… foarte des se vorbește – dar nu se discută – despre puterea Bisericii.
Că e un lucru rău; că duce la prostirea populației.
Că ora de religie creează, deci, proști – oameni care vor crește cu creierul spălat.
Eu știu un lucru: nimeni, nimeni altcineva pe lumea asta nu toarnă ceva în capul vreunui copil, decît singura persoană care are cel mai mare drept – dar și cea mai mare obligație s-o facă. Da – părintele copilului.
Explicați de-acasă copiilor ce-nseamnă Biserica. Iar dacă voi nu știți ce-nseamnă Biserica, învățați întîi singuri: și dup-aia nimeni nu vă mai poate lua prin surprindere, „spălînd creierul” copilului.
Pregătiți copilul de-acasă, deci: asta vi se cere – e mai simplu să previi decît să repari.
Ora de religie are farmecul ei și – în general – cei ce-o țin încearcă s-o facă atrăgătoare; iar dacă copilul a venit nepregătit să fie surprins plăcut de religie, nu-i vina altcuiva.
Biserica – mai mult decît religia – e o prezență mare în societatea noastră. E nevoie s-o pricepi, chiar și pentru că „nu-ți place”.
Nu-s bisericos. Nu cred să fi intrat în vreo biserică mulți, mulți – zeci – de ani; poate doar să-mi hodinesc picioarele în vreo zi călduroasă. Dar unui copil nu-i poți cere să treacă pe lîngă un edificiu cu cruce sus fără să-i spui ce-i cu el; n-o să-i ajungă, copilului, explicația că… „așa se face” – el vrea să știe „de ce”?
Și, explicîndu-i, îți dai seama că Biserica e și-o lecție de istorie, și una de artă, și una de civilizație: de explicarea civilizației, dacă vreți. Existența Bisericii e una cu existența orașului; citirea unei pisanii te-nvață multe. S-au petrecut destule-n viața instituției aceasta, de la Secularizare pîn-la demolări – și-s destule de povestit.
Copiii vor crește mari; o s-aleagă să meargă înspre Biserică – sau nu: dar, cu ajutorul celor învățate de-acasă, vor alege cu mintea lor.
comentarii