Sînt român – mai rău, sînt bucureştean! – deci fac grătar.
Iar astăzi vin să vă dau vestea cea mare. Vin să vă eliberez de vina ascunsă.
Nu e, dom’le, nici o ruşine să faci grătar!
Toţi facem! Nu-i nici o mitocănie urbană să faci grătar!
Minte cine zice că nu face grătar! Sau e invidios pe cei care face!
CE-NSEAMNĂ SĂ FACI GRĂTAR?
Bucureşteanul are la-ndemînă, în orice situaţie, următoarele:
- grătarul, grill-ul în sine: 3 bucăţi, astfel: unul în por’bagaj, două pe balcon. Unul dintre grătarele de pe balcon este atît de vechi, de ruginit şi de şubred, încît nu se poate folosi, dar e păstrat pentru că este (1) primul grătar cumpărat de la METRO acum 15 ani şi (2) se poate folosi, la o adică, la ţară-undeva.
- cuţit, toporel de spart lemne, ziare de aprins focul şi de mîncat pe ele, cărbuni, lemne adevărate de la ţară (o legătură de surcele şi nişte scînduri de gard putrezite), o sticluţă cu bezină şi ladă frigorifică
- dacă bucureşteanul e însurat: farfurii, scăunele pliante, mesuţă pliantă, un bol pentru salată (care la magazin e cumpărat de la raionul de lighene) şi înc-o ladă frigorifică
Dacia vrea să dea lovitura cu noul Duster, livrînd din toamnă versiunea Grill, echipată cu grătar.
Cînd spunem că bucureşteanul are la-ndemînă în orice situaţie aceste lucruri, înţelegem prin asta situaţiile următoare:
- acasă
- în parcare
- la serviciu
- în concediu
- la fotbal
- în parc
- de Înviere, de Crăciun, de sfinţii cu roşu, de sfinţii mai mici, de alegeri, de finala campionatelor (de la judeţeană-n sus) de fotbal, handbal, tenis ş.a.m.d.
Bucureşteanul ştie să facă focul, să aleagă carnea şi să o prăjească:
- sînt cam 20 de feluri de a face focul pentru grătar, dar toate implică o sticluţă cu benzină şi un tricou găurit de scîntei
- lemnele se pot tăia în 25 de feluri care implică şi zdrobirea unui număr oarecare de degete de la mîini şi 28 de feluri care implică zdrobirea unui număr oarecare de degete de la mîini şi de la picioare
- carnea se cumpără de la o singură măcelărie, unde micii sînt făcuţi personal de către patron. În general, patronul respectiv ar trebui să petreacă 16-18 ore pe zi făcînd mici. Aluzia că micii ar fi cumpăraţi de către patron din METRO este jignitoare.
- deşi sînt vreo 80-şi-ceva de feluri în care se pot prăjii micii, aceştia ies la sfîrşit (1) prea arşi (2) prea cruzi – ceea ce implică vreo 12 categorii, fiecare cu alte 7 subcategorii, de explicaţii – cîteva dintre ele, mai încolo
PLANURILE GRĂTARULUI
În general grătarul din spatele blocului se plănuieşte ad-hoc.
Dar dacă e vorba de o ieşire la iarbă verde, se plănuieşte cam cu trei zile înainte, astfel:
- se strîng toţi cei care vor să iasă şi se întocmeşte un minim necesar:
- se ia o foaie de hîrtie, se scriu participanţii şi cît vrea fiecare să manînce
- se scrie de unde se cumpără micii, cîrnaţii, fleicile, aripioarele de pui, roşiile, castraveţii şi cine se ocupă de cumpărături
- se stabileşte cine aduce lemne, cărbuni, bere, suc, apă, umbrele, scaune, pături, mingie de fotbal
- se cade de acord asupra locului de mers, asupra traseului de urmat şi asupra orelor de plecare de-acasă, de mers la magazin, de întîlnire şi de plecare de la locul de-ntîlnire
- se stabileşte cine dă bani, cine dă bonuri, cine pune benzină şi cine merge în maşina cui
La sfîrşitul ieşirii la iarbă verde, se fac următoarele liste:
- cine şi cît a mîncat (mici, cîrnaţi, pîine… )
- cine a mîncat mai mult decît estimase şi cine a mîncat mai puţin
- cine a mers la dus într-o maşină şi se-ntoarce cu altă maşină
- cine a spart pahare, farfurii şi a pierdut caserolele cele bune
… pe baza acestor date se stabileşte cota-parte a fiecăruia. Formulele de calcul sînt folosite din 2009 şi de economiştii Băncii Mondiale la calcularea deficitelor bugetare la nivel global.
