despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Din nou în Parcul Izvor

… cum de-a ajuns Parcul Izvor un loc atît de plăcut?

E tare simplu: are alei, are bănci, are coşuri de gunoi şi are iarbă. Poţi să te plimbi pe unde vrei, poţi să-ţi întinzi o pătură la umbră şi să citeşti o carte, să te giugiuleşti, să-ţi alergi cîinele, să te joci cu copilul, să mergi cu rolele şi bicicleta.

Uite că nu se-ntîmplă nimic grav dacă stai pe iarbă. Uite că nu se-ntîmplă nimic grav dacă laşi oamenii să se simtă bine într-un loc public. Uite că nu se-ntîmplă nimic dacă nu împînzeşti un parc cu ronduri de flori ciudate, cu boschete tăiate în fel de fel de forme, cu statui pocite, cu gărduleţe, cu fîntîni arteziene!

Uite cît de frumos e un lucru simplu! Şi cît de simplu e să laşi lucrurile simple!

În toată zona asta nenorocită a Centrului Civic – cu Casa Poporului apăsînd pe capetele tuturor, cu amintirea cartierelor demolate – Parcul Izvor e cea mai grozavă răzbunare a Bucureştiului împotriva lui Ceauşescu: un loc unde oamenii stau şi se simt bine.

7 comments to Din nou în Parcul Izvor

  • concluzia ar fi ca o interventie minima din partea autoritatilor este preferabila unor “amenajari mirifice” de care avem parte peste tot…sa stii totusi ca nu e timpul pierdut si pot oricand aparea “elementele decorative” :)…poate un ceas, pentru inceput? :))

  • hero(dot)com

    [@popescu]…poate niste statui? 4 la numar?
    intr-adevar parcul izvor incepe sa arate din ce in ce mai mult a parc decat a maidan. o amenajare corespunzatorare mi s-ar parea a fi nu o impadurire totala a locului ca in parcurile istorice ci existenta unei mari parte centrale care sa permita o perspectiva catre “casutza” dar si catre frontul de cladiri de pe Splai, ceva in genul parcului din fata Place de la Concorde din Paris cu o vegetatie formata din tufisuri si o balta centrata in mijlocul parcului, eventual cu o arteziana [nu papadie!]. Poate dnul popescu ne propune chiar o varianta de peisagistica de-a dumnealui pentru acest parc tanar 😀 [in urma episodului senzational – Bdul Brancoveanu – eu unul chiar as dori sa vad asa ceva]

  • Chiar in aceasta dupa-amiaza am iesit cu rolele in Parcul Izvor. Iarba era proaspat cosita in unele zone din parc, iar mirosul era senzational. Parcul Izvor, cu toate ca nu este la fel de dichisit precum Cismigiul, aflat in aceeasi zona, e un mic colt de natura in centrul unui oras poluat si prafuit. Imi place si pentru ca nu e la fel de aglomerat precum celelalte parcuri din Bucuresti. In seara asta un tanar statea pe iarba, sprijinit de un copac, cu un laptop in brate. Alt grup de tineri, aflati la distanta de el, cantau la chitara. Oameni de toate varstele se plimbau cu rolele sau cu bicicletele. N-as vrea sa se modifice nimic din aspectul lui, poate doar sa se niveleze aleile in unele zone (cele asfaltate) si sa se asfalteze aleile nou realizate. Si, la fel, n-ar fi rau sa se mai planteze niste pomi.

  • @hero…nu la cele 4 ma refeream ci ma gandeam sa nu apara vreun cerb sau urs de plastic sau un dinozaur din gard viu, ca nu ar fi o surpriza :)…oricum multumesc pentru aprecieri

    cand o sa cucereasca natura si casoiul ala de langa parc, atunci cred ca putem zice ca e o razbunare 🙂

  • Un “parc” inutil, intr-o zona si asa aerisita. Orice s-ar face in acel “parc” nu va reusi sa acopere marile demolari. Ca atare, evit cat mai mult sa ma plimb prin Maidanul Izvor.

  • asezatul pe iarba poate sa aiba totusi si consecinte: daca strivesti ceva maro ? :))

  • Freesys

    …si ce balciuri se mai tineau, si ce artisti de renume international scosi din formol mai cantau(?) acolo…

Leave a Reply to hero(dot)com Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>