despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

… cine-a zis că e ușor?

Iată găliganul călare pe-o biclă mai scumpă decît mașina mea, îmbrăcat în costum de ciclist mai scump decît bicla mea… iată-l în parc, dumineca… frînă… stai… ocol… frînă… ocol.

Desigur, nu poți opri pe nimeni să se dea cu bicla-n parc, și nici nu trebuie. Doar că… la ce-ți folosește să te chinui tu și să-i chinui și pe ceilalți?

Dar nu-i vina oamenilor!

Este însă vremea să ne gîndim cu folos la conviețuirea noastră – s-o facem cît mai plăcută!

Să facem din bicicletă atît un mijloc de transport public bun cît și-un mijloc de distracție bun!

Poate-ar fi, deci, vremea să descurajăm închirierea de biciclete în parcuri doar pentru plimbare – și să încurajăm închirierea de biciclete pentru deplasarea de colo-colo.

În parc ar fi ideal să poți închiria biciclete pentru toți – dar toți – mari, mici și mititei: n-ai fi nevoit să-ți iei mașina cu tine, încărcînd-o cu bicle pentru toată familia. Și-ar fi cu adevărat ideal ca pe sfîrșit de săptămînă să extinzi parcul, oprind circulația rutieră pe cite-o arteră adiacentă, pentru ca lumea să aibă cît mai mult loc de vînturat…

Și da – cu adevărat ideal ar fi să poți ajunge, lesne, atît cu bicla, cît și cu transportul public în parc!

3 comments to … cine-a zis că e ușor?

  • Filip

    O idee ar fi să facem trasee sigure de biclă între capetele liniilor de metrou/tramvai și pădurile din jurul orașului, gen Republica-Cernica, Pipera-Băneasa, Alexandriei-Măgurele, Străulești-Mogoșoaia-Râioasa etc.

  • Ando

    @Filip: Asta da, mi se pare o idee buna ! 🙂

  • hm

    și nu doar trasee; ci și transport public de week-end spre zonele periurbane de ieșit la iarbă verde.
    Pentru că, deși pare că nu e așa, oamenii se suie-n autobuze.
    Dovadă liniile hiperaglomerate spre diferite concerte desfășurate la Buftea șamd. Sau otobelele care merg la Therme, folosite.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>