Una dintre cele mai frumoase și discrete statui ale Bucureștiului este cea a lui Tudor – Tudor Vladimirescu.
Mulți ani am trecut pe lîngă ea – cu 133-ul – cînd autobuzul 133 mergea, spre Romană, pe Eminescu și nu pe Dacia.
Azi, monumentului îi lipsesc literele de bronz – căzute ori pierdute. Dacă nu-l mai ții minte pe Tudor din cartea de istorie sau de pe bancnota R.S.R. de 25 de lei, nici nu știi pe lîngă statuia cui treci. Las’că nici Primăria Sectorului 2 nu s-a priceput bine a-l pune-n valoare; scuarul în care e amplasat – la interescția străzilor Mihai Eminescu, Dragoș Vodă și Precupeții vechi – e înțesat cu bălării urbane la modă: umbroase, ce-i drept…
Statuia lui Tudor șade aici de mai bine de 80 de ani, de cînd a făcut-o Teodor Burcă.
Mereu mi s-a părut ciudat felul în care numele lui Tudor e împrăștiat prin orașul nostru. Statuia-i pusă aici; dar șoseaua ce-i poartă numele e tocmai în cealaltă parte a orașului: e vorba de șoseaua ce completează ruta inelară între cea a Pandurilor și cea a Viilor (mă rog, cinstit ar fi să recunoaștem și străzii Odoarei meritul de-a face parte din acest sistem stradal).
Șoseaua Tudor Vladimirescu e, tematic, însoțită de străduța adiacentă numită 1821 – una dintre cele mai înguste artere rutiere din București.
Atît șoseaua, cît și statuia au adus numele lui Tudor în conștiința capitalei cam prin aceeași perioadă – a anilor ‘920-30 – în care ne mîndream cu simbolurile istorice ce aminteau de eroism. Deși „Pandurilor” era numele șoselei actuale a Pandurilor încă de cînd-hăul, de la sfîrșitul secolului al XIX-lea, numele actualei șosele Tudor Vladimirescu rămăsese, pînă spre sfîrșitul anilor ‘920 al „Doamnei” – de-abia atunci s-a schimbat.
Nu-i fără rost numită șoseaua „Pandurilor”: ci în cinstea venirii pandurilor lui Tudor la 1821; tabăra lor principală s-a găsit tocmai pe unde azi se află clădirile Facultății de Chimie…
Îl mai regăsim pe Tudor Vladimirescu în București la cîțiva kilometri și mai spre marginea orașului – dînd numele cartierului adiacent bulevardului Ghencea. De mult, indicatoarele de traseu ale autobuzelor și tramvaielor care întorceau în Ghencea scriau „Cart. Tudor Vladimirescu”; cu toate astea, nu știu pe nimeni care să afirme că locuiește în acest cartier – numele e cam căzut în desuetudine, deși apare pe hartă și azi.
Ca să lămurim oleacă tărășenia, fosta comună Lupeasca – aflată din prelungirea Rahovei spre Alexandria și întinzîndu-se pînă-nspre Ghencea – a purtat numele Tudor Vladimireascu în perioada de dinainte și de după Război; în 1950 a fost înglobată în suprafața administrativă a Bucureștiului.
Zona Mărgeanului e și azi în parohia Tudor Vladimirescu 1. Parohia Tudor Vladimirescu 2 e-nspre Prelungirea Ghencea; biserica de-acolo se cheamă – de ce?? – Tudor Vladimirescu Canal.
Cimitirul Tudor Vladimirescu (acolo unde-ntorcea troleul 96, la strada Tăcerii) e cel de pe Antiaeriană, din capătul ei dinspre șoseaua Alexandriei. Deci, tot pe teritoriul vechii comune…
L-am mai avut pe plimbărețul oltean și – ia, ghici! – sub formă de nume de raion, pe vremea cînd Bucureștiul de după Război s-a-mpărțit în raioane; ulterior acestea s-au transformat în sectoare (opt la număr și apoi – ca azi – șase). Raionul Tudor Vladimirescu era, însă, cam pe locul unde-i azi Sectorul 3.
Celebru ca acronim, l-am descoperit și pe botul dubițelor și autobuzelor cu care-am circulat aproape o jumătate de secol. „Teveurile” erau construite la fabrica „Tudor Vladimirescu” aflată de prin anii ’50 între Giurgiului și Ferentari.
Fabrica a renunțat la acest nume în anii ’70, numindu-se „Autobuzul”, dar a păstrat sigla „TV” încă foarte mult timp, înlocuind-o cu „Rocar” de-abia înainte de schimbarea regimului. Fabrica nu mai există azi.
… și, ca să-l mai plimbăm nițeluș pe revoluționar și prin Militari, îl găsim dînd numele liceului aflat între APACA și Lujerului.
Tudor asta pe care il avem acum e o constructie ideologica de mijloc de secol 19, preluata si inflorita ulterior de comunisti. Strict istoric nici nu stim prea bine ce fel de om era, ce l-a impins cu adevarat sa se ridice impotriva guvernarii fanariote si nici de ce s-a certat cu revolutionarii greci (eteristii). Asa, istoric cu pretentii de obiectivitate, e usor acum sa ni-l imaginam ca parte a unui plan tarist de destabilizare a zonelor periferice ale imperiului otoman – iar apoi intrat apoi in cine stie ce conflicte mai mult sau mai putin marunte, asociate diverselor interese de la vremea respectiva. Dar tara avea totusi nevoie de eroi pentru cartea de istorie si nu se putea incurca in “detalii”.
Un bust al slugerului Vladimirescu se află în curtea Policlinicii Vitan.
Cu iertăciune pentru neștiință!
In plus, figura lui Tudor Vladimirescu s-a aflat si pe bancnotele comuniste (pe cea de 1000 lei si apoi pe cea de 25 de lei)
http://sanuuitam.blogspot.ro/2013/08/asa-cum-fost.html
http://harapinalba.go.ro/filehires/br_13.jpg
Sa nu uitam faptul ca exista o propunere ca viitoarea statie de Metrou Drumul Taberei 34 sa poarte numele Tudor Vladimirescu.
Bun! Mulțam! Nu m-am gîndit!