La omul bun. Din Seciuan.

Nu-i de mîncare, deși poate la asta v-ar duce mintea; cel puțin la mine, haplea, mărturisesc că așa e… E-o piesă de teatru: Omul cel bun din Seciuan.

Ajung rar la teatru, trebuie să mărturisesc și asta. Cred că ultima dată am fost la 39 de trepte, unde m-am distrat pe cinste de la un capăt la altul – dacă s-o mai ține, la Nottara, zic să vă duceți și să vă simțiți bine.

Așadar, vă închipuiți că n-am nimica sfînt în mine, cînd pășesc în Teatru. Sintagme ca Scîndură, Subtext, Demers Tematic, Joc Secund, Mare Public, Monstru Sacru, Concept Regizoral, Viziune, Substrat, Maestru nu-mi spun nimic… Ba chiar le ocolesc și mă rîd de ele, punîndu-le alături de alte caraghioslîcuri pompoase.

Pen’ că, vedeți voi, la sfîrșit oricine se-ntreabă: bine, am văzut spectacolul… dar… mi-a plăcut?

Și dacă răspunsul e: da, mi-a plăcut, atuncea-nseamă că mi-a plăcut nu pentru că am stat să mă gîndesc de ce mi-a plăcut.

Omul cel bun din Seciuan se joacă la Bulandra, în sala din Icoanei. Este spectacolul lui Andrei Șerban, dar nu cred că trebuie văzut din motivul sportiv că e făcut de Andrei Șerban; ci pentru că e bun și frumos, deși – cică – nu cu așa cuvinte trebuie să vorbești despre Artă, Maeștri, Sfînta Scîndură și așa mai departe…

Andrei Șerban este – statistic și sportiv, deci – un regizor grozav, ceea ce-nseamă că scoate (cu ușurința dată de atîtea lucruri deja bine făcute) un spectacol care curge simplu și fără să te pună măcar o clipă să te gîndești că ceva n-ar trebui să fie acolo. Stai pe scaun și te pomenești cu gura căscată – plăcîndu-ți că nu trebuie să te pleci în fața nu știu cui, adus pe scenă doar ca să fie văzut că mai poate să miște.

Oamenii lui Andrei Șerban joacă bine, v-o zic; jucatul bine se simte mai ales de către neofiți. Se cîntă, se dansează – și cîntecele-ți rămîn în cap, ceea ce altundeva nu se-ntîmplă.

Omul ăsta bun mi-a plăcut. Nu trebuie să folosesc cuvinte pe care nu le-nțeleg ca să-l laud. Nu trebuie să îmi dau seama de vreun mesaj, ascuns prin text ori transmis de cei de pe Scîndură.

.. n-am fost de asta, însă, la teatru. Am fost să văd actorii, făcîndu-și simplu treaba frumoasă de actori și – mai ales – făcînd un necredincios să aplaude ceva ieșit bine.

Să nu ne fie frică de lucrurile frumoase și simple. Sînt cel mai greu de făcut.