Primim de la Cristian Malide o știre de ultimă oră: stația tramvaiului 41 înspre Piața Presei (Scînteii), de la intersecția cu Ion Mihalache (1 Mai, cum încă-i mai zicem noi) s-a mutat.
Stația fusese amplasată, în 2002, la momentul transformării liniei 41 în așa-zis metrou ușor, după intersecție.
De azi revine înainte de intersecție. Doar temporar: peronul stației de după intersecție intră-n reparații!
… nu au fost montate garduri de protecție, dar de plăcuța de stație a avut cineva grijă s-o smîngălească.
De asemenea, s-au mutat și stațiile de la Cașin: la fel, înainte de intersecție. Tot temporar. Lucrările continuă…
De cât timp se chinuie la Caşin? Că asta e lucrare care, pe vremuri, se făcea într-o noapte. Plus că se poate improviza: se iau câteva longrine folosite (din cele cu şină Oţelu Roşu), se pun unele peste altele (cred că 2 rânduri sunt suficiente), torni bordură din beton în jurul lor şi deasupra pavezi cu piatră de pavaj.
Cică cam de-o lună. O să trec și eu să văd cum se mișcă.
Eu, unul, nu am văzut nici ieri, nici azi vreo mişcare 🙁
Or lucra noaptea!?
O alta statie care a fost mutata este cea a tramvaiului 5 de la intersectia Barbu Vacarescu cu Str. Fabrica de Glucoza.Statia de pe linia ce merge spre oras(spre Stefan Cel Mare) a fost mutata dincolo de intersectie vis a vis de statia ce deserveste linia spre aeroport.