despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

O staţie… blestemată!

scris de Ando

Pe bune, am impresia că staţia asta RATB de la Casa Presei parcă-i blesemată! Oare pentru ce păcate trebuie să pătimească zilnic bieţii călători care sunt obligaţi să ia autobuzul de aici?

Păi ce am mai scris pe aici sau aici e… parfum!

Aşadar, odată cu începerea lucrărilor la pasajul subteran, în zona respectivă spaţiul trotuarului a fost înjumătăţit de gardul şantierului.

Din păcate, în spaţiul astfel îngustat din dreptul staţiei, au rămas porcăriile alea de adăposturi cu sticlă pe care, în paranteză fie spus, nu folosesc nimănui pentru că, în majoritatea cazurilor, oamenii sunt obligaţi să urmărească, să alerge şi să urce/coboare acolo unde opreşte autobuzul, care şi el opreşte unde îi permite traficul extrem de aglomerat, nicidecum în faţa adăposturilor (decât din nimereală).

Vă daţi seama că situaţia este şi mai complicată când în zona staţiei ajung mai multe autobuze!

Şi aşa, oamenii alergau ca bezmeticii să poată urca în autobuzul trebuincios; acum, trebuie să facă slalom şi printre cele două obstacole înfipte în trotuar.

Ei bine, nimeni – nici de la RATB, nici de la Administraţia străzilor sau chiar de la conducerea şantierului nu a sesizat aspectul şi să ia iniţiativa demontării acestor inutilităţi, măcar temporar, pe perioada lucrărilor la pasaj.
Oare e aşa de dificil ? Oare nimeni nu vede ce busculade se creează la sosirea autobuzelor în staţie?
Mă iau fiorii numai când mă gândesc la ce-o să fie curînd, când va veni vremea rea!

4 comments to O staţie… blestemată!

  • Adăpostul ăla e montat în scop publicitar, cu autorizaţie de la Primăria Sector 1. Dacă îl demolezi, firma o să te dea în judecată şi o să ceară despăgubiri, că cine ştie câţi ani o avea dreptul să ţină adăpostul acolo.

  • Ando

    Dr2005:Oamenii trebuie să aibă prioritate în faţa reclamelor.Dacă ar exista(cât de cât)interes pentru cetăţean, s-ar găsi, punctual, soluţii.

  • S-ar putea reamplasa construcţia, cu acordul firmei, pe cheltuiala celui care a autorizat şantierul (adică PMB). Însă nu au unde să o mute, pentru că dacă o lipesc de gard ar fi pe pista de biciclişti (chiar dacă pista e ilegală). Treabă românească…

  • florin

    Nu stiu de ce dar,m-am ferit mereu de statia asta de la Scanteii.Parea ca ma impiedica sa iau autobuzul prin amplasarea acestor “adaposturi” care mai mult incurca.O statie de genul asta era pe Barbu Vacarescu in dreptul magazinului Bila.Cand s-a construit Mc Merde,pardon Mc Donald-ul statia a mai functionat(incurcat) un timp dupa care a fost mutata cu tot cu adapost.

Leave a Reply to florin Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>