plimbare prin 13 și pe la Lira

Făcui o plimbare pe jos prin 13, să văd ce mai e nou. Am găsit destule chestii care-ar merge separat – ca știri, case căzute, bunăoară – dar o să le punem pe toate laolaltă, că-i mai cinstit…

Partea dintre Trafic Greu (deși e mai corect să zici fosta stradă Gara Dealul Spirii) și Sebastian e cea mai interesantă parte a lui 13, fiindcă au rămas încă lucruri vechi în picioare. S-au pierdut multe din partea romantică; crîșme uitate – cum ar fi „La Șină” – nu mai sînt; trotuarul cu pavaj de demult s-a asfaltat; dar tot mai vezi cîte ceva interesant.

Poți începe cu frumoasa clădire a Circăi Financiare, închisă de vreo zece ani; recent au apărut panouri care anunță intrarea-ntr-un șantier de reabilitare: așa o fi…

… treci Trafic-Greul și dai, pe mîna dreaptă, de îngrozitorul „complex comercial” Lira – Dragonul roz… Cum s-o putea permite funcționarea sa într-o clădire practic demolată, nu-nțeleg…

… după el, multă vreme cei de-ai locului fuseseră obișnuiți să-și facă tîrguielile la „Nick Center”. Pînă la urmă, Nick s-a-nchis; au mai rămas cîteva din dughenele ce flancau, în vremurile sale bune, aleea de acces…

Lîngă, într-o mare stare de degradare, și clădirile rămase – probabil – de la vreo organizare de șantier din zonă, vreo antrepriză ce s-a ocupat de construcțiile din vremea comunistă. Pîn-acu’ cîțiva ani se mai desfășurau ceva afaceri aici; azi – nu.

Ajungem, însă, la cel mai important reper al zonei – Lira, numit așa după cinematograful închis în zilele noastre (citisem că s-a retrocedat proprietarului). „Lira” este, în fapt, un întreg complex comercial – prăvălii la parter, spații locuibile sus, la etaj; nu m-am dumirit nici azi cînd, înainte de Război, s-a construit. Pare să se fi petrecut, asta, poate pe la-nceputul anilor ’40 – nu am găsit nici un cinematograf menționat aici în ghidurile interbelice; în 1951 i se spunea „Olga Bancic”: despre asta vom mai vorbi, pe larg, în alt articol!

… Complexul e pe jumătate părăsit. Încă mai vezi și-o firmă „Mic.ro”…

Ce să mai zici? Nimic; te uiți la clădire, și-ți place; mai vezi pe-un zid inscripții vechi? Mai vezi:

Cinematograful șade-nchis cam de vreo zece ani; cam atunci am fost și ultima dată la el; la sfîrșitul anilor ’90 se transformase, lăudabil, într-un mic multiplex, cu cîteva săli mici și una mai mare; nu era rău, să știți:

Prima dată am călcat la „Lira” în toamna lui ’87. Mai rămăsese un film în tot Bucureștiul pe care nu-l văzusem, și doar aici rula… Ca să ajung aici, aveam vaga idee că trebuie să iau autobuzul 173 – tramvaiele ce veneau dinspre Cimitirul Bellu încă nu-mi erau familiare – mergeau pe Panduri? mergeau pe Trafic Greu? – habar n-aveam. Am prins momentul cînd 173 întorcea la Gara Progresu – n-avea să ție mult – și l-am luat; am reușit s-ajung la Lira destul de bine; filmul a fost o maculatură vizuală înfiorătoare: se numea „Argoman superdiabolicul”, era vorbit în italiană, alb-negru și sala de cinema avea scaune de lemn și mirosea a șobolani…

Aveam să revin prin zonă peste vreo doi ani, și deja arăta altfel; din vechiul Sebastian dispăruse o mare, mare parte și noroiul împărățea peste tot.

Noroi, praf și mizerie e și azi; din spatele vechilor ruine industriale se ițesc planuri rezidențiale ce strălucesc vesel – să vedem ce și cum va fi.

… acesta este episodul XXV din seria „Plimbări în Bucureşti”; lista episoadelor – aici