Jurnalul realităţii (XXV) – Semne de bătrânețe

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

Miercuri, 25 ianuarie 2017

Dacă te mână nevoia și trebuie să mergi în Pipera la S.R.P.C.I.V. București (Serviciul Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor) cu mijloacele de transport în comun, atunci ai cam dat de dracu!
Iar dacă din varianta aleasă pentru a ajunge unde a înțărcat mutu iapa face parte tramvaiul 5, atunci ai dat și de tată-său!
Neavând încotro, mi-am folosit ziua liberă pentru a duce la îndeplinire o procedură legală care nu mai suporta amânare.

Profitând de această deplasare și de prezența mea în zonă am programat o vizită la Federația Patronală „Energia” aflată în clădirea I.S.P.E. din Bulevardul Lacul Tei, la intersecția cu Barbu Văcărescu. Mă așteptau câțiva prieteni vechi și dragi dar și volumul „Asociații profesionale inginerești din sistemul energiei electrice și termice din România” primul dintre cele opt ale ciclului „Tezaurul energeticii – o istorie trăită a sistemului energiei electrice și termice din România”, editat „pentru a nu uita energeticienii români și faptele lor” de Asociația Generală a Inginerilor din România – A.G.I.R.

Programul cu publicul al S.R.P.C.I.V. începe la ora 7.00. Pentru unul ca mine, care de mulți, mulți ani se trezește zilnic la 5.00 pică foarte bine. Câștig timp și-mi pot organiza eficient restul zilei.
Deși cam frig, la 7.00 am rupt ușa blocului cu direcția Pipera. Metroul, tramvaiul 5, circa zece minute de mers pe jos și după o oră mă miram că înaintea mea erau doar doi–trei „clienți”. Funcționarii somnoroși se frecau la ochi și își căutau pe pipăite cănile cu cafea.
Mi-a venit rândul imediat și am parcurs formalitățile nesperat de repede. Am mai zăbovit însă la căldură. Energeticienii de la „Energia” încep programul la 9.00. Era prea devreme!

Când în sfârșit am luat-o din loc a trebuit să înfrunt un șuvoi dens de corporatiști care, din sens opus, se grăbeau să „prindă condica”. Ajuns în stație, tramvaiul 5 nu mi-a pus răbdarea la încercare.
Am urcat și căutând cardul în buzunar m-am uitat curios în stânga și-n dreapta. Cei câțiva călători erau așezați pe scaune. În timp ce mă pregăteam să validez călătoria, o tânără drăguță (cam douăzeci de ani) s-a ridicat sprintenă și m-a invitat să iau loc. Surprins, după o scurtă sincopă, i-am mulțumit politicos și i-am explicat zâmbind că încă nu este cazul! Tânăra s-a reașezat.
A continuat să-și consulte telefonul în timp ce eu încercam să înțeleg ce anume o determinase să se comporte așa cum numai un tânăr educat o face, de regulă, cu persoanele vârstnice. Teribilă întrebare! Silueta masivă a I.S.P.E.-ului mi-a întrerupt firul gândurilor. Ajunsesem la destinație și am coborât.

După îmbrățișări, saluturi și urări ca între prieteni buni care nu s-au mai văzut de ceva timp, fără să mă dezbrac, am rugat gazdele să se uite cu atenție la mine și să-mi spună dacă identifică semne evidente de bătrânețe. Replica unuia dintre ei nu a întârziat:

– Ai căzut din pat și te-ai lovit la cap?
– Nu dragii mei! Am fost ofensat! Și le-am povestit întâmplarea care mi-a alungat buna dispoziție.

Toți cei aflați în birou (inclusiv două doamne pe care le cunosc din 1980) au izbucnit în râs. Au ținut-o un timp în hohote molipsitoare până când prin ușa întredeschisă cu sfială a apărut capul îngrijitoarei. Nu știa ce au pățit cei de la „Energia” care sunt oameni serioși, sobri și cumpătați.
Ei nu pățiseră nimic! Eu pățisem! Șarjele prietenești au continuat cu frenezie.

Semnificația scenei din tramvai m-a sâcâit tot restul zilei. Sigur, nu mai sunt tânăr! Dar nici bătrân! Pensionarea rămâne doar o dorință. Sorocul se apropie dar este încă îndepărtat. Sportul practicat în adolescență și în prima parte a tinereții, activitatea profesională în aer liber, în permanentă mișcare, activitatea fizică constantă din gospodărie, moștenirea genetică a unei familii de longevivi, toate astea mă îndreptățesc să cred că „mă țin bine”.

Acasă, la sfat de seară am evocat „ciudata” întâmplare, inclusiv reacția prietenilor de la Federația Patronală. Soața mea a început să râdă ștrengărește.

– Din când în când mai uită-te și tu în buletin!

Are dreptate! Înțeleaptă povață! Pățania ascunde un adevăr de necontestat, exprimat, așa cum numai el putea să o facă, de Grigore Moisil: „Tinerețea este defectul de care mă corectez în fiecare zi!”