despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

spre o mai bună înțelegere a importanței muzicii la Radio.

E foarte greu să vorbești despre muzica de la Radio fără să fii, totodată, subiectiv și obiectiv.

Știți că ceea ce se aude este ales cu multă grijă: se dau de-o parte cîntecele care-ar putea părea necunoscute și se păstrează doar cele despre care se poate spune, fără tăgadă, că prind la majoritatea oamenilor.

E un cerc vicios; cîntecele sînt totodată și confortabile, dar și – mai ales – plictisitoare.

Radioul nu trebuie să fie așa; dacă poate fi, asta nu-nseamnă că și trebuie.

Vreau să zic, la Radio pot ajunge cîntece pe care ori încă nu le știți, ori le-ați uitat de mult – dar sună atît de bine, încît o să vă-ndrăgostiți de frecvența pe care le-ați auzit.

Dar, ca să ajungă la voi astfel de cîntece, e nevoie de cineva care să le-aleagă.

Și are de unde alege. Chiar și păstrînd criteriul popularității, al numărului de discuri vîndute, al numărului de săptămîni petrecute în topuri, putem începe să redifuzăm la Radio, începînd de mîine, o mie de cîntece care sînt noi pentru cea mai mare parte a publicului.

O reîmprospătare a nenorocitului de playlist, asta e tot…

E nevoie, doar, ca oamenii care au făcut și au înțeles Radio să se-ntoarcă spre Radio. Nu e nevoie ca ei să vină dintr-alte locuri; ei oricum lucrează, comod și călduț, în stațiile de radio pe care le ascultăm zi de zi.

De ce e nevoie de oamenii ăștia? Dintr-un motiv foarte întortocheat, pe care o să-ncerc să-l expun cît mai bine. Poate reușesc.

Cînd e vorba de cîntece, animatorul obișnuit de Radio prezintă artistul, titlul melodiei și – dacă are chef – vreun detaliu găsit pe net, legat de vreun loc întîi, de milioane de discuri vîndute – și așa mai departe… Aceste detalii sînt corecte, într-adevăr. Dar sînt, în primul rînd, detalii tehnice, seci, legate de piața în care a evoluat cîntecul.

Uităm că acest cîntec este opera unui Artist. Chiar dacă în spatele acestuia este Industria, este Consumul, cîntecul este al Artistului – iar Publicul l-a primit în această calitate…

Ăsta-i adevărul!

Uităm – mai ales – că acest cîntec a fost difuzat în lumea largă, dar și la noi; a fost, poate, un hit al unui moment, al unei veri; pe acordurile lui oameni au dansat și au avut emoții.

Dar animatorul nu pomenește nimic despre această dimensiune a cîntecului. Și nu e vorba despre ce a însemnat cîntecul în Statele Unite, ci la noi, aici!

Difuzăm melodii de peste un sfert de secol la stațiile de radio particulare, dar încă nu ne duce capul să le legăm – elegant și inspirat – de ce-au însemnat ele pentru noi.

Și revin la oamenii care au făcut Radio de mulți ani: aici e rostul lor. Dacă cineva ar vrea să afle ce cîntec se asculta în Decembrie 1990 în România, de unde ar putea afla? Atunci nu era Internet; topurile stațiilor de radio nu se publicau nici măcar în presă; stațiile de radio însele nu mai există – s-au schimbat, s-au oprit, s-au transformat de zeci de ori!

faci Radio nu doar cu muzică, ci mai ales cu sentimentele născute de muzică. Iar sentimentele nostalgice fac o mare parte din treabă – oamenii se simt bine cînd le vorbești de lucruri pe care le-au trăit ei.

Da – vreau să aud la Radio vorbindu-se de hiturile anului ’91 din România; de ce se asculta, vara la mare, în ’94; să-și mai aducă cineva aminte că primul cîntec românesc care a reușit să devină un hit la absolut toate stațiile radio private, spărgînd topuri, a fost Omul bun și pomul copt al lui Mircea Rusu – și asta, de-abia în 1996. Să nu mai privim istoria cîntecelor noastre ca pe ceva caraghios, deși caraghios era să asculți Genius ori Valahia; este, bună sau rea, o istorie; și istoria se cade a fi respectată, înțeleasă, folosită!

8 comments to spre o mai bună înțelegere a importanței muzicii la Radio.

  • Ando

    “Să nu mai privim istoria cîntecelor noastre ca pe ceva caraghios…”
    Frumos spus, bine punctat.Mă uit frecvent la TV5 Monde şi sunt impresionat de modul în care-şi elogiază permanent marii lor cântăreţi şi interpreţi (nu că m-aş da în vânt după muzica lor uşoară). E vorba de atitudine, de respect pentru interpreţii respectivi dar şi pentru generaţia în care s-au lansat ei şi au cunoscut vârful succesului…până la urmă,este respectul pentru o părticică din istoria lor.
    Asta se poate face şi la radio.

  • Cel mai inteligent articol despre muzică pe care l-am citit în ultimii ani. Muzica este importantă, cu siguranță mult mai importantă decât creditul chinuit care i se dă oficial de diriguitorii culturii, și asta se aplică universal, nu numai în Romania. Este un jalon temporal pentru orice eveniment din viață marcând în memorie ce făceam și ce-am simțit atunci când am ascultat prima oară o melodie celebră, mai ales una pe care am prins-o aproape din clipa în care a fost lansată. Dar până și în acest articol apare obsesia, care mi se pare generalizată, cu Statele Unite. Este evident că acești DJ nu fac altceva decât să copieze de undeva informația existentă la respectiva melodie și probabil că sursa este americană. Dar cine îl împiedică pe DJ să emită o opinie originală, una cu mult mai relevantă la țara asta decât balivernele lor zglobii. Exagerez și extrapolez, dar și aici se poate defini o formă de plagiere. Dacă celor care se străduiesc atât să nu facă efortul cerebral să gândească li s-ar pune la dispozitie material deja scris cu referiri la România, undele ar fi inundate deja cu reminiscențe lirice ale momentului când au ascultat prima dată House of Rising Sun în gară la Medgidia. O simplă opinie, totuși. Hai să nu o extrapolăm și pe-asta.

  • hm

    Mi-e teamă că la sfîrșit ai prea multă dreptate…

  • Alex

    Un bun om de radio, mai ales cand difuzeaza muzica, ar trebui sa o faca, in primul rand cu sufletul…si sa nu uite ca muzica se poate si “vorbi” inainte si dupa difuzare, dar nu sub forma de BARFA & CANCAN ! Ca in orice meserie, daca vrei sa ajungi profesionist adevarat, trebuie sa ai VOCATIE !!

  • hm

    vocație, adică să aibă… voce… altceva nu li se cere….

  • Alex

    @hm
    Cam asa..din pacate.!

  • Amiral Snagov

    Punctul pe “i”… Din păcate, dispariția lui Victor Spirache ne lasă si mai săraci in ceea ce înseamnă oameni care împletesc muzica si vorbele.
    Daca ne gândim ca in 2015 ne-a părăsit si Paul Grigoriu…

  • Dragos Bora

    Pentru ce vrei tu trebuie cultură şi trebuie chemare. Cel mai bun exemplu, cel mai cunoscut, este, desigur, Paul Grigoriu.
    Cred că am înregistrate ediţiile “Vorba de cultură” din 2013 când a fost invitat. Păi ce povestea el…

Leave a Reply to Alex Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>