Totu-a-nceput cu patru imagini pe care mi le-a trimis Cristian Nicolae. Sunt fotografiate un rînd de case negustorești de pe strada Colței:
Nu-s mai neîngrijite și mai ruinate ca altele; le-ai putea băga în serialul cu case căzute… și parcă nu-ți vine. Ce-au, ele, așa special de o să scriem acuma despre ele?
Asta:
Casa de la numărul 24 are un fronton pe care-i săpat, frumos, în tencuiala trainică, numele negustorilor: „Star & Cohn”. Nu e o datare precisă a momentului la care acești doi evrei țineau prăvălia deschisă. Și – oare – ce prăvălie să fie fost? Cine poate ști? Și-i, oare, sigur că firma datează de la construcția casei? Dacă-i mai recentă?
Se cădea să aflăm oleacă mai multe. De pildă, casa pare-a fi din 1890: deci asta-i un fapt.
Fiindcă nu știam cînd a ființat „Star & Cohn”, mă dusei la cărțile de telefoane de la sfîrșitul anilor ’30, cărți care nu o dată m-au ajutat să dibui fapte și oameni din vremurile duse… Ghinon! Nici un Star și nici un Cohn nu figurau pe nicăieri pe strada Colței.
M-am dus la alte izvoade, mai vechi – „Anuarul Bucurescilor” pe 1904, scos de Carol Gobl nu m-a dumirit, la o primă frunzăreală. De-abia ediția din 1906 părea că-ncepe să m-ajute. Pe Colței, la numărul 24, figurau mai multe mici afaceri – croitorii bărbătești, corsete și umbrele – ultimele două mergeau mînă-n mînă:
… părea că se brodesc lucrurile bine, pînă cînd mi-am adus aminte din ce an compilam eu, senin, informațiile. Păi, la vremea aia-anume, strada Colței era… alta! Aveam bulevardul Colței, care-i azi Lascăr Catargiul, și – naiba să mai priceapă! – o stradă a Colței, care trecea, cum ar veni, dintre Universitate înspre Sfîntu-Gheorghe: largul bulevard de azi I. C. Brătianu încă nu era tăiat, Turnul Colței încă mai era-n picioare…
Păi, strada Colței de-acum era, la-nceput de secol, Sfinților! Muncisem degeaba-
M-am întors la terfeloage; dar nici așa n-am dibuit decît un atelier de blănărie pe locul lui „Star & Cohn”…
Cîine surd la vînătoare – cine-mi poate garanta că numerele poștale de-atuncea sunt aceleași cu cele de azi? În orișice caz, de „Star & Cohn” n-am dat nicăieri, așa că m-am gîndit să las lucrurile să fie deslușite de altcineva, care vreodată o avea și mai mult chef și mai multă stăruință – și desigur, mai multe resurse…
Mai bine m-aș fi gîndit de ce n-am ridicat eu ochii pîn-acum, să văd firma? Doar pe-aici am tooot trecut – într-o vreme, chiar zilnic…
Ba chiar m-am folosit de istoria măcelărimii bucureștene din mahalaua Scaunelor pentru a-i da o lecție de istorie, la.. botu’ calului, lu’ fii-mea.
Dar am văzut ceva deosebit pe-aici, măcar? Ando a fost mai harnic ca mine; Freesys, la fel – eu m-am uitat mai mult la mizerii, gunoaie și drumurile desfundate… Nici nu m-a mișcat demolarea vechii policlinici a Colței – clădire imundă, colcăind și puțind de șobolani…
… cînd cauți lucruri desperecheate pe internet, e firesc să-ți zboare mintea și la alte năzbîtii. Străzile de țară de-aici m-au dus cu gîndul la proiectul lui Mihai Turcu, cel cu harta drumurilor cu piatră cubică din țara noastră. Străzile adiacente Colței nu-s trecute pe harta lui, și nici – din ce văd eu, baleind pe hartă – mica alee din partea sudică a Sălii Palatului, dar nici Academiei, dar nici fosta Ministerului (azi Popișteanu) din coasta fostului C.C.
Gîndul la fostul Comitet Central m-a dus la un interviu cu șeful Securității Statului de pe vremea… C.C.-ului. Într-un interviu recent acordat presei scrise – despre zilele Revoluției – povestea că se afla „pe strada Wilson”; tare m-a frapat cum fosila asta comunistă a folosit numele interbelic al străzii acesteia. Pe vremea cînd era el mare și tare, strada se numea Onești, iar azi Dem. I. Dobrescu. Să trecem… și să revenim de unde-am pornit.
