cu fotografiile lui Cristian Malide
… săracă stradă Labirint, s-a cam dus de mult; ciuntită, ciumpăvită, cu două bucăți ce poartă alte nume azi.
În preajma clădirii Primăriei Sectorului 3 au apărut – în urma tăierii arterei noi Matei Basarab – blocuri de patru etaje. Printre casele căzute a fost și cea a familiei Malide; asta o știm.
Mai privim în urmă înc-o dată, căutînd liniștea din acele locuri distruse cam cu un an înainte de Revoluție; imaginile-s mai de pe la mijlocul anilor ’80.
Oameni așteptînd în stație autobuzul 142. Trece și-un maxi-taxi păcătos, în care oamenii stăteau cocoșați; să fi fost 506? – cine să mai știe… O florărie „Codlea” – căutate, florile aduse de-acolo.
Nebunia demolărilor urma să vină rapid și pe strada asta așa cuminte, dar nu într-atît de liniștită pe cît am crede: de dinainte de Război, pe aici, pe Labirint…. treceau tramvaie. Strada s-a numit și Ghenadie Petrescu, mitropolitul. După ce s-au scos tramvaiele, a circulat autobuzul 38. La sfîrșitul anilor ’60 a devenit „titular” autobuzul 42, înființat ca să lege – pentru început – Titanul de… Ferentari. Cu vremea, linia i s-a scurtat, ducînd doar ba spre Rondul Coșbuc, ba spre Operetă. În ’86 s-a desființat pentru vecie.
La vremea pozelor, Bucureștiul se-mpînzise de maxi-taxiuri, cred că circulau spre 25 de linii.
Îl găsiți pe Cristian Malide și aici.
Pentru toată această zonă, se pot afla multe detalii şi aici:
https://www.facebook.com/evreiescdisparut/
In poza nr.6, se vede spatele unei statui, un bust plasat într-un ronduleţ.
Cine era personajul astfel imortalizat?
Aș vrea și eu să-mi dau seama. Aflăm noi. Să vedem de la cine 🙂
Daca nu se demolau atunci erau oricum victime ale progresului, acum. Cateva dintre casele alea inca mai exista. Mai mult sau mai putin schimonosite.
in poza 6 este bustul lui nicusor dan, distrus la revolutia din decembrie 2016. pentru conformitate, gagălmeps: https://www.google.ro/maps/@44.4306071,26.112194,3a,42.1y,330.46h,93.39t/data=!3m6!1e1!3m4!1s4-_C5_wdU1UNsYxAvydZxQ!2e0!7i13312!8i6656
mulțumesc! nu trageți…
Am stat la Nr 28,ce vremuri spre hala Traian erau ateliere ale unor pictori,celebrul teren de tenis de camp,nimic nu.mai e că inainte
Din cate stiu bustul din poza 6 este al unui profesor – AUGUST TREBONIU LAURIAN – care l-ar fi invatat limba romana pe Regele CAROL I.