Patrimoniul National – ce am gresit si cum putem remedia problemele

scris de Paul Ioan Pârlea

Desconsideratia cu care este privita Romania prin prisma lipsei promovarii turismului si a obiectivelor istorice, a infrastructurii adiacente si a conservarii istoriei noastre (sub toate aspectele) este o realitate, si nu ar trebui sa mire – si cu atat mai putin sa deranjeze – pe nimeni.

Petre Tutea spunea ca “Romania are prea mult noroc ca sa mai aiba nevoie de politicieni”. S-a dovedit ca avea dreptate: faptul ca, in timpul constructiei autostrazii Sibiu-Orastie s-au descoperit in 31 octombrie 2012 fragmente de piatra pe care s-ar afla cele mai vechi inscriptii din lume (neoliticul timpuriu, din 6600 – 5500 i.Hr.) este o intamplare de o importanta deosebita pentru istoria noastra, iar scoaterea acestor vestigii stravechi la lumina se datoreaza intr-o foarte mare masura Zeitei Fortuna si harului ei plin de noroc.

Alte vestigii insa au avut sorti dintre cele mai potrivnice, si este de ajuns sa amintim Closca cu Puii de Aur: din cele 12 piese de o importanta fantastica pentru istoria neamului nostru descoperite in 1837 in satul Pietroasa (judetul Buzau) si expuse la Muzeul de Istorie a Romaniei, au supravietuit doar 6, restul fiind furate si topite (a se vedea “Istoria Bucurestilor, vol. I”, de Constantin Bacalbasa si publicata la Editura Eminescu in anul 1987).

Insa conservarea Patrimoniului Cultural nu tine numai de noroc, ci si intr-o mai mare masura de responsabilitatea noastra, a oamenilor. Iar pentru a fi responsabili si pentru a ne onora asa cum se cuvine datoria de a pastra aceste “izvoare istorice” cat mai mult timp trebuie sa avem respect fata de istoria noastra, deoarece respectul este “motorul” tuturor atitudinilor, interventiilor si vointei fata de obiecte si obiective istorice. Noi, romanii, ne situam din pacate la un nivel coborat din punct de vedere al acestor virtuti. Nicolae Iorga spunea ca “un popor care nu-si cunoaste trecutul nu are niciun viitor”, si, din pacate, viitorul Romaniei capata o perspectiva tot mai negativa.

Lipsa de respect si consideratie fata de tot ce inseamna trecutul tarii noastre (de la cel mai recent pana la cel mai indepartat) a existat mereu in masuri minime, insa ea a atins cote dintre cele mai mari la inceputul comunismului, atunci cand trecutul era numit “vremurile de trista amintire”, “trecutul fascist” si alte apelative mincinoase si propagandistice. Nenorocirea este ca aceasta lipsa de respect s-a perpetuat pana in sangele si gandirea inconstienta a multor oameni lipsiti de vointa si coloana vertebrala. Oamenii verticali, de mare valoare si cu un grad inalt de cultura au ales sa fuga (mai devreme sau mai tarziu) din acest infern “rosu”, sau au fost asupriti si redusi la tacere de catre tortionari. Unii au rezistat eroic acelor vremuri, cu judecata si dreptatea nealterate de interesele meschine ale partidului, insa asta doar ca sa fie ridiculizati si batjocoriti de catre ignorantii, prostii si lichelele de dupa caderea regimului comunist.

De un dureros de similar destin au avut parte si obiectele istorice din tara: cartiere intregi cu un mare potential istoric cazute sub furia demolarilor megalomanice ale lui Ceausescu, istoria automobilistica romaneasca afectata grav in urma distrugerii unor exemplare unice in lume sau cu un trecut foarte interesant, obtuzitatea celor aflati in functii importante, sau in egala masura imposibilitatea subzistentei oamenilor la deciziile luate de stat sunt doar cateva “boli” care au facut sute de victime in Bucuresti! Sa luam ca exemplu vechiul cartier evreiesc. Dupa deportarea evreilor din Romania, casele lor au fost ocupate de familii de tigani, care au adus cladirile intr-o stare deplorabila. Multe rezista si azi si se incapataneaza sa nu moara, ca o palma data noua de catre istorie. Despre altele insa se poate vorbi doar la timpul trecut. Mi-e teama ca daca extindem situatia prezentata in alte orase din tara, perspectivele vor fi cel putin dezolante…

Astazi avem Casa Poporului, cu care ne mandrim in lume: este a doua cea mai mare cladire administrativa pentru uz civil din lume, dupa Pentagonul din SUA, insa constructia ei a costat sute de alte case demolate si mult prea multe vieti schimbate drastic si ireversibil.

