… aflat în preumblări de centru și căutînd să-mi hodinesc picerele-n părculețul Ateneului, văzui fel de fel de cetățeni ciugulind din niște cutiuțe pe care scria „French Revolution”.
Curios din fire, cercetai zona adiacentă și dădui peste locul de unde-și cumpărară ‘mnealor chestiile alea: un loc unde se fac ecleruri; și cam numai ecleruri.
Nu stătui să le introduc în meniul zilei și nici în circuitul digestiv, pen’ că – vedeți voi – io nu m-apuc să dau unșpe lei pe-un ecler.
Nu-s chitros de felu’ meu – nu la mîncare – da’ 11 lei e prea mult pentru un ecler.
11 lei? Adică 11 pîini? – fii, dom’le, serios…
——————————–
A – și cel mai bun ecler pe care l-am mîncat recent a fost nu 11 lei – ci vreo 4; și în nici un caz atît de mic și pricăjit; și l-am găsit la… Tip Top; bravo lor!
Păi,fraier e ăla care dă, nu ăla care cere!
Mulți fraieri… dau! M-am crucit ce de clienți au.