GRĂTARUL LA SERVICIU
Bucureşteanul vrea să se angajeze într-un loc unde să poată face grătar măcar de două-trei ori pe săptămînă. Poate fi minister, spital, fabrică, corporaţie – important e să aibă o curte, portari şi şoferi. Grătarul e iniţiat, în cele mai multe cazuri, de directorul administrativ. Dacă pentru merdenele, covrigi, ziare şi shaorma sînt trimise femeile de serviciu, pentru cumpărarea micilor e nevoie de cineva cu adevărat priceput, desemnat de un comitet format din directorul administrativ, şeful şoferilor şi de cel mai gras om de la IT. Focul e făcut de portar, mecanic sau grădinar. Grătarul se consumă discret, participanţii recunoscîndu-se doar după rîgîielile discrete cu damf de mici îndreptate către cei care ţin post sau regim şi vegetarieni.
UNDE FACI GRĂTAR FĂRĂ SĂ-ŢI FIE RUŞINE CĂ FACI GRĂTAR
- în spatele blocului
- în faţa blocului
- pe balcon
- pe casa scării
- în cămăruţa topoganului de gunoi
- în cimitir
- în curtea şcolii şi spitalului
- în parcare
- lîngă peco
În cazul în care un reprezentant al ordinii publice contestă oportunitatea organizării grătarului în aceste locuri, se foloseşte explicaţia: “nevasta lu’ ăsta e gravidă şi poftea la grătar”.
CINE POATE FACE GRĂTAR FĂRĂ SĂ-I FIE RUŞINE CĂ FACE GRĂTAR
- orice bărbat în şlapi, orice bărbat încălţat sau orice bărbat desculţ
- orice bărbat în trening, orice bărbat în maieu, orice bărbat în pijama – cu sau fără geacă de piele pe deasupra
- orice bărbat care poate emite o părere despre primele cinci clasate în Divizia A, despre Parlamentul României, despre superioritatea distribuţiei pe lanţ şi despre sexul oral
GRĂTAR DE-A LUNGUL VREMII
Pasiunea pentru grătar a românilor a fost trecută ruşinos sub tăcere. Emil Racoviţă şi-a înnebunit camarazii din expediţia antarctică cu micii săi de pinguin. Adevăratul motiv pentru care alpiniştii români au abandonat încă din 1922 ideea de a urca-n Himalaya a fost că şi-au dat seama că n-au din ce să facă grătar sus pe Everest. Nicolae Iorga s-a văzut nevoit să-şi comande un soi de capişon special, ca să-şi apere barba de tăciunii care zburau cînd aţîţa focul…
În zilele noastre se crede că grătarul e o chestie de neam-prost; deloc adevărat. Cărtărescu lucrează la primul volum din Afumător; Patapievici are carmangerie la Giurgiu; iar dacă te uiţi urît la Pleşu, cînd cumpără 40 de mici, 3 kile de cîrnaţi şi 15 scăricici, se justifică: “m-a rugat Liiceanu să-i iau şi lui, că are o lansare”.
GENERALITĂŢI PRIVIND MICII
- Micii se fac după o reţetă simplă. Pentru o tonă de mici (cît se vinde sîmbătă dimineaţa în SELGROS) ai nevoie de o jumătate de vacă, doi porci şi o oaie.
- Nici un bucureştean cu mintea întreagă nu şi-ar face amestecul de mici în bucătărie.
