despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Jurnalul realităţii (XII) Dacă voi nu mă vreţi ….

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

Marţi 1 septembrie 1981

Se împlineşte azi un an de când am trecut pragul I.R.E. Bucureşti – S.D.E.E. Ilfov pentru a mă prezenta la postul obţinut prin repartiţie guvernamentală. Era luni, 1 septembrie 1980. În lipsa şefului de secţie, am fost „primit” de Ion Puchin, adjunctul acestuia:
– Ce cauţi bă aici? Tocmai acum ţi-ai găsit să vii? Du-te bă la un film, du-te acasă şi vino săptămâna viitoare!

◊◊◊◊

Descumpănit dar ţâfnos i-am explicat ce caut, nu m-am dus la film, nu m-am dus acasă şi nu am venit „săptămâna viitoare”. A fost primul meu „prieten”. Alţii aşteptau la rând!

◊◊◊◊

Am „ars” programul de adaptare în câteva luni. M-au ajutat încă o dată stagiile lungi de practică din timpul liceului, unele efectuate chiar în I.R.E.B., dar mai ales cunoştinţele profesionale de bază însuşite de la profesori – ingineri şi maiştri – instructori cu nume bun în sistemul electroenergetic, cunoştinţe care nu se capătă în facultate.

La 1 martie 1981 (după şase luni de activitate) am fost numit coordonatorul echipelor PRAM şi Grup Măsură din cadrul Secţiei de Distribuţie Ilfov (S.D.E.E.). Răspund (fără să fiu plătit pentru asta) de cele mai bune şi mai calificate echipe din cadrul secţiei care se ocupă de instalaţiile de protecţie, automatizare şi măsură, de încercările echipamentelor primare şi defectoscopia cablurilor subterane. Activitate dificilă, importantă şi de mare tehnicitate în care „haldăii” din conducere m-au aruncat bucuroşi, cu speranţa că-mi voi rupe gâtul. S-au prins repede că ultimul venit nu este musai primul fraier.

Nu m-au primit cu bucurie dar nici nu puteau să facă mare lucru. Aveam o repartiţie guvernamentală care le stătea în cale. Aflasem asta cu câteva zile înainte de 1 septembrie 1980 când parcurgeam formalităţile de angajare. Doamna E.T., inspectoarea de personal, fără să ridice ochii din hârtii, mi-a spus printre dinţi, ca să aud doar eu:
– Vezi că ai stricat socotelile unora de pe aici! Colega ta R.C. este, de două săptămâni, angajată „la ordin” la Secţia Înaltă Tensiune!

Singurul post scos la repartiţie avea deci un destinatar precis. Denumirea sub care a apărut în listă, „IREB – SDEE Ilfov” trebuia să inducă impresia că acesta nu este în Bucureşti şi astfel să nu fie „agăţat” de primii patruzeci – cincizeci de absolvenţi din promoţie. Spre ghinionul „aranjorilor” eram pe locul zece şi în plus ştiam precis că I.R.E.B. – S.D.E.E. Ilfov înseamnă Bucureşti, Şos. Ştefan cel Mare nr. 1A. Şi asta a fost! „Băieţii” s-au descurcat dar nu m-au iertat. Dumnezeu a avut însă grijă de barza chioară şi i-a făcut cuib.

Printr-o întâmplare am ajuns în atenţia şi sub aripa protectoare a directorului Nicolae Tetelea.

Trecuseră câteva zile din luna august, 1980. Eram în Bucureşti, copilul împlinise în iulie un an, venituri (modeste) avea doar soţia şi nu ne permiteam să plecăm pe undeva, deşi se simţea nevoia. Stabilisem prezentarea mea la post pentru 1 septembrie. Într-o dimineaţă, în timp ce trebăluiam prin grădină sunt strigat să vin la telefon.
– Te caută de la M.E.E. (Ministerul Energiei Electrice)!
Ce putea fi? Nu avusesem niciodată treabă cu ministerul, nu cunoşteam pe nimeni acolo. În plus de unde ştiau numărul de telefon? Era pe numele purtat de soţie înainte de căsătorie. Mă gândeam la o farsă pusă la cale de unul dintre glumeţii mei prieteni. O mai făcuseră şi altă dată! Constat cu surprindere că la capătul firului se afla o doamnă.
– Sunt secretara Direcţiei de Organizare, Control, Personal şi Învăţământ din M.E.E. (din păcate i-am uitat numele). Tovarăşul inspector general Emilian Simian doreşte să se întâlnească cu dumneavoastră şi vă invită la noi, mâine, când puteţi până la ora 13.00.
Na belea! Numai de mistere şi de ministere nu-mi ardea mie. Am tot revenit la „chestiune” până spre seară când am sunat-o acasă pe doamna Elisabeta Potolea, fosta mea dirigintă, pe atunci directoarea Liceului Industrial Nr. 4 (noua denumire a Liceului Industrial Energetic) care ştia bine organizarea M.E.E. şi pe cei de acolo.
Am aflat astfel că tovarăşul E.S. avea în atribuţiuni (printre altele) rezerva de cadre şi problemele speciale de personal- învăţământ. Fără să stea pe gânduri mi-a spus:
– Du-te! Măcar vei cunoaşte un om de ispravă, important în ierarhia ministerului şi foarte influent. N-ai ce pierde! Cred că e ceva legat de repartiţie şi de postul pe care l-ai ales.