După cum vedeți, nici pe Star și nici pe Cohn n-am reușit să-i scot, din vreo pălărie de scamator istoric; dar – pornind de la un rînd de imagini – m-am plimbat, cu piciorul și cu mintea, prin ani și ani, din amintiri în amintiri, de la un ghid stradal la altul; și m-am pomenit scriindu-vă și vouă articolul ăsta, ca să vedeți că, și cînd nu găsești ce-ai căutat, tot nu te-ntorci cu traista goală acasă…
Felicitari pentru articol !
Rascolind prin “sertarele memoriei” vad cu ochii mintii, adolescent fiind, ca,intr-una dintre acele case (din pacate nu pot localiza exact) se afla un sediu al “cooperatiei mestesugaresti”, care functiona dupa-amiaza, peste program, dar mai ales sambata si duminica, pe post de sala de sah..apartinand Clubului Vointa (!)..unde eram junior “titular”..culmea fiind si platit pentru a juca sah (desi eram prin clasa a-IX-a) cu cca. 600 Lei/luna..fiind “incadrat” (vorba vine” ca muncitor sezonier (!)…De atunci au trecut multi ani, eu am jucat sah..din ce in ce mai prost, iar de Clubul Vointa..s-a ales praful !
In completare, poate ca n-ar fi rau…un articol despre ce (praf) s-a ales de fostele sali de sport din Bucuresti – nu ma refer doar la cele de Sah !
Oricum sahistii (fie ei amatori ori profesionisti) au reprezentat o “fauna boema” si destul de libertina in anii ’70-’80..mai ales in Cismigiu, Parcul Carol si de prin 1981 in Obor ! Multe personalitati (la modul propriu) s-au dedulcit la acel tip de “boema” unde de multe ori sportul cu pricina reprezenta doar un pretext pentru: discutii, schimburi de carti “interzise”, “baute” nopti in sir sub stelele bucurestiilor si mirosul Cismigiului ! Parca nimic nu mirosea asa frumos ca Cismigiul in noptile de vara !!!
Apropos de “se poate pentru cine se poate”, toata lumea sahista a acelor ani si-l aduce aminte, cu mare drag, pe Dl. Paul Niculescu Mizil, la sfarsit de mandat ca fiind Presedintele Centrocoop – sub obladuirea si pasiunea lui pentru Sah – s-au organizat poate cele mai occidentale turnee din Romania !
N-ar fi rău să facem un material despre defuncte săli de sport, dar eu unul nu prea am… material!
Șahul din fericire se mai “poartă” și acum! Măcar se învață!
@hm
Poate incercam cu salile de sport (defuncte)…la anu’ ! Chiar mi-ar face mare placere !
@Alex: ca să nu mai zicem de sălile de cinematograf ajunse -în cel mai bun caz- cazino-uri sau săli de bingo 🙁
Constatarea e valabilă şi pentru articolul cu “bulina roşie”
https://www.simplybucharest.ro/?p=32417
De exemplu, acum,cinema Patria(fostul ARO) e închis “temporar” 🙁
@Ando
🙂 Asta cam asa e ! Am intrebat si eu odata demult, cum se face ca in UK si USA, cinematografele inca rezista si chiar…cu mult succes ?! Raspunsul a fost “stupefiant” pentru mine, roman invatat ca orice “e relativ” !? Filmele se lanseaza INTAI la cinema, apoi ajung pe DVD, apoi in ultima instanta la TV…Vrei sa vezi un film bun, azi 31 dec., il vezi la cinema, daca nu pe DVD..in ian 2017…la TV in 2018 ! Cat despre cladiri, sincer sa fiu (desi in o spun contra parerii mele generale)..prefer sa vad un film intr-o “paduchelnita” gen Cinema Central de ex. decat la Multiplex ! “Mameleala in bezna” si semintele “scuipate in cap” au farmecul lor…Multiplexul are farmecul lui..oricare ar fi acela !
@Alex: apropo de şahiştii din Cişmigiu:prin 1969-1972, mă duceam şi eu deseori acolo-dar la gruparea microbiştilor.Ei bine, într-una din seri am văzut cum s-a încins o bătaie între…doi şahişti. I-au despărţit cu greu ceilalţi, că apărea imediat miliţia.
Atunci am aflat că unii jucau pe bani, deci reacţia celor doi era, oarecum, justificată 🙂
@Ando
Cismigiul “sportiv” avea mai multe “sectiuni”:
– barbut, jucat indeobste pe o bucata de linoleum, pe langa mesele de sah, ori de-a dreptul pe bancile aflate pe aleea scriitorilor ! Desigur ca Militia in frunte cu bravul maior X, comandantul sectiei Y..isi facuse o meserie in a-i “pensa” si “scutura” ocazional pe acesi sportivi !
