Planul de reconstrucție socialistă a orașului București în presa vremii

pregătit de Ando și HM

Pe 13 ale lui Noiembrie, în 1952, s-a ținut ședința Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn.

Viitorul dezvoltării Capitalei noastre a fost în discuție „pe baze științifice, socialiste”, nu altminterea.

Întreaga hotărîre apărea pe larg pe 14 în „România Liberă”. Nu-i mare lucru de spus. Îngroșîndu-se greșelile și excesele perioadei burgheze, era vremea… să fie bine!

Deja Bucureștiul începuse – după Război – să se dezvolte „pe baza experienței sovietice”. Acum era însă vremea marilor proiecte: metrou, Dîmbovița navigabilă…

… dar și alte obiective sportive – precum Marele Stadion – ori culturale – Opera, teatre, cinematografe. Sigur că era nevoie de ele; sigur că se construia repede; dar graba era justificată și de evenimentul ce urma să se țină în August, anul viitor: Festivalul mondial al Tineretului. Capitala trebuia să aibă cu ce să se fălească și vom vedea mai multe… curînd.

Dar – întorcîndu-ne la „reconstrucția socialistă” a Bucureștiului – era firesc ca după expunerea deciziilor, acestea să fie și înfățișate, pe-nțelesul tuturor, în presa centrală. Desigur, articolele ce urmau să apară în zilele de 16, 18 și 20 Noiembrie erau mai mult cu lozinci și cu fantezii… „Moscova, dragul tatii, e cel mai frumos oraș de pe fața pămîntului! Acolo am văzut eu, cu mulți ani în urmă, multe din lucrurile care ne-au inspirat să facem ceeace întîlnești azi aici, în București, și nu te mai miră deloc…”

Dacă e să le dai crezare, Bucureștiul de-acum 65 de ani urma să fie nu micul Paris, ci mica Moscovă: „Sgîrie-norii New-Yorkului, acest produs al concurenței capitaliste, stau lipiți unul de altul iar străzile nu sînt decît defileuri înguste, unde nu pătrunde niciodată soarele… arhitectura aceasta reflectă lipsa de idei a capitalismului,  exprimă dușmănia lui față de om, înăbușă omul, sfidează tradițiile culturale ale omenirii”.

Doar că o oareșce înțelepciune și – poate – o-ncăpățînare neaoșă a lăsat să se-așterne praful peste închipuirile sovietice, mai ales că Stalin urma să dea ortu’ popii peste juma’ de an. Cu toate marile construcții ce urmau să ne schimbe orașul în deceniile imediat următoare, vedem că dezvoltarea a păstrat, cumva, ideile lansate înainte de Război. Poate și pentru că școala urbanistică și arhitecturală nu ne fusese chiar de lepădat. Bucureștiul a putut fi distrus de-abia începînd cu sfîrșitul anilor ’70, cînd s-au împuținat legăturile nemijlocite cu vechile generații de profesioniști.