A doua zi, cu oarecare sfială, intram pentru prima dată în clădirea din Bulevardul Magheru nr. 33, fostul sediu al Societăţii Generale de Gaz şi de Electricitate Bucureşti (Bulevardul Take Ionescu nr. 33) şi tocmai la etajul întâi, acolo unde se găsea conducerea ministerului (ministru Gheorghe Cioară) şi unde accesul era strict controlat.
Am fost primit imediat de un bărbat trecut de cincizeci de ani, scund, slab, aproape ascetic dar vioi şi jovial, care vorbea calm, cu accent ardelenesc având un soi de blândeţe sinceră în glas. (Era sibian din Sălişte.) După obişnuitele formule de politeţe, fără vreo altă introducere, arătând cu degetul un dosar aflat pe birou, mi-a spus că ştie totul despre parcursul meu şcolar din liceu şi din facultate.
– Îndeplineşti condiţiile pentru a alege dubla repartiţie şi nu înţeleg de ce n-ai făcut-o. Din cele zece posturi alocate activităţii de cercetare – proiectare (ICEMENERG şi ISPE) cu stagiu de doi ani în producţie (Rovinari şi Turceni) s-au ocupat doar două. Ce zici?

◊◊◊◊

Asta era! Doamna E.P. intuise perfect. Promoţia mea a fost printre cele care au beneficiat de sistemul dublei repartiţii. Se dorea atragerea celor mai valoroşi absolvenţi către învăţământul superior, cercetare şi proiectare după un stagiu de doi ani într-o unitate de producţie.

◊◊◊◊

Prea multe nu erau de zis. Întorsesem problema asta pe toate părţile cu familia, cu prietenii şi mai ales cu cîţiva cunoscuţi care lucrau de mulţi ani în sistemul electroenergetic. Eram căsătorit, aveam un băieţel care împlinise un an, aveam casă şi gospodărie în Bucureşti, tot aici lucra şi soţia mea. Pentru un post de cercetător nu puteam pleca, izmene pe călător şi unde, la Rovinari sau la Turceni! Măcar să fi fost un oraş mare. Iniţiaţii mi-au explicat că posturile cu pricina erau destinate sectorului de producere a energiei electrice care se confrunta cu un deficit important de personal bine pregătit. Alegerea ca unităţi pentru efectuarea stagiului a centralelor cu cele mai multe şi mai mari probleme nu era întâmplătoare. Optasem demult pentru transportul şi distribuţia energiei electrice. Nu era de mine!

Am sintetizat inginereşte argumentaţia, a ascultat atent, fără să mă întrerupă, a zâmbit şi mi-a spus:
– Ai dreptae! Tu ai luat postul de la I.R.E.B.?
– Da!
– Ia stai puţin!
În dreapta biroului, pe un pupitru special se aflau mai multe telefoane. A ales unul dintre ele, a format un număr din trei cifre şi foarte repede i-a răspuns cineva. Ţinând receptorul astfel încât să aud şi eu a început dialogul cu interlocutorul:
– Salut Nicule!
– Noroc! Ce faci?
– Uite, îţi trimet un băiat bun.
– Inginer?
– Da, inginer din promoţia de anul ăsta.
– Aoleo! Păi n-am loc.
– Ba ai! N-ai scos tu postul la repartiţie?
A urmat o replică precipitată pe care n-am înţeles-o şi gazda mea a lipit receptorul de ureche ascultând cu interes ce i se spunea.
– Acum ce ai să faci? Îl primeşti şi ai grijă de el! Da?, Bine, salut!
Aşa am ajuns, fără să vreau, „protejatul” directorului Nicolae Tetelea. Nu i-am cerut nimic, nu m-a favorizat niciodată. M-a lăsat să mă descurc singur, m-a urmărit şi dând cezarului ce-i al cezarului, le-a mai tăiat elanul celor care-mi purtau sâmbetele. Am pentru ce să-i fiu recunoscător!

