despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Înapoi pe Calea Şerban-Vodă III

scris de Venera E. Dumitrescu-Staia

Îmi amintesc perfect de proprietarul Croitoriei, se numea Burah Abramovici, specialist renumit în comenzi “pe masura” si unicul în Bucuresti care “stopa” haine roase la coate sau pantaloni (sa nu se uite ca în acele vremuri nu exista plasticul, stofele erau din lâna pura, importate precum celebra stofa de Kamgarn sau renumita Fabrica “Wilhelm Scherg” din Brasov, nationalizata în 1948)

Alaturi, la 104 erau proprietari familia Hubert, care a parasit tara imediat dupa 1945.

Vis-a-vis, pe locul unde este acum Centrul de sanatate, locuia familia, surori si frate pe nume Ghitescu; fratele fusese colonel în armata româna, primul tragator pe tara, care-si scris numele de la o distanta oarecare… cu gloantele puștii – era o somitate în anii copilariei mele si îmi aduc minte ca paralizase.

Alaturi de casa si terenul lor, era un magazin mic, General, cum se spunea, avea de toate si oarecari alimente, mai mult dulciuri, jucarii, carti etc., firma era “La Dumitrescu”, nu eram rude, iar acest patronim era foarte frecvent în România, baza fiind Dumitru, cum s-a numit bunicul meu patern Dumitru Dumitrescu. Era o placere de copil sa intram în acest “boutique” al minunatelor vremuri.

Alaturi de boutique, era o Tinichigerie “La Solomon”, toata ziua ciocanea si bocanea, parca-l vad si acum, iar pentru noi copiii era o placere sa-l vizitam, iar el se bucurau, cu toate ca si ei aveau copiii lor, cu care ne jucam la noi în curte, deoarece era foarte mare, cu fântâna în mijloc, un cais imens, iar pe parea dreapta unde era gardul despartitor de familia Hubert aveam vita de vie, din frunzele careia toti chiriasii îsi puneau la borcan pentru iarna, iar strugurii ceasla si caisele, fiecare îsi lua dupa pofta, era armonie între toti locatarii, care erau toti evrei, motiv pentru care am avut neplaceri când banditii de legionari au invadat curtea în anul 1941, dorind sa-i omoare pe toti, dar cele 40 de suflete care locuiau de ani de zile cu noi, eram ca o familie mare, tatal meu i-a adus în apartamentul nostru, a stins luminile peste tot, i-a pus pe toti cu burta la pamânt, copii si parinti, liniste totala. Banditii însa, stiau ca se afla evrei si la noi, pe Serban Voda locuiau foarte multi evrei, ca si pe Vacaresti si Dudesti. Când au vazut ca în curte peste tot este stins, si nici urma de persoane, au sunat la noi la usa principala din strada, dar tatal meu, asteptându-se la reactia grupului care cântau cântece legionare, cu faclii aprinse, se îmbracase în pijama si iesind în balcon, ca si cum fusese sculat din somn, era spre orele 22, a strigat la ei spunându-le ca toti sunt plecati de acasa… a fost o adevarata NOAPTE A VALPURGIEI.

Continui cu Serban Voda, alaturi de Tinichigerie, în spate erau un lant de locuinte modeste, alaturi, alta casa si apoi un bloc cu vreo 4 etaje, se pare ca exista si acum, la parter o farmacie a Farmacistului Eugen Parschivescu, cu care ne si înrudeam; în ultimul timp, îsi aduce aminte si fiul meu, era un restaurant cu gradina de vara, se traversa o straduta si se ajungea la o casa mare cu fatada la strada si o terasa, iar în spate, ca o adevarata strada, pe o parte si cealalta apartamente cu parter si etaj. Toate acele zeci de apartamente aveau iesire în alta strada, precum si blocul de la 81 si alte locuinte pe cealalta parte a Caii Serban Voda, erau proprietatile marelui proprietar Iordache Minciulescu – dar din munca si nu furturi -, caruia îi apartinea si restaurantul-berarie de la parter, precum si o renumita covrigarie, mirosul covrigilor ajungând pâna la noi în casa…

Mai sus pe Serban Voda era Depoul de tramvaie, o Benzinarie si în rest case mici, pâna se ajungea în Strada Lânariei. Înainte de a ajunge pe Lânariei, era Aleea Frigului unde se afla Fabrica de înghetata Frigu si se putea comanda înghetata telefonic, care se aducea la domiciliu, în cutii, precum le vedeti si astazi.

