scris de C. D. Mocanu
Precizare: Acest articol se bazează pe documente şi pe amintiri personale.
Nu este glumă! S-a întâmplat în ziua de 17 mai 1944. Din aprilie, Bucureştiul ca şi regiunea petroliferă din Valea Prahovei, devenise ţinta bombardamentelor efectuate de către forţele aeriene anglo – americane staţionate la Foggia, în Italia. Măcelarii din Abator erau mobilizaţi pe loc şi lucrau pentru armată, sub un foarte sever control militar. Bunicul – Anghel Tănăsescu (Anghimoft), fratele lui – Iancu Tănăsescu şi fratele bunicii – Titi Dumitrescu, toţi mobilizaţi, şi-au evacuat familiile la Copăceni, pe malul Argeşului, unde au închiriat de la un cunoscut proprietar de oi o gospodărie mare care le putea adăposti iar ei au rămas sub bombe. Săptămânal, se duceau pe rând în lunca Argeşului pentru a-i aproviziona pe refugiaţi cu carne şi produse din carne. Foloseau calul şi şareta lui Gică Balaurea, grădinarul bun prieten cu Anghimoft, mergând peste câmp, pe drumuri numai de ei ştiute. La sfârşitul lui august familiile celor trei au revenit acasă.
În ziua aceea (17 mai 1944), unul sau mai multe avioane aliate au survolat câteva zone ale Bucureştiului dar şi unele comune suburbane. Aparţineau Escadrilei 60 SAAF (South African Air Force) aflată în componenţa RAF (Royal Air Force).
Sub deviza „Accipimus et damus – Noi luăm şi dăm” aceasta executa misiuni de cercetare – recunoaştere fotografică în sprijinul forţelor aliate din Europa. Din decembrie 1943, escadrila se mutase de la El Aouina – Tunisia la San Severo – Italia de unde a operat până în decembrie 1945 când a revenit în Africa de Sud.
De aici, sub coordonarea Grupului 3 Recunoaştere al USAAF (USA Air Force) a participat la misiuni specifice deasupra Italiei, Austriei, Germaniei, Poloniei şi Balcanilor, inclusiv a României.
Escadrila 60 SAAF a obţinut în aprilie 1944 primele dovezi fotografice ale existenţei lagărului de concentrare de la Auschwitz pe care l-au fotografiat din întâmplare cu ocazia cercetării aeriene a fabricii de cauciuc sintetic din apropiere. Imaginile astfel obţinute, împreună cu celelalte informaţii culese în timp, au dovedit cu certitudine că lagărul de exterminare era o tragică realitate.
La puţin timp după această ispravă, avioanele escadrilei scrutau din înălţimi capitala României. Erau bimotoare „de Havilland Mosquito PR XVI” (foto) intrate în dotare în februarie 1944. Reprezentau varianta adaptată pentru cercetare fotografică (fără armament) a ultimei versiuni a vestitului avion de vânătoare – bombardament Mosquito Mk XVI fabricat în Anglia de către „de Havilland Aircraft Co” . Cu cele două motoare Rolls Royce Merlin 21 de câte 1.230 cai putere i-au speriat pe bucureşteni. De unde să ştie bieţii de ei că tinerii sud – africani aflaţi la manşă aveau de gând să-i bombardeze cu… aparatul de fotografiat. Nu ştiau nici piloţii sau artileriştii noştri. Astfel, cinci dintre fotografi au făcut cunoştinţă cu pământul României şi au rămas aici să se odihnească în Cimitirul Militar Britanic de la Tâncăbeşti.
O bună parte a fotografiilor aeriene făcute de anglo-americani sunt păstrate la National Collection of Aerial Photography – NCAP, din Edinburgh, Scoţia. În fondul Allied Central Interpretation Unit – ACIU se găsesc şi cele care au surprins Bucureştiul în ziua de 17 mai 1944.
Aflată în apropierea aerodromului militar de la Popeşti Leordeni, mahalaua Vitanului a făcut obiectul activităţii de cercetare – recunoaştere fotografică desfăşurată de „ţânţarii” veniţi de la San Severo. Zona nu prezenta interes pentru încleştarea în care era prinsă şi România. Nu existau nici unităţi militare, nici unităţi economice care să susţină războiul. O ştiau şi forţele aliate. Dar „à la guerre comme à la guerre”! Se putea întâmpla orice.
