Vine Paştele. Patriarhul şi-a pus la-ncărcat acumulatorul de la laser, a montat plăşmile şi e gata să primească credincioşii-n Dealul Mitropoliei.
Dacă n-aţi mai dat de ceva vreme pe-acolo, e momentul să ştiţi că trotuarul drept al aleii ce urcă Dealul din Piaţa Unirii arată altfel: s-a terminat de construit un gard înalt.
… pe care – iată că se poate! – nu l-au făcut de tot din zid, ca acela care dă-nspre bulevardul Regina Maria.
Un alt lucru de mirare e că au păstrat pavajul original al trotuarului, pe care l-au reparat cît de cît; şi nu s-au atins nici de piatra cubică de pe stradă.
În schimb statuia lui Şerban-Vodă Cantacuzino (săracu’!) nu e gata nici acum, după un an-jumate. Cu toate astea, s-a schimbat ceva din alura iniţială de popîndău cu barbă a săracului Şerban-Vodă…
… şi s-a schimbat în rău.
Săracu’ Vodă! Zici că stă – cuminte, senin şi zen – pe wc.
Prefer oricand vechiul gard, mai modest si mai decent. Am discutat si eu problema aceasta cand am postat acel set de poze din anii ’50.
Nu inteleg de ce vrea biserica neaparat sa arate ce putere financiara (si nu numai) are. Statuia lui Serban-Voda este pur si simplu oribila, se pare ca Aleea Mitropoliei devine o expozitie permanenta de statui proaste. Ce ar fi sa o reamenajeze ca in interbelic, cu gazon tuns scurt si ingrijit?
Hei, e greu să facă ceva simplu – mai ales pentru biserică.
Acum, înainte de Paşti, multe biserici au trecut la spoieli măreţe; au darîmat gardurile vechi şi-au zidit garduri noi, au pus termopane… aşa cum ne-am obişnuit.
Ceea ce nu-nţeleg mulţi oameni (nu doar din Biserică) e că un gard de zid nu e neapărat mai eficient: se-ntreţine mai greu, se murdăreşte uşor, suportă graffitti şi mîzgăleli, afişe peste afişe… un gard simplu (plasă sau fier forjat) se strică mai greu şi e mai prietenos – şi cu oraşul, şi cu clădirea deservită.