N-am mai avut de ceva vreme un episod cu lucruri strînse de prin ziarele vechi. Azi am pus laolaltă mai multe materiale scoase de Nell Cobar: un caricaturist-editorialist excelent în anii grei de după Război, un ilustrator cu har pentru copii, și – pentru mulți – inventatorul Mihaelei, cea mai cunoscută eroină de desen animat a României…
Prin anii 1945-47, Nell Cobar era în plină vervă. Împlinise 30 de ani și șarjele sale mușcau cînd era nevoie.
… unele subiecte erau atît de actuale atunci… și au rămas atît de actuale acum!
Nell Cobar acoperea, în România liberă, teatrul…
… sportul…
Da – avea un simț grozav al portretului.
Și, bun-înțeles, făcea și caricatură politică. Umor antifascist…
Și, cînd trebuia, șfichiuia teribil acuzații zilei. Priviți fețele celor din „lotul Antonescu”… erau deja condamnați, din tușa caricaturistului.
Nell Cobar a trăit pînă după Revoluție – a murit în 1993.
Amintiri, amintiri !
Caricatura in general, a fost inghitita relativ usor dupa 1945…poate fiindca “cenzorii” epocii nu intelegeau pe deplin, fiinetea si mesajul real al acesteia ? Asta pana cand, spre anii ’70, nu mai puteai sa desenezi decat: gestionari,fotbalisti, arbitrii, chelneri, soferi indisciplinati, muncitori neglijenti, etc. A existat chiar o “directiva” in acest sens – nu mai putea fi nimeni “luat in tarbaca” peste nivelul unui “sef de sectie” (!)…dar nu al CC !! In privinta numelor pe care le-am apucat si eu, amuzandu-ma copios, in special in “Informatia Bucurestiului”, “Urzica” si mai ales “Almanahul Urzica”…pana la desfiintare, se numarau, din generatiile pre/post belice: Fred Ghenadescu, Mihai Matei, Ando (Oct.Andronic), Fred Firea, etc. Poate ar merita amintit ca, la vremea respectiva erau la mare pret (si oarecum) ceva mai slobozi la gura..epigramistii – dar nu in stilul lui Pastorel Teodoreanu. Printre cei ce ne-au amuzat cu catrene fine si “scapate” printre neuronii cenzurii se aflau (sub pseudonim): Giuseppe Navarra (!), Ionel Monea, Popescu (!) etc. Oricum “almanahele” apud. “primarele care este”..erau asteptate la sfarsit de an, cu mare bucurie, tocmai pentru ca erau mult mai libertine, comparativ cu cotidienele..
și Albert Poch, ce-mi mai plăcea.
Cît despre „Urzica”, era și un debușeu pentru destui autori care trebuiau să chinuie și pe alții cu lipsa lor de haz. Dacă deschizi un almanah Urzica de la sfîrșitul anilor 80, găsești plictiseli de Horasangian, Cristoiu et c-ie.
În tot acest timp, mai dăruiții-cu-har de pe la Ars Amatoria șamd abia publicau cîte o pastiluță prin cine știe ce revistă de nișă…
@hm
Adevarat, mea culpa, uitasem de Albert Poch !
@Hm
Parca,parca, mi se face dor de revistele: “Arici Pogonici”, “Luminita” si…”Cutezatorii”.??! De Playboy si Mansion ma saturasem..Paris Match-ul nu mai avea demult farmec..doar Almanahul Scanteia..imi mai dadea ceva sperante…de “prabusire cu mare zornaiala” !!! Poate chiar si cartea de bucate “Sanda Marin” avea mai mult farmec; faceam crevetii vietnamezi ca nimeni altul !
Vrem,nu vrem, trebuie sa recunoastem talentul exceptional al caricaturistilor si umoristilor…cu rude pe litoralul Marii Rosii…
nu talentul li se reproșează!
Păcat ca nici Poch si nici Ghenadescu nu au publicat in ziarele vremii, ca editorialiști.