A fost odată ca niciodată…
Pe vremea aceea nu știam că există ceva care ne va umple viața și se va chema șaormă. Pe vremea aceea de-abia începuse să scoată capul un Mac, o Pizza Hut – vă dați seama ce timpuri, acelea? Dar și pe-atunci oamenii căutau să mănînce ceva bun și rapid – sau să-și ia acel lucru acasă. Așa au apărut rotiseriile, oameni buni. Iar dacă nu prima, atunci cea mai cunoscută a fost asta:
Ce taximetrist n-o știa, ce agent de teren n-ajungea pe la ea, ce noctambul nu știa că e mereu deschisă? Dacia 131 trăiește și azi. Da’ să știți, n-am mîncat niciodată de aici, că nu mă dau în vînt după pui fripți – fie vorba între noi.
Înc-o rotiserie celebră era cea din Cotroceni – unii ziceau că ținea tot de cea de pe Dacia – însă aceasta este închisă de cîțiva ani buni deja.
Se vinde și azi bine, puiul – de fiecare dată cînd trec pe lîngă vreun Kaufland, mă-ngrozesc ce coadă e la rotiseria de-afară.
Adevarat graiti ! Din pacate insa, vremurile cand puii erau imensi si se perpeleau la “dulapul rotisor” iar “tzatichiul” era chiar el..s-au dus de mult ! A ramas doar vadul comercial, puii sfrijiti si tari (de criza) iar sosul este o combinatie intre zer de iaurt, usturoi pulbere si castravete lipsa..Cu toate acestea, in virtutea obisnuintei, lumea inca mai trage acolo..eu NU ! Pacat…
…consumatorul s-a invatat (a fost invatat/fortat) sa accepte orice…pe masura stafidirii organului gandirii…s-au stafidit si produsele !!
Numai patronul…. nu se stafideste!
..patronul tocmai si-a luat un Jeep nou..daca mai luam si noi o cafea de la el, cred ca ajunge la Aston- Martin ?!
Un citat… din clasici!
https://www.simplybucharest.ro/?p=21329
Nu mai ştiu ce gust aveau puii de aici, dar locaţia era frecventabilă la nivelul lui 97-98 pentru că avea un program prelungit faţă de celălalte alternative. Noaptea mergeam la supermarketul OK care era şi e în continuare non-stop ,pe Maria Rosetti, şi inevitabil ajungeam şi pe Dacia.
Parol ! 🙂
am vazut, din pacate, ce gust au puii aia „rotisati” (sau trebuia sa pun ghilimelele la cuvantul „pui”?) de la Mega Image.