Post scriptum

Prin Decretul nr. 379/13 octombrie 1983 al Consiliului de Stat al R.S.R. în fiecare judeţ a luat fiinţă câte o Întreprindere de Exploatare şi Întreţinere a Reţelelor şi Instalaţiilor Energetice şi de Distribuţie a Energiei Electrice şi Termice (I.E.I.R.I.E.D.E.E.T. !!!!), prescurtat I.R.E. Astfel, activitatea I.R.E. Bucureşti a fost preluată de noile unităţi din judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa şi de I.D.E.B. Fosta întreprindere, mult redusă, s-a reorganizat în Exploatarea Reţelelor Exterioare de Înaltă Tensiune (E.R.E.I.T.) Bucureşti.

Cu această ocazie toţi „prietenii” mei, inclusiv cel care „mi-a dat bineţe” în prima zi de lucru, au fost „strămutaţi” la Alexandria, la Giurgiu, la Călăraşi sau la Slobozia. „Puştiul ăla obraznic” a rămas în capitală şi a fost promovat la Centrala Industrială de Reţele Electrice (C.I.R.E.).

10 comments to Jurnalul realităţii (XII) Dacă voi nu mă vreţi ….

  • Ce blestemat era sistemul asta de repartitie, asa ca principiu! Cand am terminat liceul (azi Sf. Sava, la profilul mecanica – aiurea 🙂 “mecanica” !) m-am trezit cu repartitie, trimisa prin posta, catre o mina in Valea Jiului … M-am angajat rapid de forma la C.A.P. -ul din Chitila ca sa scap de pacostea asta dupa ce n-am intrat “din prima” la facultate. Si pe urma oricum am plecat in armata …
    Pe de alta parte este interesant ca desi unii reuseau cu sistemul “P.C.R” (pile, relatii, cunostinte) sa ocoleasca soarta celor mai multi, cei care erau in drept sa aleaga nu prea erau dati la o parte. Cei cu “P.C.R.” erau de obicei “pe langa” si nu “in locul”. Si ca pentru cei buni chiar se urmarea un traseu profesional care sa fie util pentru toata lumea.

  • Ando

    La mine la repartiţie a fost un episod interesant:pe listă figurau două locuri la ITA-Institutul pt Tehnologii Avansate.Institutul aparţinea, pe atunci, de Securitate (iar acum, de SRI).
    Cele două locuri erau deja ”ocupate” de doi colegi selectaţi cu mult timp înainte.Trebuia, în afară de note, să ai-bineînţeles- ”dosar” beton, să fii membru de partid etc.
    Unul dintre colegi -foarte bine plasat ca medie- şi cu care am intrat în sală pt.opţiunea de repartizare, a solicitat senin un loc la ITA…Un ”tovarăş” din comisie l-a lămurit imediat să aleagă altceva fiindcă locurile respective sunt deja alocate!
    De ce le-or mai fi afişat, nu m-am prins.

  • Ando

    Cu această ocazie toţi „prietenii” mei, inclusiv cel care „mi-a dat bineţe” în prima zi de lucru, au fost „strămutaţi” la Alexandria, la Giurgiu, la Călăraşi sau la Slobozia.
    ***********************************
    Aici îmi aduc aminte ce probleme au apărut odată cu industrializarea teritorială care însemna,în nenumărate cazuri, ”transfer” masiv de forţă de muncă calificată.
    Am cunoscut, de exemplu, persoane care atunci când s-a creat Intreprinderea de Aparate de Măsura şi Control (IAMC) Vaslui au fost transferate,obligatoriu, de la Mecanică Fină Bucureşti la noua unitate.
    Sigur, la o adică, puteai refuza transferul dar rămâneai fără serviciu şi la o eventuală angajare la alt loc de muncă, pierdeai vechimea, sporurile etc.
    Multă lume s-a chinuit aşa…

  • Alex

    Cateva “cestiuni”..:
    – principiul repartitiei (ca orice principiu) era bun, avea logica si motivatia sa, in raport cu acele vremuri..
    – modul de aplicare (evident) era “deficitar”, ca sa folosesc limbajul respectiv al epocii..
    – insasi faptul ca, puteai fi genial, dar nu-ti “iesea media” fara cele cinci sutimi..pentru “activitatea politica”..era obligatie..mai mult ori mai putin asumata !
    – sistemul repartitiilor duble ” a cedat nervos” ceva mai demult, daca nu ma insel prin 1976 (!) cand bucurestiul a devenit “oras inchis” si s-a trecut la “controlul buletinelor”…
    Ceea ce il evidentiaza pe autor, spre meritul sau este ca, profesia de inginer (si cu atat mai mult) unul foarte bun, inca mai avea cautare ! Probabil ca a fost ultimul tren, in care se mai putea trece peste “pilaraia politica” in fata PROFESIONALISMULUI ADEVARAT !
    – ulterior, totul a devenit (ca si sistemul in sine) o “circaraie”…fuga dupa “negatii, buletine si pile”…pentru un loc caldut !
    – putina lume stie ca, la un moment dat, prin 1983, daca nu ma insel, a existat o dispozitie interna difuzata in cadrul activistilor PCR (din toate domeniile) prin care erau “sfatuiti” sa nu mai acorde/sustina repartitii…la mai putin de 300 km de localitatea de domiciliu a absolventului..
    – acelasi lucru a fost aplicat pana si la…armata; nu mai mergea sa ai “pile” fiind din Bucuresti…sa faci armata la…Foisorul de Foc..la Pompieri !
    – revenind la repartitii; situatia facultatilor “umaniste” era de mult “in buda” cand autorul (bravo lui) a avut o sansa…
    – au fost sefi de promotie de la ASE & Universitate, carora dubla repartitie – desi nu mai exista decat teoretic – le-a adus mai multe belele decat bucurii…

