După cum o știți prea bine, nici copiii nu-s importanți.
De-asta, cu juma’ de gură, stăpînirea executivă a lăsat de la ea și-a reașezat sprijinirea mamelor de-abia după ce a fost trasă de urechi de Președinte, avînd însă grijă să le umilească pe toate – cu diferite păreri c-ar fi o măsură populistă și electorală. Dar cu mizeriile venite dinspre Stat ne-am obișnuit.
Se fac aproape cinci ani de cînd documentez exploatarea minorilor și-am văzut multe; și mai ales, am văzut că Statul disprețuiește copii și n-are chef să se-ncarce cu problema socială.
De-asta, la două săptămîni după ce-am aflat că oamenii care lucrau la un leagăn de copii băteau fetele internate acolo, le furau banii și mîncarea și le internau forțat la psihiatrie, n-am văzut nici o reacție – un semn mărunt de interes și de-ngrijorare – din partea Statului.
În schimb, s-a găsit timp pentru poze-n păpuriș, în timp ce se strîngeau sticle goale-ntr-un sac.
N-am văzut pe nimeni ducîndu-se-n inspecție la centrele de plasament, pe la DGASPC-uri: pentru că e mai simplu să te ocupi de chestii și de lucruri, decît de oameni.
Chestiile și lucrurile pot fi strînse și-aruncate-n sac; dar un om se-aruncă-n sac doar cînd e găsit mort, pe stradă.
Statul suntem noi, societatea. Iar societatea umana si-a tratat copiii intr-un mod mizerabil din totdeauna. Sa adaug o perspectiva istorica:
– Primele legi de protectie a copiilor, aparute la inceputul secolului 20 in tari avantgardiste din vestul Europei, au fost absolut tot timpul ulterioare legilor de protectie a animalelor. Deci peste tot au fost perioade in care riscai amenda sau puscaria daca-ti bateai cainele sau calul, dar era in regula sa-ti bati copilul.
– Primele orfelinate documentate oficial dateaza din secolele 10-11 si sunt legate direct de biserica catolica. Legenda spune ca primul orfelinat a fost infiintat la Roma fiindca un papa de atunci ar fi fost oripilat de numarul mare de bebelusi care “curgeau” pe Tibru. Pana atunci, dar si ulterior, pentru o lunga perioada, copiii abandonati, in cvasitotalitatea lor, nu supravietuiau pana la varsta adulta, de fapt nu treceau de copilaria mica.
– Statele nationale au inceput sa dea in mod consecvent bani pentru orfelinate de-abia dupa al 2-lea razboi mondial, sub presiunea numarului extrem de mare de decese infantile din orfelinatele asociate bisericilor. “Casele de copii” de la noi din comunism se incadreaza astfel intr-un fenomen global, la fel si “alocatiile” sau restul de ajutoare pentru mame.
In rest sunt de acord cu tine. Se poate mai mult, se poate mult mai mult.
În comunism, era obiceiul pământului ca asistentele, infirmierele şi femeile de serviciu să ţipe la paciente şi în primul rând la cele de la ginecologie, să le înjure şi porcăie, să arunce în ele cu plosca, şi asta pe banii lor, adică după ce îşi luaseră şpaga. Iar copiilor-pacienţi să le mai tragă și niște pălmuțe din cele proletare, ca la 16 februarie 1933. Pe obrăjori.
Se spunea aşa: pacienta e curvă şi i-a plăcut să stea cu cracii-n sus ca să îl prindă pe fraier şi să-l forţeze în căsătorie pentru buletinul de Bucureşti, iar copilul e bolnav fiindcă e obraznic / n-a ascultat de părinţi / a ieşit în frig / a băgat în gură ce nu trebuie / nu s-a spălat pe mâini / a băgat degetele în priză şi trebuie pedepsit.
Ele, vajnicele mânuitoare ale măturii și ploștii, știau niște chestii pe care în zilele noastre le mai știe doar renumita nevindecătoare Activia Știr.
In care comunism? Cand am avut noi oranduirea asta? Nu ne mai facem bine in privinta termenilor… PS – contrazic oranduirea, nu cele mentionate, care pot fi reale ca situatii punctuale, nicidecum peste tot si cu orice prilejuri!
Cică aşa a întrebat şi Miron Cozma: “Care comunism? Eu, comunist!? Eu am fost rocker!” 😀
Fiu de miner, născut în 1954, crescut în Valea Jiului. Adică a ajuns la vârsta majoratului înainte să muşte criza anilor 1980. În cel mai închis şi conservator grup social din ţară, probabil mai disciplinat şi mai conservator decât armata.
Dar, ce să-i faci, el nu era comunist, era rocker.
Comunism-necomunism; executivul pare a fi compus din persoane tinere, cu activitate îndelungă în alte țări, culturi și civilizații, dar umanitatea nu se-nvață dindărătul biroului, bănuiesc.
Doamna Bates, cu tot respectul, una e comunist, si cu totul si cu totul alta comunism… Nici Ceausescu nu a avut pretentia de comunism (si nici nu avea cum sa o aiba), fiind batatorita sintagma SSMD. Deci … socialism! Comunismul era ceva spre care chipurile ne indreptam “in zbor”, un soi de Fata Morgana. Pe acest subiect se fac confuzii frecvente, nu neaparat din necunoastere in multe dintre situatii. Si e pacat, ca este istoria noastra, cu bune si rele…
“Umanitatea” adica empatia si respectul pentru ceilalti se invata in primii 7 ani de acasa. Facultatea si faptul ca “ai vazut lumea” se adauga undeva la un etaj superior; faptul ca ai studii si esti bun in meseria ta nu te fac un om mai bun in general.