Tot pe aceasta parte în blocurile Minciulescu, era un Magazin alimentar universal “La Moldoveanu”, iar la primul colt de la casa noastra, colt cu Domnita Florica, se afla Magazinul alimentar general La Armeanu, unde gaseam toate deliciurile pentru gurmanzi, iar in fata usii strajuiau 2 butoaie, unul cu Icre negre si altul cu Icre de Manciuria – era furnizorul nostru de saptamâna, avea un registru pentru clientii permanenti si se putea platea la saptamâna sau luna – totul era pe încredere.

În încheiere, publicăm o serie de imagini luate săptămîna trecuta, de catre Cristian Vojniac, căruia îi mulțumim pe această cale. Vedeți clădirea de la numărul 106 și fostul Centru de Sănătate:

Citiți și episoadele anterioare: unu și doi

14 comments to Înapoi pe Calea Şerban-Vodă III

  • Anastasiu

    Multumim pentru aceasta pagina de viata de oras! Parca vezi cu ochii tai aceste locuri si simti aceste relatii intre oameni.

  • PaulIP

    Parca ma simt contemporan si vecin cu persoanele descrise…
    Toata admiratia si respectul meu pentru inca o bucatica de istorie… neoficiala!
    Benzinaria exista – pare-mi-se – si azi. Evident, ruinata…

  • Ando

    Stimată doamnă, sunt efectiv gelos pe memoria dv! Nume,obiceiuri, fapte… O completare substanţiala şi sentimentală la recompunerea imaginii acestei “feliuţe” din oraş.
    Mare noroc(pe noi)că ne-aţi găsit !
    Atât mai spun: respect şi mulţumuri!

  • hm

    Benzinăria fusese retrogradată la stadiul de „găzărie” de mult timp. Eu aşa am prins-o.

  • Ando

    Zona benzinăriei mi s-a părut, întotdeauna, cea mai nasoală porţiune a străzii :

    http://www.instantstreetview.com/2jk3vkz3wc0kqz2jlzjyz0

  • Cristian Ioan

    Multumiri!

    Si eu sunt efectiv gelos pe detaliile povestite, tare as vrea sa apara cineva cu o poveste similara despre Labirint / Traian / Mircea Voda!

  • Venera

    Dragi cititori ale acestor destainuiri ale TRECUTULUI meu,înregistrate în “ORDINATORUL” meu cerebral, dar fiti convinsi ca toti aveti o Memorie a trecutului, mai mult sau mai putin îndepartat, multumindu-va pentru apreciere. Sunt convinsa ca toti aveti pastrat în acest organ cerebral a carui functiune înca nu este total stabilita chiar de marii cercetatori, ei însisi afirmând ca MEMORIA ESTE UNA DIN FACULTATILE CELE MAI BIZARE ALE INTELIGENTEI OMENESTI.
    Multumesc Domnului Ando pentru linkul adaugat si deoarece multe imobile sunt distruse ca dupa un bombardament, deci de nerecunoscut, voi încerca sa identific, facând “sapaturi în ordinatorul cerebral” cautând sa-mi reamintesc si mai bine, cladirile, care în orice caz erau între casa parintilor mei si Str.Lânariei. Sper ca pentru saptamâna viitoare sa reusesc sa scriu un articol, despre cauzele, pe care cred eu,am reusit sa am amintiri înca de la vârsta de 3 ani. Dar sa nu credeti ca sunt unica, dat fiind ca mai cunosc si alte persoane în tara în care traiesc, nonagenari si plus, care au amintiri din viata personala si din Primul Razboi Mondial. Pâna atunci…îmi verific mintal amintirile, las sa treaca alegerile, fiind curioasa de rezultat, ca buna românca ce-si iubeste TARA, cu toate ca nu am facut, nu fac si cu atât mai mult nu voi face politica, dar de natura, sunt CURIOASA.
    Multumiri si pe curând.

