despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

de’zăpezirea în presa vremii

Azi, la fieștecare pospai de zăpadă ne ascundem după sobă; ce ne-om fi făcut în iarna lui ’54?

Viscolul bătuse cu peste 120 la oră și zăpada – în București – ajungea ca popa la doi metri; troienită însă, era cît casa. Oamenii au trecut peste toate – că de-aia-s oameni.

Joi, pe 4 Februarie, „Scînteia” deschidea ziarul cu lozinca „Toate forțele pentru înlăturarea urmărilor viscolului!” Nu aflăm direct nici cîtă zăpadă se-așternuse, nici ceea ce nu mergea – ci doar ceea ce-ncepea să se pună pe picioare. Muncitorii și militarii erau, firește, în prima linie. Pîinea se făcea – și ajungea la populație adusă de schiori sau pe sănii. Apa potabilă se raționalizase, fiind distribuită „cu presiune” dimineața de la 6 la 8. Se subînțelege însă că trenurile nu circulau, cele ce reușiseră să ajungă-n gări fiind excepții, „gestul emoționant” al țăranilor ilfoveni care duseseră mîncare celor din trenurile înzăpezite era menționat.

În ziua următoare toată lumea era la treabă. Se fabricau „din deșeuri” lopețile pentru curățarea zăpezii, fiindcă viscolul stătuse de ieri și se putea munci cu spor, de-acuma. Înțelegeam și ordinea-n care urma să se acționeze.

 

Pe 6 – sîmbăta era zi lucrătoare plină – relatările despre de’zăpezire începeau să fie mai optimiste. Comunicațiile se restabileau. Tancurile deschideau drumuri și „pe cîteva linii au început să circule din nou tramvaiele” – adică bucăți din liniile 13, 14 și 26, cele care mergeau pe axa est-vest a orașului. Oamenii lucrau „în frunte cu comuniștii”. Estimp, la căldurică, Dan Deșliu avusese timp să compună și poezia „Viscolul”.

 

Duminecă toți cetățenii Capitalei erau chemați la treabă „la ora 8 dimineața cu lopeți și tîrnăcoape, pe străzile în care locuiesc”. Orașul începea să funcționeze mai bine. Sîmbătă plecaseră și tramvaiele „5, 6, 9, 10, 15 barat pe tot traseul iar pe liniile 1, 8, 12 parțial”. 13, 15 și 24 urmau să fie puse în circulație azi. Și – pentru cine-o mai fi avut timp să se hodinească oleacă – se reluaseră reprezentațiile cinematografelor.

Luni n-apăreau ziarele (dumineca fiind zi liberă și pentru ziariștii și tipografii care-ar fi trebuit să le scoată; obiceiul ăsta s-a păstrat pînă după Revoluție) așa că următoarele știri le avem de-abia marți, pe 9 februarie. Alte linii de tramvai începuseră se meargă: 20, din aproape 35 existente la vremea respectivă.  Găsim relatări despre „desfacerea” străzilor care duceau la centre de pîine, magazine, dar și despre linia ferată ce cobora spre Abator dinspre Filaret. 140000 de bucureșteni munciseră duminică pe 1000 de străzi.

Se-așezau lucrurile, așa că-ncepeau și articolele romanțate despre munca ceferiștilor iar relatările erau nițel mai scurte; zilele următoare aflăm că tramvaiele 13 barat 19 și 21 barat circulau, iar 11, 16 și 17 urmau să fie puse în circulație. Autobuzele urmau să plece mai greu. Se lucra „însuflețit” și „intens”.

  

Venea și ajutorul frățesc, sovietic: plugurile ȚUMZ; despre ele va scrie ziarul mai pe larg de-abia marțea viitoare, pe 16. Printre rînduri însă pricepem că multe trenuri rămăseseră înzăpezite cu zilele.

În continuare, în Capitală oamenii osteneau – pe 12 februarie se aflaseră 31000 de suflete la de’zăpezit. Zăpada era aruncată-n gîrlă. La zece zile de la oprirea viscolului se desfăcuseră și șoselele spre Măgurele și Bragadiru – semn că partea asta de oraș fusese mai afectată?

 

Din păcate pe 17 și 18 februarie viscolul a bătut o dată! Oamenii au pornit iarăși lupta. Pîinea trebuia s-ajungă la ei.

Transporturile, îngenuncheate din nou; au venit în ajutor, între timp, și „puternicele mașini de deszăpezit M.A.Z. produse de fabrica de automobile din Minsk”.

Dar cu toate ne-obișnuim. Viscolul nu mai ținea prima pagină din ziar. Prin 25 februarie ziarul vorbea despre „acțiunea în vederea normalizării” și subiectul căzuse-n paginile din mijloc (Scînteia apărea în patru pagini mari și late). Oamenii muncii „continuau neobosiți”.

După cum văzurăți, nici o cifră concretă. Cu cît bătuse viscolul. Cît de mare erau troienele. Cîți oameni degeraseră. Cîte vite rămăseseră sub nămeți. Nu prea știm nici azi. Cu toate astea, lăsînd lozincile, reiese lupta Oamenilor – și biruința lor.

6 comments to de’zăpezirea în presa vremii

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>