De ce să nu-mi placă șaorma? Mai ales că dacă mă uit în jur, observ că e – de la an la an – tot mai bună. Sigur, au rămas „pekinejii” uriași cu maioneză la găleată, umpluți cu piept de pui fără gust; dar locurile unde ți se compune o șaormă pe pofta inimii tale, cu sosuri socotite, cu cărniță gustoasă de vițel ori berbecuț, s-au înmulțit.
Cînd mi-e poftă de șaorma bună, mă opresc pe la Gară, să-mi facă băieții una; poate mă abat pe Floreasca… Nu stau să văd ce se produce industrial la vreun „Dristor” ori la alte stabilimente care vînd pe bandă rulantă prin Centrul Vechi sau prin malluri.
Dar uite că, în Centrul vechi, pe Șelari, la răspîntia cu Smîrdan, pe lîngă un „Calif” și peste drum de un „Dristor”, am dat peste o șaormerie numită Habibi, și mi-a mers la suflet; sau – acolo unde e casa acestuia – în stomac.
Știu că pînă și șaorma a ajuns ceva trendy, că nu se face să-ți iei de oriunde, că marile case fac suficiente intervenții media pentru captarea interesului consumatorilor, dar uite că o șaormerie mai fără nume face altceva – și anume, șaorma; și chiar șaorma bună.
Nici Dristor nu e de lepadat!
Din punctul meu de vedere, sunt singurii in care am incredere, dar poate mai incerc si la altii.