  • Venera

    Ma adresez special pentru Cristian Ioan. Ca sa nu mai fiti “gelos” (este o gluma)personal nu mai am nici o idee de ce s-a întâmplat prin acele cartiere, cu toate ca am avut cunoscuti si pe acolo, dar au disparut toti. Ca atare, pentru curiozitatea Dvs. binevenita, va recomand sa intrati pe GOOGLE,asa cum am procedat si eu, scriind: “Despre strazile Labirint, Traian si Mircea Voda si veti afla tot ce va inereseaza, plus imagini. De asemenea puteti gasi tot pe GOOGLE, scriind “Bucurestii Vechi si Noi.ro”. În acest fel, cu ajutorul lui GOOGLE, am gasit site-ul cu SYMPLY BUCHAREST,cautând Calea Serban Voda, care m-a atras si pe care comunic. Va doresc succes si poate ca-mi raspundeti daca totul a fost pe placul Dvs.GOOGLE este un motor formidabil pt. SEARCH, RECHERCHE – daca nu-l aveti înca instalat, nu este timpul pierdut.

  • Cristian Ioan

    Multumesc de sugestii!
    Evident, “goagal” este bine-cunoscut la noi, inclusiv primarele care este, Marean vanghelie, l-a recomandat cu caldura.
    Dsepre Lanariei in curs de demolare aveam ceva stocat in “orindatorul cerebral”, din perioda 1986-87, dar nu este de ajuns ca sa pot contribui la un articol!
    Amintiri de la trei ani? Sigur ca da: cand eram in curte, in tarcul de lemn, si ma uitam vizavi la Sfatul Popular, sau cand ma lua tata la el pe santier, la blocul de pe colt de la Kogalniceanu. Si de la Gara Filaret, de pe vremea cand de acolo inca mai plecau trenuri – asta a fost pina in 1960! Straniu, nu imi amintesc de loc de linia de tramvai de pe Magheru, desi a functionat pina prin 1965! Inca o data, multumesc!

  • Nicolae Minciulescu

    Doamnă Venera E. Dumitrescu-Staia,

    nu vă puteți imagina ce bucurie i-ați făcut unui pensionar de 69 de ani din Statele Unite, plecat din Șerban Vodă în 1972. M-am născut La Șerban Vodă 81-83, de unde familia mea și cu mine (4 ani în vârstă) am fost aruncați în stradă la naționalizare, ne-am aciuit la niște rude îndepărtate, fam Popescu, pe Șerban Vodă 55, iar la moartea bunicii mele, Elena Minciulescu, în 1955, ne-am mutat în apartamentul ei de peste gangul pe unde se intra la Șerban Vodă 111. Acoloe am stat următorii 17 ani până în 1972, când eu am părăsit România. În Statele Unite, unde nimeni nu putea să pronunțe numele Minciulescu, m-am naturalizat cu numele de familie Jordan, după numele tatălui, Dr. Iordan (Dan) Șoimu Minciulescu, și al bunicului, care era de fapt Iordache. Poate știți capela Minciulescu de la Cimitirul Bellu, acolo sunt ei toți înmormântați, și acolo sper să ajung și eu într-o zi, bineînțeles, și acum am cheile de la intrare.

