… îmi place și azi să pierd vremea prin vreo librărie; dar nu să cumpăr cărți din librărie; pentru că în librăriile noastre n-are cine să-ți vîndă… cărți!
Sînt vînzători de ceai, lumînări și de felicitări, da; dar nu librari; librarul citește, nu se uită ca vita la tine cînd îl întrebi ceva și nu știe nici ce cărți are-n raft.
Bun-înțeles, vînzătorul de Humanitas ori Cărturești poate să te privească cu sictir cînd frunzărești vreun volum; dar asta pentru că-i strici aranjamentul cotoarelor pe culori. Dar pe vînzătorul ăsta de cărți eu nu l-am văzut niciodată… citind!
În schimb, la Compania de Librării București încă mai găsești vînzătoare care-ți pot recomanda o carte; care au citit-o; care știu ce s-a scos și ce și unde se găsește.
Cărți, citesc; cărți, cumpăr – dar le iau de pe Elefant; curierul care le-aduce face, la o adică, mai mult bine culturii decît vînzătorul de hîrtie tipărită din librărie…
Librar, anticar, bibliotecar…pentru “îndeletnicirile” astea (special m-am ferit să le zic meserii) trebuie vocaţie, pasiune…de asta sunt pe cale de dispariţie !
Eu imi amintesc cu respect de niste tineri librari de la libraria Humanitas Cretulescu. Instruiti, politicosi, serviabili. Pe acestia a decis domnul Liiceanu sa-i transforme in chelneri, acum cativa ani, deschizand o ceainarie pe terasa librariei. Librarii trebuiau sa serveasca ceaiuri, sa stranga cestile si sa schimbe scrumierele. Chestia asta a scandalizat pe multi la vremea respectiva. Nu stiu care mai este situatia acum,
Din ultimele experiențe acolo, azi nu mai sunt nici serviabili, nici politicoși…