despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

la Hematologie

De curînd mi-a sărit în ochi faptul trist că fîntîna din curtea Institutului de Hematolgie… nu mai e decît pe „street view”.

… a fost dărîmată, ca să facă loc pentru mașinile care parchează-n curte. Păcat! O știu de cînd eram copil și treceam pe-aici cu tramvaiul 3 și cu tramvaiul 4. N-o știu să fi funcționat – dar era frumoasă; și fîntînile sînt folositoare.

Dacă tot vorbim despre „Hematologie”, să-i dăm un pic roată. E-o clădire frumoasă, construită după Război.

… În ’50, era aici șantierul „O.R.L.” dar și garajul Institutului de Ocrotire de pe lîngă Ministerul Sănătății. După ce – în Octombrie ’54 – s-a terminat de construit clădirea, au ființat aici atît „Hematologia”…

…. cît și Stația de Salvare – înainte să se mute pe Eminescu (în 1950, Salvarea își avea sediul pe Cobălcescu, la vechiul atelier și garaj interbelic care urma să devină mai tîrziu garaj de taximetre)

Vechea adresă a „Hematologiei” era Dr. Felix 89; totuși, azi e Dr. Caracaș 2-8. Caracaș e ba Constantin, ba Constantinache, după cîtu-s de vechi plăcuțele de pe stradă.

3 comments to la Hematologie

Leave a Reply to hm Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>