cât costa sa te racordezi la linia CF de mare viteza (rotfl) București-Constanta, de la acre ai fost debarasat silit în momentul reabilitării, pentru ca macazul tău încetinește viteza de trafic :(?!
    Industria bucureșteană moare pentru ca proiectele de infrastructura nu sunt făcute la timp (dacă se făcea închiderea inelului median din 2001-2004 în conformitate cu PUG poate fabrica nu se închidea) sau sunt gândite cu curul (master planul național de trafic prevede închiderea de linii ferate pentru ca UE a zis sa le închidem dacă nu avem bani sa le întreținem și noi nu avem).

    nu va mirați sa vedeți aceleași poze la Pitești in 5 ani, dacă ponta și restul cretinopatilor ce ne conduc nu fac autostrada pe Valea Oltului ci drum expres pe unde are soacra/finu/matusa niște teren de expropriat.

  • PaulIP

    În Vitan, ultima anexă a fabricii a fost demolată în 2010.
    Acum se află în construcție un bloc.
    (Stau la 2 străzi de fosta fabrică)

  • hm

    nu mă mir de nimic şi-mi dau seama ponoasele cui le tragem!

    Şi ce frumos mirosea lîngă o fabrică adevărată de pîine…

  • florin

    “Si painea cea de toate zilele ia-ne-o noua astazi…”
    In curand,la cat de repede se demoleaza fabricile de paine,vom ramane doar cu circul.

  • Ando

    Citat din ”clasicii” blogului:

    https://www.simplybucharest.ro/?p=6531

    ”Mi-amintesc că la întoarcere, când eram lihniţi de foame după atâta zbenguială, ne opream la fabrica de pâine; aici, chiar la colţul de jos al străzii în pantă, era un fel de ghişeu pe unde se scoteau navetele cu pâine pentru a fi încarcate în maşinile de distribuţie. Şi ce mireasmă avea pâinea caldă! Ne milogeam şi, de multe ori, primeam câte o pâine pe care o “poşteam” între noi până acasă!”
    🙂

  • hm

    Apăi, da!

    Cînd ne trimiteau după pîine și ajungeam acasă cu pîinea… fără colțuri, ce vremuri erau….

  • cata

    Fabrica de pe Salaj , fosta ‘Steagul Rosu ‘ a fost dotata la inceput cu utilajele aduse de la o alta ‘Steagul Rosu’ fosta ‘Gagel’ ,
    care se afla pe Putul cu Apa Rece colt cu Pelerinilor (unul dintre ‘clasicii’ blogului a amintit-o mai sus ).
    Dintre fabricile facute pe vremea lui Ceausescu Titan era cea mai mare ,complexa si ultima construita iar cea din Militari ramasese in decembrie 1989 neterminata dar producea anumite produse de panificatie. Iar referitor la Baneasa se dotase prin anii 96-98 cu niste linii de productie foarte performante aduse din Italia .

  • hm

    Băneasa fusese modernizată – da, a fost fabrica acceptată ca furnizor Mc Donald’s…

  • cata

    Am derulat scrisorile de garantie si acreditivele privind importul utilajelor din Italia – referitor la Baneasa . Dar cele mai frumoase si nostalgice amintiri le am legate , precum Ando , de fosta ‘Gagel’ – exact la fel ,veneam lihniti dupa o dimineata de balaceala la ‘Izvor’ si in drum
    spre tramvai sus , la ‘Maior Ene’, ne opream sa luam niste paine – aveam avantajul ca o verisoara a mea era contabila si avea grija de noi.
    Dar Branxu are perfecta dreptate , lasand nostalgia si amintirile deoparte . Orasul s-a marit , ceea ce acum 60-100 de ani era margine orasului acum
    devine in multe cazuri central si este foarte greu si neeconomic sa operezi asemenea fabrici mari de paine – aici ma refer in special la cele construite in comunism – cele interbelice sau dinaintea primului razboi mondial erau mai modeste ca dimensiuni.

  • hm

    recent am văzut că nu mai există nici “Cuptorul de Aur”, cel de pe bulevardul 1 Mai (azi Mihalache).
    Ce lipii făceau acolo, cînd eram copil…

    În ultimii ani, ținea de Pajura, dar făcea și chestii bune de patiserie…

  • Cristian I.

    Este sinistru!
    In calitate de nostalgic nu al lui Pingelica, dar al unei perioade in care in Romania se mai FACEA ceva, mi se pare trist ca dispare o unitate de PRODUCTIE. Atentie, nu o uzina megalomena sau cu pretentii excesive de high-tech, ci o fabrica de PAINE!
    In calitate de nepot de tarani, mi se pare sinistru ca dispare o fabrica ce facea “painea noastra cea de toate zilele!”
    In calitate de persoana in varsta, mi se pare cumplit ca dispare o fabrica “noua”: nu data de la 1900, nu din perioada intebelica, nu din 1950,care ar fi fost “before my time”, ci din anii ’80, adica mai ieri!
    Este ca atunci cand vezi ca iti mor nu bunicii sau unchii de 90 de ani si mai bine, ci sora sau prietenii, de o seama cu tine …
    In fine, fabrica nu numai ca era noua si a fost reabilitata dupa 1990 dar de aceea afost construita sub pod, aproape de linia ferata, ca sa poata fi usor aprovizionata cu TRENUL, de la silozurile de grau din Baragan!

  • hm

    Pe foarte scurt: pîinea, aşa cum am prins-o noi, n-a făcut faţă economiei capitaliste.
    S-a schimbat! Pîine, se fabrică! Multă! Dar, altfel – să ţină mai mult, să reziste, să fie „sănătoasă”, să poată fi transportată şi depozitată…

  • hm

    brava!
    Chiar duceam lipsă 🙂

  • PaulIP

    O sa-mi fie dor de produsele “Băneasa”. Când mă gândesc cât de bine se vindeau, mi se pare total ilogică demolarea fabricii.
    Chiar! Mergea bucureșteanul prea mult pe jos/cu mașina/cu troleul până la Lidl (cine i-a dat numele ăsta chiar nu avea altceva mai bun de făcut?), așa că cineva îi poarta de “grije”, că “doar nu consum șăse litri dă benzină să iau salam și ulei!”.
    Mâine-poimâine o să ” învățăm ce e mai bine pentru noi”: că “adevărata” pâine ține două săptămâni, iar “nenorocitele alea” care trebuie consumate în două zile să dispară!

  • hm

    stai așa, produsele Băneasa există bine-mersi, societatea a vîndut terenul cu bani căcălău și a deschis de mult o fabrică nouă în Buftea.

    Despre Lidl, ce să zic? Va vinde bine acolo, că nu are nicio concurență!

    Iar pîinea proaspătă… va fi produs de lux 🙂

Leave a Reply to dante Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>