Confesiunile unui fost Agent – Partea I

scris de Mini-Economicus

Articol inspirat din fapte si intamplari reale

Motto: “amintirile ma chinuieste, amintirile ma rascoleste” 

N-am inspiratie si pace; scrisul pare o chestiune destul de complicata, dupa cum remarca si Caragiale “este minunat ca romanul a invatat sa scrie, nenorocirea e ca nici n-a deprins bine aceasta taina… si gata si incepe sa astearna pe hartie randurile… crezandu-se “scriitor”!

Aflandu-ma déjà acum la varsta critica, la care “lumea” se cam apleaca retrospectiv asupra propriei existente, la modul filosofic, isi constientizeaza conditia de muritor… schimba intai masina… apoi nevasta, odata ce s-a vazut cu sacii in caruta, aranjat si cu copii mari la casele lor; eu insa  nemaivand ce schimba, ma aplec (atat cat sa nu ma scufund) in butoiul cu nostalgie al tineretii mele…

Asadar, apas pe Rewind si apoi Play, nu inainte de a ma “imbalsama” sanatos cu un numar indefinite de beri, cat sa nu se vada/stie vecinii (!) ca sunt plans de la amintiri sau de la “supa de hamei”…

Ma “teleportez” astfel relativ rapid in anul de gratie 1990, care ma gasea student in anii terminati (mai mult decat terminali) ai unei institutii de invatamant care se straduia cu greu, sa nu-si piarda bila de pe turla…connoiseurii stiu despre ce fac vorbire..

Placandu-mi scoala, ca la caine lantu’ si nemaivand posibilitati materiale de a ma intretine – ambii parinti fiind pensionari… cu pensia cat un pachet de tigari – a trebuit sa fac ceva.. pentru mine si pentru ei…

S-a facut astfel ca “sperantele” ante-revolutionare, prin care mi-am dorit sa ajung in ordine: agent termic (toata lumea m-ar fi dorit), agent chimic (edulcorant)… ori chiar agent atmosferic… s-au implinit… si am ajuns agent imobiliar!

Alegerea acelui drum (temporar) a fost cat se poate de grea, a suscitat dezbateri aprinse cu mine insumi, un survey al pietei muncii… multe nopti nedormite, intrucat la vremea aceea topul salariilor era condus de:

• muncitor necalificat la Fabrica de Caramida din Militari
• muncitor mani(pula)tor de mortaciuni la Protan
• agent imobiliar, fara salariu fix, dar cu promisiunea unui comison de 20% din fiecare tranzactie incheiata

Comparativ cu ce castigam eu la vremea aceea, ca “pandar, strajer, paznic” pe tura de noapte, la o oarecare intreprindere, oricare dintre variantele de mai sus, era cu adevarat pasul hotarataor de la tigarile vietnameze “Na-mi da-mi tu” la… Kent!

Desigur ca decizia (pe langa sperantele de imbogatire rapida) (!) s-a bazat si pe criteria obiective:

• cunosteam foarte bine orasul Bucuresti, atat pe stil vechi cat si pe cel el nou.
• stiam cursul DM si al USD si puteam sa si socotesc conversia!
• aveam o prezenta si un discurs comercial placut mai ales atunci cand nu mancam iahnie de fasole ori piftie… asezonata din belsug cu usturoi..
• adoram sa ma plimb prin Bucuresti, sa-i cunosc toate cotloanele, istoria si frumusetile!
• aveam cunostiinte (peste medie) despre Arhitectura & Constructii, invatate din familie de la unul dintre unchii mei, fost ani buni (cred ca se plictisise si el)… Rector al Institutului de Constructii Bucuresti… si Arh. Socolescu… varul bunicii… un nume totusi, in arhitectura vremurilor de demult!

Ca sa nu mai lungesc vorba, am renuntat la caramizi si lesuri si m-am prezentat la un interviu (primul din viata mea) la o proaspata, mica dar prospera firma imobiliara, prin oct. 1990. Imi este greu sa spun ce m-a atras acolo, poate faptul ca patronii erau intelectuali adevarati, poate faptul ca pe langa acel comison imi ofereau si masa de pranz (!)… cert este ca m-au angajat instantaneu… Oricum daca sunt onest, cred ca totusi masa de pranz a contat cel mai mult, in pachetul salarial… La ASE.cantina… era pe bani… norocul meu ca… prezenta obligatorie la cursuri la zi… incepuse sa fie ceva mai laxa… desi inca teoretic stricta, dar deh intelegeau si ei situatia…

Aruncat in focul luptei crancene din tripleta de aur: vanzator-intermediar-cumparator, a trebuit (volens-nolens) sa le fac pe toate: am facut “ture” de stat la telefon, am mers pe teren la vizionari, am luat tzepe, am asteptat ca prostul in ploaie dupa un client care a venit joi… dupa Miercurea Ciuc, etc! Chit si bine ca aceasta distractie, deocamdata neplatita imi halea cam zece ore pe zi… dar deh pasiunea si determinarea erau mari, in genere invers proportionale cu notele obtinute la “faculta”… Noroc ca nu mai aveam mult si eram gata… in toate sensurile…

Imi aduc aminte de primul meu comison obtinut in urma inchirierii unei garsoniere… 5 USD… o avere… m-am dus acasa la proaspata nevestica… victorios… in mana cu un crenvursti si o sticla de Cola… (daca facusem “atletism” – sarisem peste cursuri) nu prea aveam habar… care-i treaba cu (hiper) inflatia… uitasem ca, de cand iei banii si pana cand ajungi cu ei acasa… pretul deja s-a modificat de trei ori in sus, in aceiasi zi…

A venit insa sfarsitul de an ’90 si inceputul lui ’91… si am inceput si eu sa ma prind care-i “spiel-ul”… pe langa faptul ca, o conjunctura favorabila a pietei imobiliare, a inceput sa ma ploua cu “salam de vara”, sa cunosc oameni, din ce in ce mai interesanti, sa stapanesc bine preturile si tehnica negocierilor… si sa vad niste case si apartamente ce nu as fi crezut sa existe in Bucuresti!

Sper ca…VA URMA!