Am mai zis-o, dacă vrei să știi ce te-așteaptă mai încolo, du-te unde societatea crește mare: printr-un parc, pe la vreun loc de joacă. O să vezi fel de fel de specii de bipede și uneori o să-ți vină să crezi că lumea noastră n-are scăpare. Alteori, nu – o să vezi și că oamenii încă-și cresc copiii cum se cade.
Dar nu despre asta-i vorba.
Știu că e o întreagă industrie de psihologi de copii. Știu că-s specialiști în problemele copiilor (care n-au auzit nici măcar de bullying, de exemplu). Dar pun pariu pe ce vreți voi că niciunul din ăști specialiști nu se duce, seara, la un loc de joacă, să vadă: ce, cum, de ce și – mai ales – pînă unde merg copiii…
În fine! Se mai zice că-ți poți face o idee despre ce se-ntîmplă-n jurul tău citind atent ce se scrie pe pereți, pe ziduri, pe garduri. Sîntem înconjurați de mesaje. Unele, mizerabile. Altele, cu miez; dar poate și ele, mizerabile.
Mă uitai cu atenție în împărăția copiilor, anume Castelul din Parcul Izvor. Sînt aici cotloane unde numai ei ajung, unde-și împărtășesc secrete, unde se fac și se desfac prietenii pe viață; părinții nu prea au cum să intre pe-aici, și se mulțumesc să stea de-o parte, mulțumiți că cei mici se joacă-n siguranță.
… la adăpost de cei mari, libertatea copiilor găsește căi de exprimare: mesaje scîrboase, glume și glumițe, caricaturi, dar și desene ori cuvinte… potrivite.
Iată un suflet de poet care plînge după fata care l-a uitat…
… și – vizavi – o mostră de humor în rime:
Am blurat numele artiștilor, dar și pe celor cărora le sînt dedicate aceste creații.
comentarii