Gică Petrescu s-a născut pe 2 ale lui Aprilie, acum un secol. A trăit 91 de ani; înainte să ne distrăm pe seama lui Radu Beligan, obișnuiam să facem glume pe seama longevității lui Gică…
Gică Petrescu era deja un nume în anii de după Război – al doilea 😉 – și am găsit cîteva anunțuri de prin ziarele centrale ale anilor ’45 și ’46, cînd încă lumea încă nu se schimbase…
Teatre ca Gioconda, Alhambra, concursuri de „fotogenie”, ceaiuri dansante – Războiul se terminase, oamenii trăgeau nădejde că va fi bine, că viața va fi din nou frumoasă…
Referiri interesante găsim și mai apoi – cînd viața n-a mai fost frumoasă – nu atît la maestru în sine, cît la atmosfera vremurilor. Spicuirile din programul Radio din 22 Aprilie 1950 sînt grăitoare. Aveam „cîntece de masse”, „citirea articolului de fond”, „cîntece colhoznice”, „cântece pentru însămînțări”, și – partea leului – știri și cursuri de rusă; cîntecele lui Gică Petrescu păreau cel mai vesel lucru de atunci…
Mereu erau și șușe diverse – e delicioasă menținoarea celor „42 de balerine și manechine” de la „Parada coafurii” din ’68:
Una peste alta, el era nelipsit din emisiunile radio și TV…
Ăsta a fost Gică Petrescu: a cîntat mult; nu doar aici, în București – dar și despre București.
Mare interpret, adevărat “maestru” cu M mare, să nu ne ferim de cuvinte!
Născut pentru scenă.
https://www.youtube.com/watch?t=33&v=umnGi4xmOmA
În anunțul cu Teatrul Alhambra apare și Radu Beligan 🙂
@Vio: păi, se putea fără? 🙂
Hai sa zic si eu una adevarata , intamplata personal , la ea co-participand Maestrul Gica Petrescu.
Se intampla prin 1983 sau 1984 , eram pusti si eliberat de regulamentele absurde din invatamantul liceal romanesc imi lasasem parul mai lung , fiind si un pui de rocker pe vremea aceea . Ei si ma duc sa ma intalnesc ,intr-o dimineata , pe la 10 ,la restaurantul Berlin, alaturi de un alt prieten si vecin rahovean ,si el rockeras , cu un alt prieten al nostru care era gestionar primitor-distribuitor la CHR Capitol si care ne facuse rost de 2 cartuse de tigari BT la un pret foarte bun , nu de tutungerie , dar foarte aproape . Ei , si alaturi de prietenul nostru de la CHR Capitol tot rocker si el in prima tinerete (este vorba de Cristi – Taxiul cu bomboane – ,care in liceu avusese o trupa cu bunul sau coleg si prieten Cristi Minculescu)precum si de unul dintre sefii de sala de la Berlin stateam in fata sus amintitei carciumi cand isi face aparitia agale ,urcand dinspre Brezoianu, pe trotuarul celalalt , la umbra , pe chiar Maestrul Gica Petrescu . Dansul mai obisnuia sa ia masa la Berlin , locuind in vecinatate si ii stia pe chelneri . Seful de sala impreuna cu noi , cei trei ‘pletosi’l-am salutat condescendent dar usor in bascalie cu ‘ Va salutam Maestre ! ‘
la care Maestrul ne-a raspuns en passant un hatru ‘ Buna fetelor ! continundu-si incet plimbarea de dimineata . Bineinteles ca ne-au intepenit ranjetele pe fete si alte alea prin cerul gurii . Replica lui a fost scurta si naucitoare . Incepand din acel moment mi-am schimbat mult parerea despre el , in plan uman bineinteles , nu muzical , pentru ca acolo nu aveam cum.
Pentru noi , cei trei fosti ‘ pletosi ‘ a ramas o formula de salut pana in ziua de astazi , la mai bine de 30 de ani de atunci – Buna fetelor !
Oameni din alte vremuri !
Dumnezeu sa-l odihneasca !
Bucuresti, Bucuresti, fratele meu esti!