Niţică istorie – Lemaître (I)

scris de C. D. Mocanu

Historia est lux veritatis

A căzut pradă febrei imobiliare şi ultima clădire rămasă pe platforma fostelor uzine Lemaître/Timpuri Noi.

Primăria sectorului 3 a eliberat la data de 16.12.2013 Autorizaţia de construire nr. 844 pentru „două imobile 2S+P cu plaza+Mz+10E+et. tehnic şi un imobil 2S+P cu plaza+Mz+4E~6E+et. tehnic, cu funcţiunea de birouri, servicii, spaţii publice şi comerciale, spaţii pentru parcare auto la sol, anexe tehnice”.

Termenul de execuţie este de doi ani începând cu data de 15.12.2014. Lucrările au demarat, cam timid, la începutul anului 2015.

În curând peisajul va fi de nerecunoscut şi am mari îndoieli că Vastint proprietarul „ansamblului imobiliar” aflat în construcţie, va marca pentru viitorime existenţa pe acel loc a unei perle a industriei româneşti. „Lemetru”, ca reper bucureştean, va deveni istorie.

Ştiind că „cine strânge greu, păstrează bine”, să întoarcem însă o filă a „îngălbenitelor hrisoave” şi vegheaţi de „făclia curiozităţii” să privim Uzinele Lemaître aşa cum erau ele în anii ʼ20.

Ne ajută almanahul pe anul 1923 al ziarului Argus – Economie, Statistică, Judiciare, Finanţe, Comerţ, Industrie, Agricultură.

„Uzinele Lemaitre, îşi au originea încă din 1873. Louis Lemaitre, francez, având concesiunea spălatului rufelor de la spitale, face în 1865 o spălătorie mecanică; iar în 1873 clădeşte lângă această spălătorie actuala turnătorie, astfel cum se vede şi azi, cu şarpantele şi macaralele sale de lemn.

Firma Lemaitre obţine concesiunea fabricărei greutăţilor şi măsurilor, cari până atunci erau confecţionate de fabricanţi diferiţi, foarte variate ca greutate şi conţinut.

Această concesiune a fost punctul de plecare al dezvoltărei uzinelor Lemaitre. Treptat, Louis Lemaitre a fabricat, fără concurenţă, şi alte obiecte de fontă ca băncile, gurile de canale, felinarele, grilajele, cari au stabilit definitiv reputaţia acestei fabrici pe piaţa Bucureştiului.

Prin moartea lui Louis Lemaitre în 1894, uzinele trec prin diferite administraţiuni, cari au clădit atelierele de cazangerie, strungărie, instalaţiunile noui de forţă motrice, sistemele de presat hidraulic, tiparul pieselor de fontă, etc.”

◊◊◊◊

● Mai multe documente menţionează înfiinţarea spălătoriei mecanice L. Lemaître în anul 1864 şi nu în 1865 aşa cum apare în Almanahul Argus.

Dealtfel anul 1864 este recunoscut şi oficial. În 2004 s-au sărbătorit 140 de ani de existenţă a uzinelor Timpuri Noi, ocazie cu care a fost amplasată pe clădirea pavilionului administrativ o placă comemorativă cu textul: „LEMAITRE – TIMPURI NOI, Fondată 1864, Dezvelită azi 27 august 2004 în prezenţa Excelenţei Sale Domnului Ion Iliescu Preşedintele României”.

● Încă de la începutul activităţii industriale Louis Lemaître a fost preocupat de fabricarea uneltelor, echipamentelor şi utilajelor agricole.

Ziarul Adevĕrul, anul VII, nr. 1884, 8 iunie 1894 ne informează că „Uzinele Lemaitre constructori de maşini agricole, industriale şi de salubritate publică” produceau „batose şi locomobile superioare tuturor similarelor străine ca sistemă, soliditate de construcţiune, şi capacitate de lucru. Nici un bob risipă.” Maşinile au fost „încercate la lucru trei ani consecutivi alături de diferitele maşini străine certificate”. Acţiunea a fost supravegheată şi verificată de „o comisiune specială numită de onor Minister al Agriculturei, Industriei, Comerciului şi Domeniului” compusă din domnii Ioan Calinderu, I. Lupulescu, I. Don, V.C. Munteanu.

