de Ando și HM
Ei, iată-ne revenind printre vechiturile orașului!
Ce poate fi mai ciudat și anacronic decît o tunsoare ieșită din modă – dar ieșită rău?
… cine se mai tunde așa? Dar reclama șade, încă, mîndră, în vitrina unei frizerii din Centru.
Am mai văzut cum viața la comun ne marchează, cu bune, cu rele – dar mai ales cu mici semne care ne-ndeamnă la civilizație. Așa că mai detem peste cîteva tăblii ruginite.
Ridicăm privirea – nu spre cerul fără nori, ci la cabluri, fire și alte chestii care-atîrnă. Mai dăm de izolatori de sticlă groasă – „borcanele” pe care-n copilărie le luam la țintă cu pietre; dăm peste frumoasele casete de lemn care protejează – cred – înnădituri; și apreciem felu-n care e protejat, elegant și nevătămător, cablul de ancorare a unui stîlp vechi de lemn:
Și… încheiem cu ceva de pe-un perete. Un suport; dar la ce folosea?
comentarii