despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

democratizarea aglomerației

… mă interesează problema aglomerației, dar nu exclusiv ca șofer – nu.

Trăiesc în oraș, văd lucruri – aceste lucruri mă afectează și ca pieton, și ca bicilist, și ca utilizator al transportului public. Dar o recunosc – parcă mereu șoferul va fi acela care se va văita primul că-i aglomerație.

Multă vreme au existat două realități ale șoferilor: aceea a celor care merg pe drumul drept și aceea a celor care știu scurtături, găuri de vierme, străduțe necunoscute care-ajută grozav pe cel grăbit. Adevăr era în faptul că stăpînii străduțelor împărățeau în București.

Ce s-a-ntîmplat de cîteva luni? Iaca, aglomerația și ambuteiajele s-au democratizat, odată ce orice scurtătură e la-ndemîna oricui se-ajută de navigația asistată de Waze.

Nu cred că șoferii stau mereu telefonul pe bord – eu n-o fac. Dar știu că, folosind ocazional Waze, mulți au aflat de scurtături și au început să le folosească zilnic.

Asta o văd și-o simt – și cred că cine vrea s-o și documenteze, n-are decît să stea un sfert de oră, dimineața, pe una din scurtăturile Bucureștiului: s-au aglomerat grozav, acestea.

Ce-i de făcut? Începe să fie-n regulă ca șoferul să revină la bulevardul larg?

Aparent, da.

Sau să-nceapă fiecare să conducă cu Waze pornit, astfel ca datele trimise să fie fidele realității, și softul să te trimită pe cel mai bun traseu al momentului – indiferent dacă prin față sau prin dos, ca să zic așa?

Dilemă!

Și… e-n regulă să privim Waze ca pe-un remediu universal al aglomerației? Nicidecum; nu e așa ceva – ci doar un instrument care te ajută să găsești cel mai bun traseu dintre toate traseele proaste: atît – te informează, dar nu te poate teleporta!

Faptele-s fapte. Mașinile-s mai multe. Traficul a crescut. Se lucrează – multe șantiere mușcă din benzi. Sistemul de management al traficului nu este operabil cum se cuvine; dar nu-s doar astea cauzele traficului greu din toamna asta.

Ca să n-o mai lungesc prea tare, ambuteiajele s-au democratizat – de-acum sînt pentru fiecare.

Drum bun și mai ales fler în a simți pe unde-i de luat.

9 comments to democratizarea aglomerației

  • Dan

    Eh, nici stradutele nu mai sunt ce-au fost. Prin 2007-2008 cand lucram in nordul orasului si stateam in Dr. Taberei am explorat zeci de variante; traficul se “bloca” in cateva noduri pe care nu aveai cum sa le ocolesti, gen Pasaj Grant, Piata Victoriei, Razoare sau Gara de Nord (pasajul Basarab a rezolvat partial problema punctuala de la gara incepand cu 2011). In perioada cea mai aglomerata pierdeam pe naveta acasa-servici-acasa peste 2h pe zi; in ziua meciului dintre Steaua si Bayern (nu mai stiu data dar google o stie sigur) am batut orice record, am facut 2h30m seara de la servici pana acasa (12km). In 2011-2013 a fost insa o perioada mai relaxata, cam de 1 an ne-am aglomerat din nou pe fondul cresterii salariilor (si al consumului). Cat o tine si acum…

  • hm

    și pe fondul extinderii masive a orașului – cartierele de blocuri noi de la periferie cheamă trafic auto intensiv.

    Știi că dacă-mi pun ambiția, ajung la Piața Unirii fără să trec pe la niciun semafor?

  • Ando

    Scurtăturile astea -vorbesc de aleile dintre blocuri- indiferent cum şi când au fost identificate, au devenit (mai ales în orele de vârf) deseori periculoase din cauza unor inconştienţi care gonesc ca bezmeticii fără să ţină cont de pietoni.
    Şi asta, mai ales dimineaţa, când pe alei sunt-în afara celor care pleacă spre serviciu- şi destui copii care se duc spre şcoală.
    Mai ales că aceste alei sunt, în general, mult mai înguste decît o stradă!

  • Filip

    De acord cu Ando.
    Scurtăturile astea ar trebui desființate, fie prin fragmentarea străzilor cu stâlpișori/segmente pietonalizate, fie prin sensuri unice contrare direcției predominante a scurtăturilor (dacă se poate). Ideea e ca traficul de tranzit să fie direcționat spre arterele principale, iar pe străduțe/alei să circule motorizat doar cei care locuiesc acolo.

  • hm

    Sensuri unice, pentru-nceput, macar. Scurtaturile astea au inceput sa fie considerate trasee de fuga.

  • S-au mai aplicat prin unele locuri sensuri unice contrare direcţiei predominante. Problema e că măsura asta i-a distrus pe tot pe cei care locuiesc pe străduţele respective, care acum pierd mult timp ca să intre şi să iasă. Dacă s-ar lua măsura asta… vă daţi seama ce ar însemna sens contrar pe Haiducului, de exemplu? Ar fi crimă.
    Problema străduţelor o rezolvi simplu: le treci ca zone rezidenţiale, adică alea unde pietonii au prioritate şi tu nu ai voie să îi deranjezi (dacă eu joc tenis pe mijlocul drumului, tu de la volan eşti obligat să mă aştepţi să termin). Partea proastă e că 99% din cocalarii de Bucureşti nu vor respecta regula asta… dar cu nişte limitatoare de viteză din 50 în 50 m (că la camere video cu identificare a numărului şi la poliţişti am încetat să mai visez) îi calmezi bine de tot.
    Şi se mai poate lucra şi la bulevarde. Sunt multe semafoare prost corelate (Leul sau cele de pe Buzeşti de ex.), ba chiar sunt intersecţii unde se circulă mai bine când NU merge semaforul (Ghencea cu Braşov, semaforul de la ieşirea din capătul lui 41, care niciodată nu e sincronizat cu cel de la intrarea în terminal, deci le stai pe amândouă, deşi sunt 200m între ele), iar dacă s-ar bloca parcarea pe colţurile intersecţiilor şi staţionarea taximeTRIŞTILOR acolo, s-ar fluidiza foarte bine traficul (de ex., când nu sunt taxiuri la AFI nu e deloc coloană, pentru că fluxul de virat la dreapta e neîntrerupt, având verde intermitent) şi nu ar mai fi nevoie de căutat alternative.

    Apropo de Waze, aş vrea să îl prind pe tâmpitul care a trecut strada mea ca legătură între Prel. Ghencea şi Dr. Taberei, în loc de R. Doamnei – Valea lui Mihai – Chilia Veche… am ajuns să stau în uşa blocului şi să nu pot ieşi, că trotuar nu e pe partea mea şi strada NU e zonă rezidenţială, deci eu ca pieton nu am dreptul legal să traversez străduţa! Şi stau 2 – 3 minute şi mă uit cum se circulă ca pe autostradă şi aştept să se pună semaforul la Tricodava (deci vreo 500m mai încolo) ca să se oprească coloana şi să mă strecor şi eu, pe jos sau pe biclă. Cu dragă inimă îi introduc undeva telefonul lui cu Waze (sper să aibă un Galaxy Note sau altceva mare).

  • hm

    Bine zici la final, și subscriu 🙂

    Da, oamenii își închipuie că orice scurtătură este și automat bulevard. Și la mine acasă e la fel.

  • Amiral Snagov

    Waze: mai multi prosti pe mai multe drumuri proaste.
    No offense 🙂

  • hm

    democrație, ce ziceam!!!!

Leave a Reply to Ando Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>