De ce nu ies micii (TOP 5 explicaţii)
- prea multă bere sau prea puţină bere
- efectul de încălzire globală, ceea ce explică arderea micilor
- lemnele sînt prea uscate sau prea ude
- micii sînt preparaţi de altcineva decît de patronul măcelăriei
- bate sau nu bate vîntul
PROBLEMA SEXISTĂ
Femeile se uită la Jamie, bărbaţii se uită la negru’-ăla-cu-grătarul.
Grătarul este făcut exclusiv de bărbaţi. Orientarea sexuală a acestora nu va fi putea pusă la îndoială în nici o circumstanţă.
În cazul în care mai mulţi bucureşteni ies la iarbă verde, bărbaţii vor face grătarul şi femeile salata.
ETICĂ ŞI ECHITATE
Toţi participanţii la grătar împart cheltuielile echitabil. Dacă de-a lungul timpului se descoperă că unii plătesc mai puţin, manîncă mai mult sau fură din banii puşi laolaltă – li se servesc micii căzuţi pe jos.
Hai că mi-am făcut porția de râs cu hohote moșcrăciunești pentru o lună! Mulțam fain!
Da slănina? Slănina? Aia cu care ungi grătaru’? Aia care e adusă de la ţară? De la un naş de-al cumnatului lu’ vecinu de la doi?
@armyuser: Vai, unde-am ajuns! – un studiu academic, subiect de rîs?
@harvey: spun doar atît; dacă am la-ndemînă o slănină bună, s-o prăpădesc ungînd grătarul?
bai, mi-e foame!
Excelent, subscriu la comentariile precedente! Adevarat studiu academic, monser! Si cat de adevarat… 🙂
Trist dar amuzant sau amuzant dar trist? Un material care m-a cucerit, dar sintagma “superioritatea distribuţiei pe lanţ” m-a dat pe spate. Eu sunt adeptul superioritatii distributiei pe roti dintate si ultimul luptator contra gratarului in natura naturala ( inclusiv blocul si parcarea) dar acest material m-a impresionat, in asa masura, ca-mi vine sa-mi cumpar un gratar. 🙂
e bine că vrei să te îndrepţi, dar nu porni cu stîngul! Grătarul nu se cumpără, se face: găseşti nişte tablă mai groasă, rupi nişte sîrme mai zdravene din gard, şi dai o bere la 2 litri să ţi le sudeze cineva. Zău aşa!
Gatitul de fripturi in aer liber (gratarul) nu ar fi asa o mare problema (cel putin pentru mine) daca nu ar fi atat de mediatizat, nenormat, neformalizat si dezorganizat. Se face “gratar” peste tot indiferent de mediul inconjurator, dupa cum ai spus si tu in excelentul “ghid al gratarului” expus mai sus.
In alte tari civilizate, gratarul in aer liber se face in locuri special amenajate sau in propria incinta, curte (de preferat nu in fiecare zi ) cu bun simt si cu acordul neoficial al vecinilor.
O alta mare problema cred ca e lipsa de idei (in general lipsa) a romanilor atunci cand au in vedere organizarea unei iesiri cu mancare in aer liber. Marea majoritate actioneaza din automatism cand vad ca in jur toata lumea face gratar, chiar daca acest gratar implica o munca enorma ce consta in pregatiri si aranjamente mari consumatoare de timp.
Romanii fie se strang mai multe familii, fie se strang in numar prea mare mai ceva ca la o excursie organizata cu autocarul, isi aduna toti prietenii (care poate au altceva mai bun de facut) si incep pregatirile de gratar, creand pe sosele adevarate caravane convoaie auto (eventual nemtesti toate).
Ideea de baza e ca romanii grataristi sunt dependenti de grupuri numeroase (galagioase) si se plictisesc repede de gandurile proprii sau de eventuala partenera.
Foarte putini concep ideea de picnic in doi sau in famile, etc in armonie cu natura, in cativa pasi adica:
1. Isi pregatesc acasa mancarea sau o cumpara gata preparata
2. Se deplaseaza spre locul ales unde exista un peisaj superb, miroase a flori si a iarba (nu a fum), pasarile ciripesc, natura, natural..
3. Se incepe prin pregatirea locului (de preferat fara muzica), o patura, masa plianta usoara, scaune pliante, umbrele sau pur si simplu doar o patura si cosuletul de picnic.