    În România, există un scandal monstru legat de numele meu și de retrocedarea imobilelor de la Șerban Vodă 111, 124 și 81-83, imobile pe care vâd că le cunoașteți și de care vă amintiți. Farmacia Paraschivescu era la parterul de la Șerban Vodă 81-83, iar noi locuiam chiar deasupra la etajul 1. Într-o bună zi sora mea căzut de pe balcon direct pe linia de tramvai și a fost salvată de grătarul tramvaiului care a mai târât-o vreo 15 metri. Era și o cofetărie jos lîngă farmacie. Urmașii proprietarilor cofetăriei locuiesc și acum acolo. Familia Ponta, cu copiii Mihai și Ninel trăia, cred la etajul 4. Ninel, am aflat de curând că a murit dar el este tatăl actualului prim ministru al României.

    Mi-au dat lacrimile în ochi citind pasajul, “proprietatile marelui proprietar Iordache Minciulescu – dar din munca si nu furturi -, caruia îi apartinea si restaurantul-berarie de la parter, precum si o renumita covrigarie, mirosul covrigilor ajungând pâna la noi în casa…” Restaurantul-berărie era numit cârciumă de bunica, iar covrigăria o numea simigerie. Țin minte vag băcănia Armeanului, sunt foarte conștient și acum de aroma de năut dinăuntru, dar povești despre cele două butoaie de icre mi s-au spus de multe ori mai târziu, ca o ilustrație de cât de diferită fusese viața înainte de venirea comuniștilor. Alături cred că a fost și un pălărier, când am crescut știu că era o sifonărie pe acolo, iar fosta cârciumă devenise magazin de pâine.

    Nu știu unde ați locuit și dacă ne-am întâlnit vreodată, dar acuzația monstruoasă că sunt un impostor, insultele aduse părinților și bunicilor mei mă afectează teribil. Toți cei din zonă care s-au aciuit pe acolo mult după plecarea mea din țară susțin că nu mă cunosc, ceea ce e și normal – evident că nu aveau cum să mă cunoască. Dar aș dori să iau contact cu dumneavoastră și cu redacția publicației Bucharest.ro,
    poate se găsește o metodă de a-mi verifica identitatea. În ciuda actelor depuse și a verificării în tribunal, sintagma “se spune în cartier că Nicolae Minciulescu a murit de mult” e folosită ca fiind purul adevăr, în ciuda faptului că am revenit de multe ori în țară de-a lungul anilor, vizitând zona Șerban Vodă, fără ca o singură dată să aud vreun comentariu negativ. Numai după retrocedarea caselor, noi “proprietari” s-au unit într-un cor de acuzare. Dacă redacția mă poate contacta vă stau la dispoziție, putem conversa pe email, skype sau Facetime de pe iPad-ul meu. În orice caz, dacă găsesc un număr de telefon al redacției dumneavoastră am să încerc să vă contactez chiar eu.

    Mulțumesc încă o dată pentru minunatele dumneavoastră amintiri, sunt sigur că nu sunt singurul om care să fi fost mișcat la lacrimi de ce ați scris.

