Ăl bătrîn are bulevardul lui – în centru; are și-un parc frumos.
Ferdinand e și el, bulevard – mai dindos, da’ totuși arteră mare, mă-nțelegi; cu tramvai și troleu pe dînsa.
Pînă și „regele” actual – Mihai – a primit, la Șosea, o piațetă numai a lui; doar c-a uitat să-l mai trimeată pe vreun „principe” să-i șteargă plăcuța de praf.
Numa’ Carol al II-lea rămăsese, mă-nțelegi, fără coledzi; nici măcar o străduță, o fundătură – ceva, acolo…
Iacă-tă însă că primi și ‘mnealui ceva: o alee – anume în Herăstrău, parc care altminterea chiar i-a purtat și numele pe vremea cînd regele ăsta era mare și tare.
… i-au dat și lui.
Istoria e istorie.Fiecare are locul său!
Carol al 2-lea, ca om, nu a fost un individ prea inteligent sau prea versat in ale politicii; ar fi preferat probabil in alte conditii doar o viata usoara, inconjurat de femei. Boala genetica de care suferea (boala lui Mitica Dragomir) l-a ajutat intr-o prima faza sa isi construiasca o “reputatie de barbat”, fiind extrem de apreciat pentru asta in special in cercurile militare. Ulterior au aparut si problemele psihice, Carol devenind in final doar o marioneta sub controlul unor anumite cercuri politico-financiare bine conectate la resursele tarii.
Venirea lui la putere in 1930 i se datoreaza lui Maniu; a fost o manevra extrem de inteligenta – ani de zile presa a fost dominata doar de scandaluri, de coruptie, de impresia ca “nimic nu merge in tara” si ca singura solutie la democratia bolnava pusa cat de cat pe picioare de Bratieni impreuna cu Carol 1 si Ferdinand ar fi doar o “dictatura sanatoasa”. Criza economica a parut ca da dreptate unui curent mai radical insa in realitate Maniu voia si el o friptura si o prajitura de la masa bogatilor. Ce-a urmat e istorie.