  • Alex

    Evident ca au existat multe “samavolnicii” abuzuri etc. Capitol dureros incheiat !
    Scurta ancheta de opinie, in randul abslventilor de astazi: doriti sa mergeti (prin frig/noroi/mizerie) la Vascautiul de Sus..pe 2000 de Lei net (pe atunci nu se vorbea decat de salariul net, ca reper + casa dupa cca. trei ani de stagiu) ori sa va “prostituati” (Doamne iarta-ma !) pe 800 de Lei ca “secretare” ori vanzator la “hipermarket”…
    Sa lasam publicul sa aleaga…
    Noroc ca am ras tot..si daca ar vrea…tot nu au unde merge ?!

  • hm

    Perioada in care sistemul repartitiilor a funcționat cum se cade a fost mai mare decât perioada în care a funcționat deficitar?

  • Alex

    @hm
    Da, cam..juma’/juma’, intre 1965-1976..nu mai pomenesc de vremurile anterioare acelor ani !
    “bulangeala” a inceput prin ’76/77 si a atins apogeul prin 1983/1985, cand chiar nimeni nu mai “pupa orasul”…fie el resdinta de judet, ori doar un “asa-zis oras”, in fapt o comuna ridicata in rang ! Ca amuzament, imi aduc aminte ca in 1985, ma “combinasem” cu o inginera tinerica, foarte “buna” dealtfel, de undeva de prin Calarasi si care avea nevoie disperata de…”buletin de bucuresti”, pentru a putea sa-si satisfaca (nu pofta erotica, ci stagiul) peste lege.la Institutul Agronomic..la serele de la Fundulea..
    Oferta a fost clara pentru mine, ne casatorim, ai o Dacia 1300, ori un “video”…cam asta era pretul ! Ce ironie…evident ca nu m-am bagat ! Militia avea urechile lungi..iar mie numai de casatorie nu-mi ardea, la varsta aceeea !! De altfel un film inspirat din realitate “Buletin de Bucuresti” !!

  • hm

    Aha! Mulțam!
    Altul, poate, făcea trocul!

  • Ramona

    Buna ziua,
    imi caut mama naturala. Stiu despre ea ca a lucrat la I.R.E.B. ca pontatoare in anul anul 1978 si am dat in cercetarile mele despre ea peste acest articol. Am si un nume si o varsta de pe atunci, Stefania Alexandrescu, 26 de ani. Ma puteti ajuta cu vreo informatie?
    multumesc

  • Cristian Ioan

    @Alex,
    scuze, aCUM am citit articolul

    1. Sistemul repartitiilor mi se pare bun in principiu, dar, ca atatea altele in socialism, modul de aplicar era deficitar
    2. “doriti sa mergeti (prin frig/noroi/mizerie) la Vascautiul de Sus..pe 2000 de Lei net ori sa va “prostituati” (Doamne iarta-ma !) pe 800 de Lei ca “secretare” ori vanzator la “hipermarket”…
    In octombrie 1981, primul meu slariu a fost de 2120 daca tin minte bine … Insa pe atunci NU aveam optiuea sa ne prostituam ca secretare sau ajutor la hypermarket, ca sa ramanem in Capitala!
    3. “bulangeala” a inceput prin ’76/77 si a atins apogeul prin 1983/1985, cand chiar nimeni nu mai pupa orasul”
    Chiar mai devreme! am terminat in 1981, cand brusc si fara avertisment, nu au mai fost de loc locuri in oras.
    Anecdotic: un coleg care era castorit (nevasta nu terminase inca facultatea) bombanea: cum e aia, nu mai sunt locuri in orasele mari?! Ce “oras mare”, ca doar nu vreau la New York! Vreau la mine in Bucuresti …

Leave a Reply to Cristian Ioan Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>