un pic mai mult despre Ferentari

Primăria noastră – din sectorul 5 – și-a făcut un site nou. Găsiți aici, pe lîngă poze frumoase cu Primarul, și mai multe despre strategia de dezvoltare a Ferentariului: în sfîrșit, un document un pic mai consistent decît cel de care-am făcut mișto acum vreo două luni.

Cîteva spicuiri.

• Cartierul Ferentari are propria istorie in raport cu celelalte cartiere din Sectorul 5.
• Deși cartierul este amplasat în apropierea zonei centrale, legătura directă cu aceasta este practic inexistentă, locuitorii cartierului fiind privați de posibilitatea unei legături facile cu centrul orașului, fapt ce poate amplifica sentimentul de izolare în cadrul orașului.
• În ciuda şanselor reduse, romii au aproximativ aceleaşi aspiraţii ca şi ne-romii pentru ei înşişi şi pentru copiii lor. Deşi romii sunt adesea percepuţi ca nefiind interesaţi de incluziunea socială, de fapt in realitate situatia este contrara.
• Procesul de dezindustrializare înregistrat după 1990 a afectat puternic cartierul Ferentari, cauzând atât numeroase suprafețe dezafectate (surse pentru infracționalitate) cât și un număr mare de șomeri.
• Activitățile economice sunt reprezentate de mici ateliere, ce utilizează de regulă forță de muncă masculină, fără cerințe de pregătire profesională, iar în foarte multe cazuri fără acte.
• Istoricul comunităţii, excluziunea socială a populaţiei, împreună cu infrastructura foarte precară a zonei, dau acestui cartier specificul unei comunităţi închise.
• Cartierul se prezinta ca o aglomerare de case tipice Bucureștiului de periferie interbelic cu case mici, așezate pe una din laturile proprietății parcela avand suprafete mineralizate minime si suprafete vegetale consistente. De altfel, zona cu locuințe individuale prezintă un pronunțat caracter rural (construcții izolate, lipsa alinierilor stradale), suprafețele parcelelor diminuându-se în urma lotizărilor succesive. Populatia din aceste zone a fost si este alcatuita din persoane de etnie roma si de etnie romana, intr-un procent relativ egal. In cadrul acestui țesut se pot identifica construcțiile colective edificate în perioada de după cel de-al doilea Război Mondial.
• Perioada anilor 1970 -1980, cand in cadrul unui proces mai amplu de sustinere si accelerare a industrializarii economiei, doar pentru tinerii muncitori au fost concepute si ulterior construite tipuri de locuinte cu anumite caracteristici de care acestia sa se foloseasca pentru o perioada limitata de timp (camine de nefamilisti, apartamente cu grad de confort inferior etc).
• Treptat modelul acesta de locuinta isi pierde utilitatea economica si sociala pentru care a fost conceputa initial. Persoanele care se aflau in locuintele mai sus mentionate, constiente fiind ca nu vor mai avea beneficiile generatiilor anterioare in sensul de a accede la un alt tip de locuinta cu mai mult spatiu si grad sporit de confort, au acceptat o perioada statutul de chirias si ulterior cand legislatia a permis cumpararea acestora, au initiat demersuri pentru achizitionarea lor iar in prezent sunt proprietari de drept.