4. Ideal e sa existe ceva de baut, mancarea sa fie placuta pentru toti si sa nu ploua ..prea tare.
5. Se pot executa plimbari in zona si alte activitati care sa deranjeze mediu cat mai putin.
6. Gunoiul rezultat in urma acestui picnic poate consta in doua tipuri de forme : A menajer (coji de banana, cotoare de mere, etc) si B: ambalaje uscate, unsuroase sau umede. Toate aceste deseuri poti fi puse intr-o punga etanja si luate inapoi acasa aruncate la ghena casei sau, daca exista in drum depozite menajere. La fel se poate proteja cu mucurile de tigari si ideal ar fi sa existe un fel de scrumiera portabila, un recipient sau doar o scrumiera de acasa. Mucii se pot sufla in batista si de scuipat doar in caz de inec cu mancare. Nu se vor hranii cainii vagabonzi sau viezurii pentru a nu intervenii in sistemul natural.
Romanii tineri intra intr-un fel de grupuri de gratareala din care daca esti exclus nu mai poti sa iesi pe strada de rusine. Daca nu esti pe lista de gratar cel putin de doua ori pe luna sau de unu mai; pur si simplu nu existi social, esti un looser, un ratat! si binenteles prietena nou facuta iti va reprosa la fiecare stire de la ora 5, de cat de bine s-a distrat Gelu si cu Geta la gratar.
In cazul in care gratarul se combina cu o eventual miutza jucata pe moccheta de plastic pe teren cu gard de sarma, totul e perfect..stropita cu multa bere, prostata isi face de cap si nu i pasa de consecinte.
Daca inviti spontan, fara sa gandesti prea mult , pe cineva la tine acasa, LA CASA, omul iti propune din start un gratar, niste mici, bere….
In toata lumea asta se face gratar. In Romania, un stat tanar cu un popor tanar si in formare, cu legislatie si valori in formare, activitatea de gratar este o subvaloare la fel cum este fenomenul manelelor.
@mike: mulţumesc mult pentru analiza cea serioasă!
Viaţa noastră o să fie completă de-abia cînd o să reuşim să combinăm conceptul de Mall cu grătarul.
Un Mall imens, cu un spaţiu gol în mijloc (cam cît un stadion-aşa) pe care să prăjim carne, să jucăm tenis cu piciorul şi să ne educăm copiii.
Cu multa placere si la mai multe teme abordate si pe viitor.
ps. Molul, tenisul de picior/picioare), slapul, friptura sunt dovezi palpabile de bogatie si bunastare.
pps. Tenisul de picior in slapi, ar trebui promovat mai ceva caCAmpionatul intern de futbal. “Stirile” sportive(-mondene) ar trebui sa prezinte cu prioritate (asa cum e prezentat futbalul) 99 la suta numai stiri despre tenis de picioare in slapi. Acest sport extrem de solicitant poate deveni regele sportului in Romania: “Tenisul de Picioare, un sport sublim cu multiple ramuri fructuoase in evolutia societattii noastre pe plan intern si international”
Cu amabilitatea ta, ma gandeam ca un urmator posibil subiect pe care sa-l disecam ar fi cel al nuntilor de pe la noi si a nenumaratelor obiceiuri inventate si reinventate in fiecare zi.
Oho, Mike, la nunţi, botezuri, parastase… nu mă pricep la fel de bine, aş pierde cu siguranţă cîteva lucruri esenţiale din vedere. Vorbesc serios.
Dar cum subiectele sînt prea bune ca să le pierdem, poate începi tu!
Iar tenisul cu piciorul – în şlapi – e o adevărată probă de bărbăţie. Unde altundeva îţi poţi rupe deştele cu atîta naturaleţe?
Un element important al gratarului pe la noi, autoturismul, neaparat produs de grupul VOLKSWAGEN AG si ai garantat oriunde fondul sonor si intaietatea subiectului de discutie.
preferatul meu e Opel Astra, orice model din 96-ncoace, inmatriculat la Ruse!
si mie imi place Opel astra, mai ales cel mai nou model
Biblia gratarului. 🙂