În raportul acesteia se spune:

„Comparate din punctul de vedere al combinărei pieselor şi părţilor maşinei şi al manevrărei lor în raport cu maşinele similare din străinătate, maşinele Lemaître se presintă în excelente condiţiuni de simplicitate şi de uşurinţă de manevrare, condiţiuni indispensabile la asemenea maşini, căci permit a fi manevrate de oameni cu puţină experienţă. Putem fi siguri că în scurt timp cea mai mare parte din maşinele agricole se vor construi în ţară, creîndu-se ast-fel o nouă industrie care va contribui a spori avuţia naţională”.

Reclama publicată de Adevărul conţine şi îndemnul: „Nu cumpăraţi maşini străine mai înainte de a vedea maşinile române Lemaître!” Curat anticoncurenţial şi protecţionist dar benefic României!

Unul dintre cei care la acea vreme au beneficiat de produsele Lemaître a fost şi Constantin Călibăşeanu, „mare proprietar şi agricultor”. După primul an de utilizare a unei garnituri locomobilă – batoză, acesta trimete „Domnului director al Uzinei Lemaître” o scrisoare, publicată de ziarul Adevĕrul, anul VII, nr. 1880, 3 iunie 1894, în care, printre altele, menţionează: „Ţinîndu-se compt de dificultăţile pe care trebue să le învingă ori-ce industrie crescîndă, vă felicit, Domnii mei, pentru ideea ce aţi avut de a introduce şi la noi fabricaţiunea maşinelor de treerat, şi sper că în viitor în urma încuragierei ce veţi primi din partea agricultorilor noştri şi mărind atelierele D-voastră, veţi face să încetăm de a fi tributari numai fabricaţiunei streine. În ceea-ce priveşte, când voiu avea trebuinţă de o nouă garnitură nu voiu lipsi de a vă face la timp comanda mea şi de a recomanda şi colegilor mei de a cumpăra maşinele D-voastră”.

Am insistat asupra acestor aspecte din nevoia de a sublinia două concluzii:

▪ În jurul anului 1890, Uzinele Lemaître produceau locomobile şi batoze fiind pionierul industriei specializate şi primul producător autohton de maşini agricole complexe.

▪ Confruntate cu o concurenţă foarte puternică din partea tuturor marilor producători străini prezenţi pe piaţa românească (presa vremii o dovedeşte cu prisosinţă) Uzinele Lemaître au adoptat o strategie de promovare bazată pe prezentarea explicită a principalelor avantaje ale produselor româneşti, verificate şi confirmate de practică sau de comisii oficiale, insistând pe caracterul naţional al producţiei şi pe necesitatea consolidării avuţiei naţionale.

În încheierea acestei etape a incursiunii noastre istorice şi înainte de a reveni la Almanahul Argus, câteva fotografii din epocă.

Reclamă apărută în Anuarul Bucurescilor pe anul 1895, Ediţiunea XII, Proprietar – Editor Litho – Tip. Carol Göbl, Strada Doamnei nr. 16, Bucureşti, 1895:

În 1898 Uzinele Lemaître îşi schimbă forma de organizare şi denumirea. Acţiune la purtător în valoare de „doue sute lei” emisă de „Societatea Anonimă Metalurgică Română Lemaitre, foste Usinele Lemaitre”:

1904 – Expoziţia Societăţii Agrare a Marilor Proprietari. Standul Societăţii Anonime Metalurgice Române Lemaitre pentru vânzarea „suvenirelor exposiţiei fabricate în Uzinele Lemaitre:

◊◊◊◊

Sfârşitul primei părţi. (Va urma!)