Cu G. Călinescu prin Floreasca

Strada Rahmaninov era la capătul ei dinspre lacuri un simplu drum de ţară mergînd între un mal de lut şi un şir de castani înalţi pe lîngă care se întindeau gardurile unor case de pe străzile perpendiculare — răspunzînd spre lacul Floreasca — şi zidurile cu ferestre mici ale unui fost grajd de cai de curse. Adesea, mormane de fîn şi de gunoaie umpleau aerul cu un miros hibrid de iarbă cosită şi de putrefacţie acră. Străzile care dau spre lac poartă nume de boieri, strada Stroe Postelnicul, strada Băneasa Ancuţa, strada Ioniţă Vornicul. Malul de lut din partea opusă şirului de castani era acoperit vara cu buruieni, pe care le păşteau vitele locuitorilor de prin împrejurimi. Deasupra dîmbului şedea dezolată ruina roşie a unei case neterminate. Atât drumul de ţară, cît şi terenul de deasupra malului aparţineau unei parcelări abandonate din cauza evenimentelor. Într-adevăr, la capătul dinspre oraş al drumului apare şi acum un dig cu balustradă, consolidînd panta străzii, care urcă, mai departe, prin cîteva trepte, la alt nivel. De acolo, strada era pavată şi canalizată, dar aproape fără nici o casă, întocmai ca şi celelalte străzi din parcelare, presărate doar cu cîteva vile, nu lipsite de gust.

…. aşa începe ultima carte scrisă de G. Călinescu, Scrinul Negru.  Nu-i cine ştie ce carte – măcar c-are vreo 800-şi-ceva de pagini; dar, la vremea la care-a scris-o, Călinescu plătea tribut greu comuniştilor, aşa că avem în cartea asta, de-a valma, foşti boieri şi aristocraţi în mizerie, comunişti care construiau noua societate şi cartierul Floreasca, sabotori, arhitecţi care visau la Casa Scînteii, partizani… ce mai! aşa se scriau cărţile în anii 50!

Dar noi o să rămînem pe strada Rahmaninov. Călinescu a descris-o cel mai bine, şi partea interesantă e că strada arată la fel de rustic şi azi. Am fost pe-acolo prima dată anul trecut, atunci cînd publicam partea a doua a articolului cu Străduţe cu trepte în Bucureşti:

… portiunea de sus (de la intersectia cu Georges Bizet) se continua cu cea de jos (de la intersectia cu Gradistea Florestilor), ceea ce-o face singura strada rutiera cu diferenta de relief care-si intrerupe cursul prin niste trepte, in loc sa aiba o panta…

Acum un an se lucra la asfaltarea străzii…

… dar nici acum lucrarea nu s-a terminat. Strada Grădiştea Floreştilor e şi azi desfundată, iar porţiunea inferioară a străzii Rahmaninov e asfaltată cam pe trei sferturi…

Dar ce grajd de curse fusese acolo?

… unul care ţinea de fostul Hipodrom Floreasca. Hipodromul Floreasca s-a dezafectat pe la sfîrşitul anilor 30, cînd toate cursele s-au mutat pe Hipodromul Băneasa. În medalion, pe harta din 1947, am arătat locul unde era Hipodromul:

În locul Hipodromului urma să se construiască un cartier de vile (posibil vile-tip, la fel ca în parcelarea din spatele actualului stadion Dinamo), dar venirea războiului a oprit dezvoltarea proiectului (cît de corect politic o zice Călinescu: parcelare abandonată din cauza evenimentelor). Mai încolo-n carte se pomeneşte des construirea actualului cartier de blocuri Floreasca – cel cu străzile cu nume de compozitori – pe locul vechii parcelări.

Cît despre străzile cu nume de boieri, de care pomenea Călinescu, ele făceau parte din altă parcelare, mai mică: parcelarea Negropontes.

Digul cu balustradă…

… e o atracţie a zonei şi azi, deşi balustrada s-a deteriorat.

Călinescu…

… a scris mult, după cum ştiţi. Nu doar critică şi romane – a fost chiar şi un pic cronicar sportiv. Şi-n fiecare din cărţile sale se pomeneşte cîte ceva despre Bucureştiul vremii.

Azi avem în Bucureşti strada G. Călinescu care leagă Calea Dorobanţilor de Calea Floreasca, iar bustul scriitorului se află-ntr-un mic rond din spatele Pieţei Dorobanţilor.