Nu uităm – noi, oamenii, nu uităm. Noi, oamenii, alegem să iertăm; sau nu; dar de uitat – nu uităm.
Nu uităm nici pe cine credem că-i de vină, nu uităm nici pe cine și-a tras folos.
S-a ridicat și-un mic monument în fața fostului club „Colectiv”. L-am văzut în poze.
Nu mă interesează: e frumos… e urît? Nu mă interesează: e scump… e ieftin?
Dar mă interesează – și-mi place enorm, maxim! – cum autoarea monumentului a găsit de cuviință să-și pună numele-n valoare.
Bieții morți, unul după altul, îngrămădiți – ca la școală – după alfabet: numele-ntîi, prenumele la urmă….
… și lăfăindu-se, cu litere mari, dedesubt… autoarea:
Elena SURDU STANESCU
Pentru că asta-i important! Să sară-n ochi! Să vadă lumea! Să se știe!
Pardon! scrie „Leonardo” pe frunte, la Gioconda? Scrie „Brîncuși” pe fund, la Cumințenie?
Ei, dar nici Leonardo, nici Brîncuși n-au fost chiar vreo Elena SURDU STĂNESCU…
Morții-s morți, doar tupeul e nemuritor.
Un kitsch. Chiar unul jalnic. Nepotrivit oamenilor ălora. Uite aici ce “drăcovenii” desena unul dintre cei care au murit acolo: http://www.deviantart.com/browse/all/?section=&global=1&q=metalpiss&offset=0 Nu cred că i-ar fi plăcut “statua”.
toate-au mai fost zise odată, și bine…