despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

la Therme

Nu știu alții cum sînt…

… dar eu m-am simțit bine aici, la Therme.

Deși se face deja ceva vreme de cînd e deschis, abia de-acuma ajunsăi.

Aci, în cîmpul atît de cunoscut al Baloteștilor, a apărut un lucru mare, frumos și folositor. Nici nu simți că ești în plin Bărăgan, ci ai o oareșce intimitate.

Mare noroc pe noi cu apele astea termale; de ele știm de multă vreme, dar pîn-acuma nu ne-am folosit de ele mai deloc; o vreme a funcționat un soi de ștrand prin dosul Gării Băneasa, da’ asta a fost chiar de mult. Iar forajele de pe vremea comunismului – făcute cu gîndul ca blocurile apărute-n inima Otopeniului să beneficieze de încălzire termică naturală și lesnicioasă – au căzut în desuetudine.

În fine; acuma ne bălăcim în apă caldă și curată! Foarte curată – cînd pleci de-aici îți dai seama că nu s-a lipit de tine izul acela nesuferit de piscină.

Sigur; e lume multă – nu poate fi altminterea! – ce să facă oamenii, să nu se distreze, să nu se simtă bine? Buricărimea se dă pe tobogane și se veselește! Îs și-o groază de străini de pe la hoteluri, ceea ce-i încurajator. Mai era și sîmbătă – cu toate astea, zic c-a fost bine și mișto. Atît relaxarea, cît și distracția se-mpletesc bine și armonios aici.

Pînă și eu, care n-am stare de felul meu și mă plictisesc dacă mă pui să stau locului, m-am lăsat la-nmuiat cîteva ceasuri, uitînd de orice altceva ce-aveam pe cap. Nu-mi aduc aminte să fi stat vreodată atît de mult în apă; aveam un țep într-un deșt de la picior – rămăsese de cîteva săptămîni, de cînd călcasem pe-un păcătos de arici de mare pe la greci – și-a ieșit singur.

Nu te mai lași dus! – iar posibilitatea ca și-ntr-o zi mai vîntoasă și friguroasă să stai într-o piscină exterioară fierbinte e tare, tare plăcută.

Ce să mai zic? Se vede că locul se ține bine; n-am prea dibuit detalii care să lase impresia că, după mai bine de un an-jumate de funcționare, ceva e neîngrijit și decăzut: mi-a plăcut, nene.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>