Doi ani cu Oprescu

Se făcură doi ani cu Primarul nostru; doi ani frumoşi, în care Oprescu a reuşit să-i unească pe bucureşteni ca nimeni altul: toată lumea simte la fel; toată lumea are aceeaşi părere; toată lumea vrea acelaşi lucru – că avem cel mai incompetent primar din lume, şi că trebuie să scăpăm de el cît mai repede…

Zilele astea Primarul trebuie că bricolează o prezentare măreaţă a celor doi ani de domnie, în care o să se fălească cu Pasajul Basarab (pe care-a-ncercat iniţial să-l oprească, dar el a uitat  că noi n-am uitat chestia asta), cu vreo trei parcări, cu nişte ceasuri de aur plantate prin scuaruri, cu artera Berzei-Uranus – mă rog. O să-l ajutăm să facă lista cu realizări, pentru că-i păcat să-l lăsăm să se chinuie:

1. NIMIC
2. NIMIC
3. NIMIC
4. NIMIC
5. NIMIC
6. tot NIMIC

… tramvaie noi şi refacerea liniilor de tramvai uzate? ciuciu. Culoare unice pentru transportul în comun? hai sictir. Legăturile cu ieşirile din Bucureşti de la Ciurel, din Aviaţiei? canci. Cîinii vagabonzi? ete fleoşc. Parcuri, protejarea zonelor verzi actuale? varză cu carne. Disciplină în construcţii, în urbanism? ţaca-paca.

În schimb, Primarul dă interviuri; de trei zile-ncoace mă holbez la ce-a putut declara Evenimentului Zilei, care a trebuit să-l intervieveze pentru campania Oraşul de vis. Spicuiesc…

Este din ce în ce mai evident că oraşul se schimbă în bine…

Serviciile medicale cresc calitativ…

Un oraş trebuie să fie o comunitate unită, solidara în jurul unor proiecte şi programe clare. Ştiu din meseria mea că nu poţi vindeca fără suferinţă, că nu poţi schimba şi în acelaşi timp să-i mulţumeşti pe toţi. Dar dacă gândeşti pozitiv şi ai încredere în tine şi în oameni multe lucruri care azi poate ni se par imposibile, mâine le vedem realizate [Văleu, urît mai face Coelho la băutură!]. Sunt omul căruia îi place să transforme eşecurile în succese, neîmplinirile în realizări şi deci şi bilele negre  în bile albe.

Nimeni nu mai crede în promisiuni. Deci, întâi fac şi după aceea  “raportez cetăţii”.

În această funcţie, în care eşti ales de cetăţeni şi nu numit, mă sprijin pe o lege morală a lui Pitagora: “În Palatul celor ce cârmuiesc, să fii mereu de partea celor cârmuiţi!”

Probleme sunt destule, important este să dorim să le rezolvăm. De asta încerc să finalizez proiecte parcă uitate de lume, încerc să îmbunătăţesc viaţa de zi cu zi a bucureştenilor şi a bucureşteanului. A întreţine este al doilea verb pe care mă bazez.

Mi-au dat lacrimile.

Las’că nici cu alde primarii de sector nu mi-e ruşine. Deocamdată ei au alte probleme: ideea de le desfiinţa puterile de mici dumnezei locali îi scoate din minţi.