Din zbor – Limba română (II)

scris de C. D. Mocanu

 „Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.”

Și-a făcut loc în spatiul public (presa scrisă și audio-vizuală dar mai ales „pă net”) o expresie cu parfum de vechi letopisețe: „Cu surle și trâmbițe.” Pentru a sublinia desfășurarea zgomotoasă, promovarea agresivă, amploarea, spectaculozitatea, fastul unor evenimente, sunt utilizate formulări de genul:

• Stadionul a fost inaugurat cu surle și trâmbițe.
• Partidul și-a lansat, cu surle și trâmbițe, programul.
• Noul antrenor a avut parte de o primire cu surle și trâmbițe.

Gramatical, acestea nu ridică probleme. Ascund însă o capcană stilistică. Surla și trâmbița, amândouă instrumente de suflat, sunt cam același lucru – trompete, goarne. Altfel spus, este vorba de un pleonasm.

Cronicarii, cei care scriau în „limba vechilor cazanii”, au folosit și ei o expresie asemănătoare, doar că, spre deosebire de „cronicarii” contemporani, au făcut-o fără greșeală:

• „Constantin Duca-Vodă au mers până la Udriu, tot domnește, din conac în conac, tot cu surle și dobe, încă și cu trâmbiceri leșești.”

[Neculai Costin, Carte pentru descălecatul dintîiu al Moldovei, în Letopisețile Țării Moldovei]

• „… când au venit de la oaste la Iași, făcutu-i-au mare cinste și alaiu …. cu dobe, cu surle, ca unui hatman vestit.”

[Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei]

• „Unde este hatmanul, ascultă și oștile mai bine, și alta, că are tobe și trâmbițe și se dă știre oștenilor la purces și la alte trebi.”

[Miron Costin, Carte pentru descălecatul dintîiu al Moldovei, în Letopisețile Țării Moldovei]

În concluzie:

• „Cu surle și tobe!” – Așa DA!
• „Cu surle și trâmbițe!” – Așa NU!

„Multe mai trage omul în viaţa lui şi în bună parte le trage pentru că nu ştie. De aceea s-au făcut şcoli, ca omul să-şi deschidă capul, să priceapă ce-i bine şi ce-i rău şi să trăiască omeneşte.”

Niciodată nu-i târziu! Aviz „greșiților noștri”!