Mai bine taci!

Pe bune, dom’le Primar! Mai bine taci!

Putine sunt cuvintele care pot exprima sentimentele pe care le am astazi, in fata dumneavoastra, ca Primar General al unui oras ajuns la virsta morala de 550 de ani! Voi incerca totusi sa va impartasesc din gindurile mele, pentru ca, dincolo de functia pe care o detin acum, eu sunt un om indragostit de Bucuresti.

Acesta este, de altfel, si motivul pentru care mi-am urmat destinul si am reusit, independent de orice friu politic si de orice interese, sa primesc confirmarea cetatenilor acestui oras, prin vot liber si democratic.

Va spuneam ca sunt un om – da, sunt un om cu o misiune, care a ales sa-si puna viata in slujba unor idealuri, unor valori pe care multi dintre dumneavoastra – ca si mine pina nu demult – le credeau si poate le cred inca pierdute.

Cred cu tarie in cinste si in onestitate, cred in puterea caracterului unui barbat, cred in omenie si am speranta ca viitorul poate fi mai bun. Refuz sa cedez in fata greutatilor si – uneori chiar cu riscul de a deveni incomod pentru toti – inteleg sa-mi urmez principiile si sa aleg calea cea anevoiasa in fata solutiilor facile, dar care presupun compromisuri discutabile. Cred in puterea acestui oras si oamenilor sai, in puterea romanilor in general de a supravietui si de a se reinventa. Si asta nu pentru ca sunt un visator, ci pentru ca istoria a dovedit in repetate rinduri ca romanii sunt ca stinca, peste care apa trece, pe care virtejul o acopera o vreme, dar niciodata nu o muta din loc. Cred ca valorile acestui neam, virtutile sale esentiale pot fi doar temporar uitate, ele nu pot disparea nici macar in momentele de criza adinca, pentru ca ele sunt generate si exista in chiar inima poporului roman … (de aici)