La aceste “boli” au contribuit intr-o mare masura si vremurile asa numite “democratice” de dupa 1989, cand a disparut frica “de regim”, iar libertatea strigata in focul “revolutiei” a fost inteleasa de oameni intr-un mod gresit: aceea de a face toate ticalosiile si prostiile posibile! Romanul a iesit dupa 45 de ani de comunism cu o cu totul alta perceptie despre valorile morale si respect. Simbioza dintre cetatean si stat era oricum distrusa de tot ceea ce se petrecuse in tot acest rastimp de aproape jumatate de veac, insa nici viitorul nu se anunta a fi mai luminos. Furtul a ajuns “sport national”, si a inceput sa se manifeste de la lucrurile cele mai mici (fierul vechi furat de tigani) pana la cele mai mari (politicienii care mint si insala pe fata, si care nu mai stiu de unde sa ne ia bani din taxe diabolice).

Situatia a luat o intorsatura dramatica imediat “dupa”: Cine nu isi mai aminteste “epitetul” folosit de Petre Roman pentru a caracteriza industria romaneasca, “morman de fiere vechi”? Aproape a ajuns la nivelul de cliseu in societatea de azi. Industria nu era “un morman de fiare vechi”! Lichelele ajunse la putere au “avut grija” sa o faca sa ajunga chiar mai rau de atat! Daca am pune pe hartie tot ce au distrus, jefuit si vandut (chiar si pe 1 dolar!) acesti banditi am ajunge la peste 1200 de fabrici, intreprinderi si uzine! Nu este nevoie de prea multe pentru a vedea ca aceasta este una din loviturile care au “contribuit” la mutilarea Romaniei.

Un alt exemplu de distrugere a patrimoniului este vinderea flotei romane de catre Basescu. Optzeci si opt de nave instrainate sau vandute pe sume simbolice!

Ma voi opri aici cu politicul; chiar daca mi-e scarba sa vorbesc despre aceasta clasa, este un subiect pe langa care nu poti trece in astfel de situatii.

Principiul “las-o, ma, ca merge si-asa!” exista dinainte, dar nu a disparut nicio clipa dupa ‘89, ba si-a si extins “influenta” in tot; de la calitatea produselor “Made in Romania” si a serviciilor cu publicul pana la lucrarile de infrastructura facute de mantuiala, si care nu au adus aproape niciun profit real oamenilor de rand.

Toate acestea “intoxica” romanul in asa hal, incat nimeni (sau mai bine spus prea putini) nu realizeaza faptul ca schimbarea aceste nenorocite stari de fapt pleaca de la noi, oamenii de zi cu zi! Ne-am obisnuit sa “injuram” efectul, in loc sa analizam situatia si sa tragem concluziile potrivite. Pentru asta iti trebuie minte, iar daca regimul comunist a reusit ceva, a fost sa indobitoceasca suficienta lume cat sa ne pericliteze gandirea curata pentru multa vreme: acei “prosti, dar multi” vor procrea, iar copiii lor vor fi cel putin la fel de ignoranti, si lipsiti de virtuti ca si parintii lor.

Asa cum din “rau” in “mai rau” nu este decat un pas, si lipsei de respect fata de patrimoniul Romaniei i-a urmat o serie de actiuni ce nu au facut decat sa-l mutileze si mai mult: fenomenului de demolare a cladirilor abandonate i s-a alaturat si “modernizarea” unei parti din cele ramase, sau a intregii zone din care fac parte: am pus “modernizarea” intre ghilimele deoarece aceasta implica schimbarea radicala a aspectului cladirii sau chiar a solutiilor tehnice folosite: avem bunaoara case din anii 1920-1930 cu geamuri termopan, extinse cu unul sau mai multe etaje care au o cu totul alta dimensiune si aspect fata de cladirea originala, contrastul rezultat “zgariind” foarte mult retina. Si asta deoarece romanii sunt mai amatori de “bunastarea personala” (raspandita aproape general) si “progres”. Iar daca Patrimoniul, prin actiunile de promovare efectuate asupra lui, constituie un impediment la adresa acestor doua teluri, este firesc ca oamenii sa il urasca. Pacat ca nu gandim analitic si pe termen lung.

Bucurestiul ar putea avea multe si insemnate zone istorice, insa acesta este un vis care nu cred ca se va materializa vreodata. Toata zona definita de strazile Traian, Filibiliu, Romulus, Lucaci, Labirint si Piata Sf. Stefan are cladiri deosebite, insa este intr-o continua delasare datorita nepasarii. In alte cartiere din oras, unele case vechi, cu unul sau cel mult doua etaje, ce puteau avea o viata mai buna au “lasat locul” unor “monstri” de sticla ce ruineaza perspectiva si incadrarea urbanistica generala.

Romania este privita cu desconsideratie de catre alte tari tocmai din cauza lipsei de respect a autoritatilor fata de cetatean, fata de valorile morale si fata de Patrimoniu. Evident, daca “de sus” lucrurile sunt astfel trasate, nu e de mirare ca si cetatenii – intre ei sau fata de obiectele de Patrimoniu – nu au cum sa manifeste altceva… Nu poti pretinde respect atata timp cat tu insuti nu dai dovada de respect.

Inca sper ca intr-o zi nu se vor mai promova kitsch-urile, coruptii, analfabetii, idiotii si manelistii, si ca Patrimoniul National isi va reveni dupa acest lung sir de lovituri primite chiar de la noi!

Sper sa nu sper degeaba…