  • Venera

    WOW, HI NICK I am happy with your response… hai sa corespondem totusi în româneste, asta-i limba noastra materna. Dar mai trebuie sa facem si HAZ de NECAZ, ca asa-i românashul nostru, capabil sa treaca prin FOC si SABIE, un fel de HOPA MITICA, NU SE SPARGE, NU SE STRICA, ÎN PICIOARE SE RIDICA…Domnia sa ÎNTÂMPLAREA, ne-a facut sa ne regasim datorita lui BILL GATES si a autorului acestui SITE, pe care-l admir si felicit ca datorita acestei MARI INVENTII a Seolului în care traim, am reusit sa ne regasim si sa ne amintim de stramosii nostri. Nu scriu prea mult despre bucuria neasteptata datorita întâlnirii noastre virtuale, atât scris, cât si în imagine. Esti mai tânar decât mine cu 20 ani, dar nu ne dam batuti. Vârsta nu este decât o CIFRA, important este SUFLETUL si CUTIA CRANIANA, acolo sunt SECRETELE VIETII. Am cunoscut AICI, ÎN LUMEA NOUA, TINERI BATRÂNI SI BATRÂNI TINERI, care din pacate nu au nici amintiri, unii necunoscându nici parintii, nu mai vorbesc de bunici sau vecini. Eu zic ca CINE NU-SI CUNOASTE RADACINILE, NU POATE AVEA NICI PREZENT SI CU ATÂT MAI MULT VIITOR. Dar sa las logoreea mea, transformata în scris si îti multumesc din suflet ca esti adeptul trecutului pe care l-ai trait si tu si eu. Pe scurt sa se stie bine de catre toti care vor citi aceste rânduri. AM CUNOSCUT SI EU SI PARINTII MEI PE BUNICII SI PARINTII TAI, eu înca din frageda copilarie, personal am amintiri de la vârsta de 3 ani…impresionata de HORSCH-ul sau PORSCH-ul decapotabil proprietatea lui Dan-Soimu, frumosul tau tata, care mergând spre treburi serioase de lucru, trecea prin fata casei noastre pe vestita Cale Serban Voda, spre fostul POD AL BEICULUI, era practic Podul de peste Dâmbovita, îndreptându-se desigur spre Centru, idem si bunica ta, prestigioasa, stimata si eleganta Doamna Minciulescu, ea însa în trasura casei, întotdeauna surâzatoare, salutând trecatorii,înmânusata, chiar daca era caldura mare de vara (asa se purtau pe atunci Doamnele, nu numai cele bogate,cu ciorapi, mânusi si palarii, nu ca acum în slyp si shlapi. Adaug faptul ca însotitorul, bineînteles era birjaul casei Minciulescu, dar era si nelipsitul catelus de rasa Foxterrier, bodygardul, cu plete albe si panglicutza care-i aduna pletele de pe ochi… curând voi trimite redactiei si o fotografie a timpului… Ma opresc, deocamdata aici, spre confirmare ca YOU NICK (NICULAE) MINCIULESCU, ESTI NEPOTUL LEGAL SI DE SÂNGE, ÎN MOD OFICIAL AL LUI IORDACHE MINCIULESCU. Si nu declar numai eu aceasta, deoarece mai exista pe Serban Voda persoane, cam de vârstele noastre june, familii care i-au cunoscut, au fost chiriasii lor si au petrecut în casa voastra, idem erau si parintii mei, din pacate decedati, dar care uneori erau invitati la serate fastuoase…DEH, CA ÎNTRE PROPRIETARI, dar cinstiti si care au dat adapost oamenilor, de cele mai multe ori nu plateau nici chirii, proprietarul le platea reparatii,uneori si lumina. Erau proprietati muncite din greu si NU FURATE. SALUTARE NICK si fi convins ca vom continua relatiile noastre virtuale si de frumoase amintiri, cu bune cu rele, si nu se stie precum Pamântul, poate ne vom revedea în carne si oase, NU ADUCE ANUL, CE ADUCE CEASUL, doar locuim pe acelasi CONTINENT si ne putem deplasa rapid în Business class. HASTA LA VISTA!BAFTA SI ÎNCREDERE ÎN CEL DE SUS – ACOLO ESTE MAGIA VIETII. NIHIL SINE DEO!

  • Nicolae Jordan Minciulescu

    Am citit ce ați scris și chiar nu mai am cuvinte.

  • Ando

    @Venera: Stimată doamnă, aşteptăm cu mare nerăbdare fotografia(iile) şi comentariile dumneavoastră atât de consistente şi atât de vii. Vă mulţumim anticipat.

  • tunde klara

    Doresc sa va contactez pentru un “proiect” despre cal. Serban Voda.
    Va rog sa mi comunicati cum putem lua legatura.
    Va multumesc!

Leave a Reply to hm Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>