Fotografiile rezultate, aflate în colecţia NCAP, poartă titlul „Vitan; Bucharest-Ilfov; Romania”. Să aruncăm o privire!
Iată ce au surprins în mai 1944 piloţii sud-africani ai Escadrilei 60:
Am marcat doar câteva repere importante care să permită celor avizaţi să identifice şi alte locuri.
După mai bine de şaptezeci de ani, de la aceleaşi coordonate geografice, fotografia zonei este mult diferită.
Şi tot aşa:
Peste timp, munca riscantă a piloţilor ajunşi într-o margine de Bucureşti tocmai de la Capul Bunei Speranţe a depăşit rigorile războiului şi ne este astăzi de mare folos pentru a descifra devenirea cartierului care şi-a început drumul spre modernitate prin a fi un cătun al comunei suburbane Dudeşti Cioplea.
Pentru asta le sunt recunoscător!
—————-
Articolele din serie: A fost nuntă în cartier? | Ai lu’ Anghimoft | Grabowski și Siaroff | Ce mâncau măcelarii? | Cum scăpau măcelarii de mahmureală?
Excelent! Multumesc pentru link, exceptionale informatiile. E adevarat ca par cam scumpe achizitiile ca sa si vezi ceva … 8,5 lire un cadru …
Interesant, nu observasem că strada Rm. Sărat reprezintă prelungirea/înlocuirea străzii Tomis, deși am stat zece ani în zonă 🙂
@Adrian:
Da, cam scump!Am încercat totuşi să cumpăr o fotografie exploatabilă în condiţii bune. M-a redirecţionat spre un abonament anual. Am încercat de mai multe ori şi în final am renunţat. Aceeaşi păţanie am avut cu o colecţie de ziare din USA. Cunoscătorii mi-au spus că ăsta este regimul aplicat solicitanţilor din anumite state! Pentru colecţia de ziare m-a ajutat un prieten (al meu şi al celor de la simply) care a rezolvat problema în câteva minute free of charge.
@Filip:
Aşa este! În spatele blocurilor se află biserica şi cimitirul catolice. Bulgarii ciopleni sunt catolici. Povestea este foarte interesantă şi îi va veni şi ei rândul.
Genial articolul ! Locuiesc pe Calea Vitan in blocul din capatul strazii Nita Elinescu. Acum foarte multi ani un batran al cartierului imi povestea cum in timpul bombardamentelor un avion B-24 Liberator a fost doborat undeva in zona Dambovitei ( cu aproximatie in zona ansamblului Asmita), la momentul respectiv nu am dat mare crezare evenimentului pana acum un an cand citind ” Destinul unui om de stanga – Ion iliescu ” acesta povesteste cum a fost martor la prabusirea unui bombardier de mari dimensiuni in zona Vacaresti. Stiti ceva despre acest eveniment ?
@Freesys:
Mulţumesc! Sunteţi prea generos! Revin diseară cu un răspuns ceva mai extins.
Intai de toate, tin sa il felicit pe autorul splendidului articol pentru toata munca de documentare ce sta in spatele acestuia! Jos palaria!…
In a doua poza alb-negru (prima cu legenda) observ intersectia strazii Vlaicu Voda cu o alta strada. Din pacate, esentialul e acoperit de acel nor (din dreptul locatiei marcate cu 20) is nu reusesc sa identific strada respectiva. Cumva este Anastasie Panu? Seamana destul de bine cu ea, desi, din ce stiam, strada exista doar pe planseta inginerilor in anii 1980.
Multumesc anticipat!