– microbistii erau de-a dreptul “artisti profesionisti” stiau..si ce mancase Augustin de la Dinamo..ori cat “rasese” Bumbescu de la Steaua, inainte de meci…ca sa dau doar doua exemple relevante, apropos de cunostiintele amanuntite ale acestora ! Daca astazi aveam un sfert din “informatiile” pe care le aveau ei…DESFINTAM CASELE DE PARIURI DIRECT IN FALIMENT..cu cearseaful negru pe masa, cum se practica la Las Vegas..cand masa plange…dupa ce a fost “gaurita” de vreun norocos ! Veneau pe langa sefii galeriilor si o groaza de pasionati..doar de dragul de a vorbi liber…despre ceva ce nu era “contra” !
– tablagii “de vita veche” si ucenicii, erau omniprezenti, in special la mesele “necuplate”, in traducere libera (o singura masa cu doi jucatori) iar nu doua lipite ! Acolo juca banul mai ceva ca ochiul lui Sarsaila..am vizionat jocuri la 1000 Lei linia si 5000 Lei partida !
– sahistii erau traditional impartiti in doua categorii: intelectualii + studentii cu pretentii si…pulimea (papagalii,patzerii) care aveau mai mult un rol decorativ si asigurau fondul sonor, ca la meci, la fiecare mutare buna…ori gafa pe masura !
Proportia statistica a acestor populatii era cam asa: BBG 10%, TBG 20%, MCRBST 40% si noi sahistii restul, adica 30%….
Partea buna era ca (pe atunci) exista o oarecare “fratie de parc”, nu ne “calcam pe bataturi” ba..ne imprumutam tigari, bautura si uneori chiar bani..Vorba unui amic de’al meu, atunci cand l-am intrebat daca mai apare in parc, dupa ce imprumutase 1000 Lei de la un BBG (!): ce vrei zicse el, sa stau acasa singur ? Mai bine merg acolo dau banii si reluam ciclul !
Printre personalitatile care au vizitat cu drag Cismigiul (careul sahistilor) s-au numarat in timpul acela:actuali profesori la ASE, Medicina, scriitori, regizori, artisti plastici etc. toti atinsi de unul dintre “microbii” mentionati mai sus ! Apogeul a fost (probabil) atunci cand fostul campion mondial Anatoli Karpov ne-a onorat cu prezenta…jucatnd cateva partide cu noi..in 1981 daca ma mai tine memoria..
Ca principiu, dupa o portie sanatoasa luata la fosta “Ciresica” completata cu “resurse si ambitii proprii” pana si sahul se juca la 5 ori 10 Lei partida, dupa ce alcolemia depasea…alcoolmetrul ! Desigur ca ieseau si scandaluri si chiar cafturi, mai ales din pricina (celebrei in sah)…dat mutarea inapoi si apasat pe ceas..
Spre surprinderea mea, uneori sahul..declansaza conflicte intre orgolii…mult mai mari decat un amarat de barbut ! Probabil ca zicala: “unde-i multa inteligenta, acolo sigur se gaseste si multa prostie” isi gasea aplicarea in realitatea parcului…
@Alex : pentru că eşti un pătimaş al şahului şi al…”colţului” din Cişmigiu , un rememeber:
http://www.prosport.ro/alte-sporturi/alte-sporturi/florin-gheorghiu-adio-dar-raman-cu-sahul-pe-vremea-lui-ceausescu-era-singurul-roman-care-avea-statuie-la-manilla-12572048
@Ando
🙂 MUltumesc mult ! Imi face mare placere !!
Ca fapt divers, clădirea respectivă a fost de vânzare acum câțiva ani, ocazie cu care am putut vedea și poze de la interior (postate în anunțul imobiliar). Este o clădire cu camere foarte înguste și lungi (după cum se vede și din frontul stradal). Există practic o singură cameră per etaj cu o mică baie sau debara sub scară de acces.
La telefon răspundea o bătrână foarte acră, care nu oferea detalii despre casă, deci nu părea foarte interesată să vândă.
Nu mai țin minte exact prețul, dar parcă se învârtea pe la 200.000 euro. Nu știu dacă s-a vândut. 🙂
Știu că m-am întrebat și eu la momentul respectiv cine erau “Star & Cohn”.
Mulțam pentru informații și felicitări pentru inițiativa tururilor!