Nu există, în lumea asta, parc mai frumos decît Cișmigiul. Nu există, în lumea asta, bucureștean care să n-aibă măcar vreo amintire frumoasă legată de minunatul parc din buricul capitalei.
N-are cum, domnule! Cișmigiul – oricît s-ar da peste cap lumea – rămîne o bijuterie…
Firește, fiecare-și are Cișmigiul lui; dar – mie – cel mai drag mi-i de Cișmigul pe care-l am numai și numai pentru mine, la primele ceasuri ale dimineții…
Mai ales cînd Toamna-i în toată puterea ei stăpînă peste București, Cișmigiul dimineții e minunat. Soarele – cînd apucă să iasă! – bate cîș și violent în ochi și-i frig; roua stă să-nghețe pe frunze; și-i ierți, părculețului, toate urîțeniile pe care omul i le-a făcut. Ce oază-i, aici.
Pozele, le-am făcut în urmă c-o săptămînă; cu atît mai mult acum, cînd vremea e pocită şi-ngrozitoare, mă uit peste ele şi m-apucă o tristeţe – vorba poetului – iremediabilă…
Frumos articol, felicitari ! Daca ar fi sa-mi lipseasca ceva, atunci acela ar fi “rotonda sahistilor” transformata (dupa moartea generatiei membrilor fondatori)…in tarla de Remy si Table si evident cu “cromatica” modificata ! Cate momente minunate am trait acolo, la inceputul anilor ’80…si cate povesti am auzit ! Mai toti cei de acolo erau intelectuali adevarati, de la care aveai ce invata..si nu ma refer la Sah ! Acolo s-a format, dintr-un simplu spectator si student la Facultatea de Matematica, marele maestru Mihai Suba, ce ne-a reprezentat tara la numeroase Olimpiade si concursuri, reusind (daca nu ma insel) o victorie absolut spectaculoasa asupra campionului mondial en-titre, la acea vreme Viktor Korcinoi ! Se formase un “microclimat” unde Sahul era pretextul prezentei noastre acolo, in realitate se dezvoltau teme extrem de diverse de discutie, nu intotdeauna in canoanele fostului regim ! Imi aduc aminte de un scriitor romantic si extrem de talentat (Dl. Voicu Bugariu) ce avea in lucru o carte, chiar despre “micro-cosmosul” nostru al impatimitilor de Sah..Acolo am avut privilegiul sa “pierd multe nopti” avid de “povestile” lor…dar si de viata lor profesionala, pe care si-o impartasau ca o defulare, cu noi ! I-am cunoscut astfel pe Dl.M fosta garda de corp si (dupa cat se pare) un fel de “confident” (!) al lui Ghita Dej..un personaj de la care au mai rasuflat multe dedesupturi (benigne e drept) despre “politichia vremii” aceleia ! Un individ fascinant mi s-a parut si Dl. T…gropar de meserie (?), altfel un om de o inteligenta nativa foarte buna, plin de snoave..mai mult s-au mai putin sinistre…Acolo, adolescent fiind mi-am creat primele relatii bazate pe afinitati intelectuale, dar si pe simpatie..
Cred ca am discutat mai mult despre Tarkowsky si Dickens (doua exemple aleatorii) decat despre…teoria deschiderilor in Sah ! Regret nespus disparitia sociala (si in cazul unora si bilogica) dar…am plecat mai bogat spiritual de acolo.
Imi lipseste deasemenea “Restaurantul Monte Carlo” de pe vremea cand, inca mai puteai manca decent si bea un Cinzano sau Martini..
Locul nu ajunsese inca “japca” iar preturile erau decente, pentru acei ani ! Nu vreau sa-mi aduc aminte de “buturuga”..pentru ca ma copleseste nostalgia..sirop de visine cu sifon, bere Azuga la 5 Lei, terasa placuta (se poate vedea intr-unul din BD-uri, cand “Plutonierul Capsuna” bea un suc acolo)si multe altele ! Biblioteca in aer liber, situata oarecum in partea de Nord a Parcului..nu stiu ce o mai fi ajuns, insa atunci era chiar o placere sa citesti ceva “bun” in acel cadru natural…
Biblioteca este, de multi ani, restaurant-terasa! De atat de multi ani, incat majoritatea oamenilor cred ca acolo a fost dintotdeauna o terasa, si nu o biblioteca. Memoria!!!
Nimic nu mai exista, toate s-au stins! Coltul sahistilor! Atmosfera de luni, de dupa etapa!
@Anastasiu
Multumesc pentru actualizare !
Pacat..
Imi vine in minte o butada: “ce bine ne era..cand era mai rau” (!) Fara a comenta situatia politica, trecuta si prezenta, da, regret: interactiunea umana nebazata pe interese efemere si de moment, placerea unor discutii, lecturile,frumusetea unei plimbari, mirosul combinat al speciilor de arbori si flori din Cismigiu,linistea netulburata de telefoanele mobile la care se raspunde/vorbeste…frenetic si isteric, faptul ca “faceam cheta” sa luam seminte si bere fara ca cineva sa fie “sponsor” iar noi “atarnatori” (in limbajul, mai degraba subcultural al adolescentilor de astazi), o plimbare cu barca aplecat la trecerea pe sub salcii si poduletul ce ducea catre “Monte Carlo” !!! Nepretuite si dulci momente !!
Te invidiez pentru ca ai prins si atmosfera aceea, eu macar am vazut Coltul Sahistilor cand incepuse declinul, iar dupa 90 tonul de-acolo se schimbase… mult.
Fotografiile sunt superbe ! deja am trimis site-ul celor din lista din facebook ! super proiect ! Felicitari!