@Freesys:
1. Pot confirma existenţa evenimentului pe care îl menţionaţi. Am două surse de încredere. Bunicul şi tata. Primul a urmărit desfăşurarea întâmplării din Abator. Tata locuia pe strada Livedea cu Duzi (în spatele Abatorului) şi lucra pe Apele Minerale la Juster – Bucegi, atelier de confecţii din carton. În acea zi, în drum spre casă s-a dus să vadă avionul căzut. Epava se afla pe Văcăreşti, la Urlătoare adică în zona intersecţiei cu strada Luncei/Glădiţei acolo unde Văcăreştiul apuca la dreapta spre Mandravela. Ei nu erau în stare să recunoască tipul avionului dar ştiau sigur că era american. Am cercetat puţin acest eveniment şi există suficiente argumente documentare ca să afirm că acesta a avut loc în ziua de 10 iunie 1944 şi că avionul doborât era un Lightning P-38. Voi prezenta detaliile într-un viitor episod: „Vitan – felurimi. I-am bumbăcit pe americani!”
2. Bătrânul Hidroenergetician – Ion Iliescu a avut legături cu zona Vitan. Bunicul lui (Tănase Iliescu) a deţinut mai multe proprietăţi imobiliare (44 apartamente) pe Dudeşti, pe Alexandru Moruzzi şi pe Călăraşi.
3. Vă mai amintiţi cum se numea bătrânul care v-a spus povestea?
@PaulIP:
1. Mulţumesc pentru aprecieri!
2. Nu uitaţi! Suntem în 1944!
Strada Vlaicu Vodă începe din Brânduşilor, traversează strada Foişorului puţin înaintea intersecţiei acesteia cu Papazoglu, se intersectează cu Lt. Mihail Foişoreanu şi se termină la intersecţia cu Vlad Dracul.
3. Strada Anastasie Panu este o veche stradă bucureşteană. Apare şi în fotografia aeriană. Începe din Dudeşti, puţin mai sus de intersecţia cu Trinităţii şi se termină în Alexandru Moruzzi Voievod.
Vă las plăcerea de a o identifica!
@C.D.Mocanu: Va multumesc pentru informatii!
Intr-adevar, o placere sa identific aspectul din ’44 al strazii pe care chiar locuiesc!
In prezent insa, e diferita situatia: Anastasie Panu incepe din Bd. Octavian Goga (care nu exista deloc, pana in anii comunismului), e localizata exact la fel ca in ’44 pe portiunea cvasi-initiala, dar intre timp a fost muult prelungita, si se termina la intersectia cu Mihail Foisoreanu (strada pe care o voi mentiona mai tarziu). Ce este interesant este ca A. Panu, pe portiunea dintre intersectia cu Vlaicu Voda si cea cu Papazoglu se numeste… tot Vlaicu Voda (daca e sa ne luam dupa panourile de pe blocuri)! Apoi revine la numele initial si corect.
Despre strada Lt. Col. Mihail Foisoreanu: In prezent, Google Maps mi-o arata ca pe o strada relativ dreapta ce porneste din Vlad Dracul si se termina in Foisorului, fiind in tot acest timp paralela cu Vlaicu Voda.
Harta din ’44 cu indicatiile dumneavoastra, imi arata o strada ce face un unghi aproape drept spre finalul ei, ajungand sa se intersecteze cu Vlaicu Voda. In schimb, nu vad vreo indicatie a strazii Vlad Dracul.
Cumva “Vlad Dracul” a aparut ulterior, prin redenumirea unei portiuni din Foisoreanu?
sau:
Vlad Dracul exista ca strada de sine statatoare si la vremea aceea, dar nu s-a indicat pe harta pentru a nu fi prea imbacsita?
@PaulIP:
Astăzi, configuraţia zonei şi traseul străzilor sunt total diferite de ceea ce apare în fotografia din 1944.
Vlad Dracul şi Mihail Foişoreanu sunt şi ele foarte vechi. În timp au purtat şi alte denumiri sau au fost integrate în alte străzi. În 1944 ambele purtau numele menţionate. Probabil dispuneţi de o hartă mai puţin detaliată.
Am locuit o perioadă bună pe Foişoreanu. Traseul actual nu mai are nimic cu strada care a dispărut în iarna lui 1986. În fotografia din 1944 apare doar o porţiune a străzii, până la intersecţia cu Morilor. Restul, până în Foişorului, este ecranat de norul cu pricina.
Bătrânul se numea Cocos, era tigan posibil lautar, locuia in zona Niţă Elinescu. În povestire a numit avionul ca fiind “bombardier eliberator american” . Revin mâine dimineaţă cu detalii.