despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Jurnalul realităţii (XXII) – Un şopron

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

Vineri 22 iulie 2016

S-au chinuit aproape doi ani să transforme un vechi complex comercial într-o clădire potrivită pentru una dintre instituţiile administraţiei publice locale. Instituţia cu pricina lucrează cu publicul. Mult public căci, într-un fel sau altul, toţi locuitorii sectorului au treabă cu ea (cu instituţia). Aceasta funcţiona de o bună bucată  de timp în spaţiile complexului dar condiţiile erau improprii. Şi au purces la treabă!

Durata lucrărilor, afişată pe panoul de identificare a şantierului, a fost de şase luni. După câtă treabă era de făcut şi după cum „dansau” constructorii îndemnându-se la muncă se vedea de la o poştă că termenul de finalizare este unul optimist – mobilizator din categoria „cincinalul în patru ani şi jumătate”! La bursa pariurilor eu am mers pe „cel puţin un an jumate”. A fost mai mult şi am gâştigat. Am câştigat o damigeană cu vin de Naipu, negru ca păcatu, pe care… l-am băut!

În sfârşit, după atâta zdroabă clădirea a fost gata. Nu arată rău!

???????????????????????????????????? ????????????????????????????????????

Li s-a asigurat funcţionarilor dar şi celor veniţi cu interese, tot confortul demn de o instituţie publică modernă, civilizată.

3 ????????????????????????????????????

S-au redesenat parcările, s-au reamenajat locul de joacă şi părculeţul din apropiere, s-au plantat copaci, s-au montat bănci…

Se apropia momentul inugurării. Cu câteva zile înainte ploaia le-a bătut în geam. Abea  atunci au băgat de seama că cele două intrări nu sunt protejate împotriva intemperiilor. A apărut la repezeală o echipă de „meşterici” care s-a pus  pe treabă. Au făcut ce li s-a cerut şi cum s-au priceput. Adică au „înnobilat” clădirea cu două şoproane. Câte-o şoproneaţă rudimentară, şuie, potrivită ca nuca-n perete la fiecare intrare.

???????????????????????????????????? ????????????????????????????????????

În graba lor creativă, Doreii au uitat firma instituţiei suspendată la cucurigu deasupra şoprului de la intrarea principală. Acum poate fi văzută doar de pe trotuarul de vizavi. Cât despre accesul la ea pentru eventuale intervenţii… !!!???

???????????????????????????????????? ????????????????????????????????????

Toată pozna asta se află  în ograda Direcţiei Generale Impozite şi Taxe Locale Sector 3, la Punctul de Lucru din strada Câmpia Libertăţii nr. 36 şi autorul ei este comanditarul prin reprezentanţii lui – alţi Dorei, cu gulere albe, şoarici de birou care păcălesc statul de bani şi pe Dumnezeu de zile.

Dacă ar fi fost viloiul lor, atunci ar fi găsit la marile magazine specializate soluţii simple, ieftine, elegante, chiar frumoase. Pentru casa statului merge şi un şopron.

Post Sriptum

Geaba clădire nouă, geaba confort, geaba condiţii pentru o activitate comodă, civilizată, plăcută, igienică, geaba efort şi bani. Relaţia plătitorului de taxe şi impozite cu instituţia a rămas neclintită. La fel de  neprietenoasă, de ofensatoare, purtată fiind de aceiaşi funcţionari ţâfnoşi, acri, nepoliticoşi, în general supăraţi pe viaţă dar şi pe cei de pe urma cărora îşi câştigă existenţa.

În prag de toamnă m-a împins nevoia spre Punctul de Lucru Câmpia Libertăţii al D.G.I.T.L. Sector 3. Locuiesc în vecinătate şi rolul meu fiscal se află în evidenţa/administrarea acestuia. Îmi trebuia un Certificat fiscal pentru apartamentul moştenit de la părinţi, proprietatea mea cu acte în regulă, situat tot în Sectorul 3 dar în zona teritorială a Punctului de Lucru Sfânta Vineri.

La intrare m-a luat în primire agentul de pază care, fără să-mi răspundă la salut, m-a întrebat cam răstit ce doresc. Cu calm şi răbdare i-am explicat cum devine cazul. N-a înţeles nimic! Câteva vorbe bâlbâite dar mai ales un gest m-au făcut să intuiesc că ar trebui să iau un bon de ordine de la automat. N-am apucat să deschid gura pentru a-i spune că este o prostie să stau la rând ca să cer informaţii şi apoi să o iau de la capăt.

A intervenit doamna de la biroul apropiat. Auzise discuţia. Fără să-şi dezlipească privirea de ecranul unui monitor, m-a întrebat pe ce stradă este situat apartamentul. I-am „recitat” adresa şi răspunsul a venit fără pauză de gândire:

– La Sfânta Vineri!

Am fost tentat să-i spun că Biserica Sfânta Vineri este doar amintire iar cea nouă nu este încă pregătită pentru a mă primi!  Încercarea de a o ajuta cu câteva explicaţii a făcut-o să se uite spre mine:

– Nu v-am spus să mergeţi la Sfânta Vineri?

Şi m-am dus. Trafic aglomerat, loc de parcare… tot tacâmul!

Primul „oficial” care mi-a ieşit în cale a fost tot agentul de pază. Omul era foarte avizat. Mi-a dat formularul potrivit, mi-a dezvăluit „capcanele” acestuia, l-am completat, am luat bonul de ordine şi în trei minute mă aflam faţă în faţă cu unul dintre inspectori.

Un domn calm, politicos, cooperant. Se uită la documente, introduce datele şi-mi spune:

– De ce aţi bătut drumul până aici? Chestia asta se putea rezolva la Câmpia Libertăţii!

Am văzut negru înaintea ochilor! Auzind că exact aşa am gândit şi eu dar că o „tăntică” m-a trimes la plimbare, a scăpat o înjurătură îndesată. M-a rugat să fac o sesizare scrisă. Am injurat la rându-mi, am scris şi… cu asta ce-am făcut?

1 comment to Jurnalul realităţii (XXII) – Un şopron

Leave a Reply to Ando Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>