despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

din presa vremii – artiști străini în România (X)

Ușor, uşor am ajuns la ultimul episod al acestui serial, episod în care vom face cunoştintă cu unii din cei mai importanţi reprezentanţi ai muzicii uşoare – de data asta, din fostele ţări socialiste care au trecut prin România.

Decurgând în mod firesc din politica şi ideologia comună, schimburile culturale dintre ţările socialiste se derulau permanent, programatic, chiar dacă, de multe ori, festivist. Erau frecvente schimburile de trupe de teatru, de operă sau de circ, de formaţii de estradă, folclorice sau de muzică simfonică, de coruri, formaţii de dansuri etc.

De exemplu: ziua naţională a uneia dintre ţările “frăţeşti” trebuia, musai, marcată şi în celelalte ţări prin diverse manifestări, ocazie cu care – aproape obligatoriu – erau invitaţi şi din domeniul culturii din ţara sărbătorită.

Revenind la muzica uşoară, chiar şi în aceste condiţii de egalitarism, vedetele erau vedete şi odată dobândit acest statut, prezenţa lor era marcată chiar în presa vremii ca eveniment deosebit de important.

O să încercăm, aşadar, ajutaţi şi de magicul internet, o rememorare a celor mai cunoscute nume pornind… de la vest spre est.

In 1961, venea în R.P.R. din îndepărtata şi zbuciumata Cubă, cântăreţul-pianist Ignacio Villa

Fosta R.D.G. nu a excelat în interpreţi solo, dar am reţinut numele mai multor formaţii care ne-au vizitat ţara: Karat (1979), Kreis (1982) şi Phonolog în 1983.

Vedeta de calibru greu al “redegiştilor” a fost însă mereu trupa berlineză de varieté “Friedichstadt-Palast” care a venit prima oară în România în 1962.

N-am dibuit în presă dacă, după acel an, au mai fost pe la noi, dar îmi sunt clare şi de neuitat secvenţele din spectacolele lor văzute, mai apoi, pe la TV (mai ales la bulgari). Nemţoaicele din trupa de dans puteau concura fără jenă cu vestitul Crazy Horse din Paris!

Din Polonia, au venit aproape toate vedetele lor pop, beat etc, adică: formaţia No To Co în 1969 (care a cam dat de furcă “organelor” datorită entuziasmului excesiv stârnit în sălile unde au cântat) şi interpreţii Czeslaw Niemen (1977) şi Ewa Demarczyk (1978).

Nume sonore şi de neuitat au venit şi din Cehoslovacia. Bineînţeles, capul de afiş a fost Karel Gott (1974)

Dar şi polivalentul Waldemar Matuşka, invitat special pentru secţiunea recital de la Cerbul de Aur 1969 era de categorie “grea”.

Interesant este că ceilalţi doi interpreţi valoroşi şi foarte cunoscuţi, Josef LAUFER şi Helena Vondrackova, s-au lansat la Cerbul de Aur – Laufer în1969, iar Vondrackova în 1971 – fiind ambii câştigători ai “argintului”.

Ne-au mai vizitat ţara apoi, devenind – între timp- redutabile vedete şi pe plan internaţional.

Vârfurile pop rock-music-ului din Ungaria nu au lipsit nici ele de pe la noi.In primul rând, cele mai tari formaţii : Omega (1975), Neoton (1981) şi supergrupul Locomotiv GT (1976)

Iar în 1978 avea să vină şi interpreta Zsuzsa KONCZ, nume de referinţă pentru rockmusic-ul maghiar şi care avea deja şi o solidă carieră internaţională.

Din fosta Iugoslavie, neapărat trebuie să o menţionăm, împreună cu presa vremii – vorbim de anul 1969 – pe faimoasa şi flamboaianta interpretă Tereza Kesovija

Ajungem acum la Bulgaria şi aflăm cu plăcere, de pe Wikipedia, că “icoana” muzicii pop din ţara vecină, Lili Ivanova s-a lansat pe plan extern după ce în 1963 a dat câteva spectacole de succes la… Bucureşti.

Prima cântăreaţă din Balcani care avea să urce pe scena celebrului music-hall Olympia din Paris, Lili Ivanova avea să revină la noi în 1977, cu partenerul ei de scenă Asen Gargov.

E locul şi momentul să reamintim cât de mult a contat televiziunea bulgară, cam după 1980, pentru cei din sud-estul României. Unde mai vedeam noi fotbal, filme, muzică, seriale dacă nu i-am fi avut pe vecinii bulgari? Am mai scris şi noi câte ceva despre asta. Aşa se face că, atunci când Vasil Naidenov venea la noi, fie cu fraţii Arghirov (1987), fie cu Nelly Ranghelova (1988) erau primiţi, cu toţii, ca nişte vechi şi buni vecini cu care am petrecut atâtea momente frumoase!

Iar ultima pe lista geografică este, cu voia dumneavoastră, vulcanica şi spectaculoasa rusoaică Alla Pugaciova care a dat şi ea un spectacol extraordinar la Bucureşti în 8 mai 1982.

partea întîipartea a douapartea a treiapartea a patrapartea a cinceapartea a șaseapartea a șapteapartea a optapartea a noua

7 comments to din presa vremii – artiști străini în România (X)

  • Concertul Omega din 1975 s-a lasat cu deranj. Aveau programat un moment pirotehnic. Erau doar niste artificii manuale indreptate spre public, insa militienii nu au apreciat prima data si le-au facut semn sa nu mai faca a doua oara. Cum maghiarii se pregateau de a doua şarjă, un tovarăş a venit pe scena in vazul tuturor şi i-a amenintat prin semne ca, daca mai incearca, le anulează concertul pe loc. Membrul trupei a drumul la artificiu, miliţianul a încercat să îl lovească şi să i-l ia. Acesta a indreptat mijlocul pirotehnic spre miliţian, lovindu-l în plin. S-a stins lumina şi miliţienii au năvălit pe scenă, doar că şi rockerii din primele rânduri au început să escaladeze scena în sprijinul trupei şi s-au luat la bătaie cu tovarăşii în uniformă.
    Am aflat de întâmplare de la un participant.

    • Nicolau Janina-Marilena

      Eu am văzut formația la Timișoara. Nu mai stiu in ce an au fost. Probabil tot ’75, că eram la liceu. A fost primul concert de acest gen, la care am fost! Minunat!

  • tild

    Am citit cu placere si nostalgie. Sigur nu sunt toti, nici nu puteau fi. Insa cred ca sunt cativa care trebuiau sa fie inclusi. Unul dintre primii sositi a fost Yves Montand si cred ca presa a scris despre el. A concertat la Sala Floreasca, daca im iaduc aminte. Apoi la prima editie la Cerbul de Aur a fost O.C.Smith, dar mai ales Memphis Slim, cu degetele lui lungi si negre pe clapele albe ale pianului. Asta la prima vedere. Daca ma chinui mai gasesc si altii 🙂 Oricum, multumesc 🙂

  • Octavian

    Prin 1975 Mississippi Delta Blues la Polivalentă.
    Tot la Polivalentă, Sassafras,I POOH.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>