… frumoasă-i munca, dar și chiulu-i frumos; că așa-i omul făcut, se pare: mereu trage la fit – își caută libertatea…
În fiecare an, pe-ultimii pași ai sfîrșitului de vară, vă-ndemn să profitați de-o pauză; dacă se poate. V-am spus și cînd e cel mai prielnic moment pentru a trage chiulul: atuncea cînd ceilalți n-o fac – e cel mai dulce…
Da – și știți bine cum se simt și cum miros lucrurile pe care le-ntîlnești ieșind din carapacea ta: altfel. Nu-i nimic nou pe lumea asta și-n orașul ăsta! Aceleași zacuști care bolborosesc pe plite, aceleași dulcețuri, ciorbe ori bulioane care fierb în oale mari; aceleași flori, aceleași albine care le dau tîrcoale; aceleași băbuțe care-și cheamă motanii de prin vecini la masă; aceiași nepoți obraznici, aceiași oameni care trec repede pe lîngă tine… și-atunci, de ce-ai vrea să simți lucrurile astea?
De-aia, pen’că ești om, ești viu – și-ți vine nevoia să te lovești de lucruri vii.
Viu e totu-n jurul nostru; mai trebuie să ne-aducem aminte că așa sîntem și noi.











Munca fără chiul n-are farmec!Am impresia, musiu, că te cam trage la lene 🙂
cam!!!
Ce fata de gardian public al parcului sculat din somn are :)))) !
dormea pe un taxi si cred ca imprumutase si ceva din atitudinea soferului 😉
Care va să zică, te iei în continuare de pisici !Bineee…